Kiko Argüello despre familiile misionare[2006-01-17]După ce Papa Benedict al XVI-lea a trimis în misiune 200 de familii din Mișcarea Neocatecumenală, fondatorul mișcării a declarat că acești apostoli își asumă una dintre cele mai dificile sarcini evanghelice. Într-un interviu acordat agenției de știri Veritas, citat de Zenit, Kiko Argüello explică faptul că familiile vor merge în locuri unde Cristos este absent."Familiile sunt trimise în regiuni unde situația este una de total păgânism. Este o misiune de cel mai pur tip `ad gentes`", a spus el. "Unele familii merg în orașe ale fostelor regimuri comuniste, unde încă nu există nici o parohie, în orașe europene unde există situații extreme de degradare, în care Cuvântul lui Dumnezeu nu a ajuns", a adăugat Kiko. "Trimitem de asemenea familii în locuri din China; de aceea ele nu pot să dezvăluie exact unde merg. Dar trimitem familii și în numeroase țări, în special din America Latină, în care sectele produc ravagii." "Trimitem familiile noastre în aceste teritorii păgâne. Și aici, ele vor începe să dezvolte o cateheză așa cum pot. Fără îndoială, la început vor merge din casă în casă invitându-i pe oameni să cunoască Evanghelia, să îl cunoască pe Cristos. Familiile misionare merg acolo unde oamenii nu sunt botezați, unde nu există parohii; merg în misiune la neamuri, așa după cum făceau apostolii", a adăugat fondatorul Mișcării Neocatecumenale. "Există o mare nevoie de a se merge în țările în care Biserica nu este prezentă, în care Cristos nu este prezent, deoarece oamenii au nevoie să știe că iubirea poate merge dincolo de moarte." Mișcarea trimite "un preot la fiecare trei familii cu copiii lor, pentru ca să poată să formeze comunități, pornind de la familii ca nucleu". Kiko Argüello s-a declarat încântat de indicațiile date de Congregația pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor, privitoare la celebrarea Liturghiei în comunitățile neocatecumenale. El a amintit comentariile făcute de Papa joia trecută despre norme și a adăugat: "Suntem bucuroși să îl auzim spunându-ne că, cu experiențele trăite de-a lungul acestor ani, se poate confirma că centralitatea misterului lui Cristos, celebrat în ritualurile liturgice, este o cale privilegiată de construire a unor comunități creștine vii și perseverente. Îi suntem recunoscători pentru că ne-a permis să continuăm cu schimbările în ritualul păcii, cu ecoul Cuvântului... care pentru noi sunt un impuls să facem mai mult." Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1446, Ultimul acces: 2023-03-20 07:34:28
|
Timp total: 0,17s...