Papa a ales zece copii pentru botez - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Papa a ales zece copii pentru botez

[2006-01-07]
Papa Benedict al XVI-lea va boteza zece bebeluși la 8 ianuarie, în sărbătoarea Botezului Domnului în ritul latin, în timpul Liturghiei pe care o va celebra în Capela Sixtină. Sfântul Părinte reia astfel practica tradițională pe care Papa Ioan Paul al II-lea a trebuit să o întrerupă în 2003, datorită stării sănătății sale. Papa Benedict a cerut însă ca ceremonia să fie mai intimă, iar numărul copiilor botezați mai mic. În trecut, Papa Ioan Paul al II-lea boteza peste 20 de copii, provenind din familii de pe toate continentele. Anul acesta Papa va boteza zece copii, toți italieni, majoritatea copii ai angajaților din Vatican.

Ety Cicioni, croitor pentru garda elvețiană, a declarat pentru agenția romană I Media că a depus o cere în octombrie anul trecut pentru ca Papa să îi boteze copilul ce urma să se nască. Emanuele Cicioni s-a născut la 18 decembrie, iar luna trecută, exact pe 18 decembrie, a fost anunțat că cererea i-a fost acceptată. "Nu cunosc criteriile" de alegere a copiilor, a declarat Cicioni. El a depus cererea la biroul pentru ceremonii pontificale, condus de Arhiepiscopul Piero Marini. Acest birou a trimis apoi o listă Papei, care a aprobat-o.

De-a lungul pontificatului său, Papa Ioan Paul al II-lea a botezat 1.370 de copii. Pe lângă botezurile din fiecare an din sărbătoarea Botezului Domnului, defunctul Pontif mai celebra botezuri la slujba Vigiliei pascale. Uneori includea botezuri în vizitele în străinătate, exemple fiind vizitele în Ghana în 1980, în Japonia în 1981, în Nigeria în 1982, în Marea Britanie în 1982, în Coreea în 1984 și în Lituania în 1993; de asemenea a botezat în timpul Zilei Mondiale a Tineretului din Paris, în 1997. Cu alte două ocazii, în aprilie 1980 și februarie 1996, Papa Ioan Paul al II-lea a botezat bebeluși în cadrul unor Liturghii private celebrate în capela sa din palatul apostolic.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1578, Ultimul acces: 2024-03-25 09:24:32