Mesajul Sfantului Parinte Benedict al XVI-lea cu ocazia Zilei Mondiale a Pacii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea cu ocazia Zilei Mondiale a Păcii

[2005-12-31]
A XXXIX-a Zi Mondială a Păcii
Pacea este în adevăr

1. Cu Mesajul tradițional pentru Ziua Mondială a Păcii, la începutul noului an, doresc să ajungă o urare plină de iubire la toți bărbații și femeile din lume, îndeosebi le cei care suferă din cauza violenței și a conflictelor armate. Este o urare plină de speranță pentru o lume mai senină, în care să crească numărul celor care, individual sau în mod comunitar, se angajează să parcurgă căile dreptății și ale păcii.

2. Înainte de toate, aș vrea să aduc un prinos de recunoștință predecesorilor mei, marilor papi Paul al VI-lea și Ioan Paul al II-lea, luminați făcători de pace. Animați de spiritul fericirilor, ei au știu să citească în numeroasele evenimente istorice, care au marcat pontificatele lor, intervenția providențială a lui Dumnezeu, care nu uită niciodată de destinele neamului omenesc. De mai multe ori, ca mesageri neobosiți ai evangheliei, ei au invitat fiecare persoană să pornească din nou de la Dumnezeu pentru a putea promova o conviețuire pașnică în toate regiunile pământului. Pe urma acestei învățături preanobile se încadrează și primul meu mesaj pentru Ziua Mondială a Păcii: cu el, doresc încă o dată să confirm voința fermă a Sfântului Scaun de a continua slujirea cauzei păcii.

Însuși numele de Benedict, pe care l-am luat în ziua alegerii mele la catedra lui Petru, vrea să indice angajarea mea convinsă în favoarea păcii. De fapt, am voit să mă refer atât la sfântul patron al Europei, inspirator al unei civilizații pașnice în întregul continent, cât și la papa Benedict al XV-lea, care a condamnat Primul Război Mondial ca "măcel inutil"1 și s-a străduit ca să fie recunoscute de toți motivațiile superioare ale păcii.

3. Tema reflecției din anul acesta - "Pacea este în adevăr" - exprimă convingerea că, acolo unde și când omul se lasă luminat de splendoarea adevărului, el întreprinde, aproape în mod natural, drumul păcii. Constituția pastorală Gaudium et spes a Conciliului Vatican II, încheiat în urmă cu 40 de ani, afirmă că omenirea nu va reuși "să construiască o lume cu adevărat mai umană pentru toți oamenii și pe tot pământul, dacă oamenii nu se vor întoarce cu toții, cu suflet reînnoit, la adevărul păcii"2. Dar ce semnificații vrea să amintească expresia "adevărul păcii"? Pentru a răspunde în mod adecvat la această întrebare, trebuie ținut cont de faptul că pacea nu poate să fie redusă la simpla absență a conflictelor armate, ci trebuie să fie înțeleasă ca "rod al ordinii înscrise în societatea umană de divinul ei Întemeietor", o ordine care "trebuie înfăptuită de oameni care însetează după o dreptate tot mai desăvârșită"3. Ca rezultat al unei ordini plănuite și voite de iubirea lui Dumnezeu, pacea are un propriu adevăr intrinsec și invincibil și corespunde "dorinței și speranței care trăiesc în noi în mod indestructibil"4.

4. Schițată în felul acesta, pacea se configurează ca dar ceresc și har divin, care cere, la toate nivelurile, exercitarea celei mai mari responsabilități, aceea de a conforma - în adevăr, în dreptate, în libertate și în iubire - istoria umană cu ordinea divină. Atunci când lipsește adeziunea la ordinea transcendentă al lucrurilor, precum și respectarea acelei "gramatici" a dialogului care este legea morală universală, scrisă în inima omului5, atunci când este îngreunată și împiedicată dezvoltarea integrală a persoanei și tutelarea drepturilor sale fundamentale, atunci când atâtea popoare sunt constrânse să îndure nedreptăți și inegalități intolerabile, cum se mai poate spera în realizarea binelui păcii? De fapt, dispar acele elemente esențiale care dau formă adevărului acestui bun al păcii. Sfântul Augustin a descris pacea "tranquillitas ordinis"6, liniștea ordinii, adică acea situație care permite, în definitiv, să se respecte și să se realizeze în mod deplin adevărul omului.

5. Așadar, cine și ce anume poate să împiedice realizarea păcii? În acest sens, Sfânta Scriptură scoate în evidență în prima sa carte, Geneza, minciuna, rostită la începutul istoriei de ființa cu limba despicată în două, considerată de evanghelistul Ioan ca "tatăl minciunii" (In 8,44). Minciuna este și unul dintre păcatele pe care îl amintește Biblia în ultimul capitol din ultima sa carte, Apocalipsul, pentru a semnala excluderea mincinoșilor din Ierusalimul ceresc: "Afară... oricine iubește și practică minciuna" (22,15). De minciună este legată drama păcatului cu consecințele sale perverse care au cauzat și continuă cauzeze efecte devastatoare în viața indivizilor și a națiunilor. Este suficient să ne gândim la ce s-a întâmplat în secolul trecut, când sisteme ideologice și politice aberante au mistificat în mod programat adevărul și au dus la exploatarea și la suprimarea unui număr impresionant de bărbați și de femei, exterminând chiar întregi familii și comunități. După aceste experiențe, cum să nu fim îngrijorați în mod serios în fața minciunilor din timpul nostru, care sunt ca un cadru pentru scenarii de moarte amenințătoare în multe regiuni ale lumii? Căutarea autentică a păcii trebuie să pornească de la convingerea că problema adevărului și a minciunii îl interesează pe fiecare bărbat și pe fiecare femeie, și este decisivă pentru un viitor pașnic al planetei noastre.

6. Pacea este dorința de nesuprimat prezentă în inima oricărei persoane, dincolo de identitățile culturale specifice. Tocmai din această cauză, fiecare trebuie să se simtă angajat în slujba unui bine așa de prețios, muncind pentru ca să nu se strecoare nici o formă de falsitate care să polueze raporturile. Toți oamenii aparțin unicei și aceleiași familii. Evidențierea exasperată a propriilor diferențe contrastează cu acest adevăr de fond. Trebuie recuperată convingerea că toți avem același destin, în ultimă instanță transcendent, pentru a putea valoriza cât mai bine propriile diferențe istorice și culturale, fără a ne opune, ci a ne coordona cu cei care aparțin altor culturi. Aceste adevăruri simple fac posibilă pacea; ele pot fi înțelese cu ușurință, ascultând propria inimă cu puritate de intenții. Atunci pacea apare într-un mod nou: nu ca o simplă absență a războiului, ci ca o conviețuire a fiecărui cetățean într-o societate guvernată de dreptate, în care se realizează pe cât posibil binele și pentru fiecare membru al societății. Adevărul păcii îi cheamă pe toți să cultive relații rodnice și sincere, stimulează la căutarea și parcurgerea căilor iertării și reconcilierii, la a fi transparenți în raporturi și fideli față de cuvântul dat. Îndeosebi, discipolul lui Cristos, care se simte ispitit de rău și pentru aceasta simte că are nevoie de intervenția eliberatoare a Învățătorului divin, i se adresează lui cu încredere, știind bine că "el nu a săvârșit păcat, și nici nu s-a găsit înșelăciune în gura lui" (1Pt 2,22; cf. Is 53,9). De fapt, Isus s-a definit adevărul în persoană și, vorbind în viziune vizionarului din Apocalips, a declarat aversiunea totală față de "oricine iubește și practică minciuna" (22,15). El dezvăluie adevărul deplin al omului și al istoriei. Cu puterea harului său este posibil să fim în adevăr și să trăim din adevăr, pentru că numai el este total sincer și fidel. Isus este adevărul care ne dă pacea.

7. Adevărul păcii trebuie să aibă valoare și să impună reflecția sa de lumină și atunci când există situația tragică a războiului. Părinții de la Conciliul Vatican II, în constituția dogmatică Gaudium et spes, subliniază că "dacă, din nefericire, a izbucnit un război, nu înseamnă că totul este îngăduit între părțile adverse"7. Comunitatea internațională s-a dotat cu un drept internațional umanitar pentru a limita la maximum, mai ales pentru populațiile civile, consecințele devastatoare ale războiului. În multe circumstanțe și în diferite modalități, Sfântul Scaun a exprimat sprijinul său față de acest drept umanitar, încurajându-i respectarea și actualizarea imediată, convins fiind că există, chiar și în război, adevărul păcii. Dreptul internațional umanitar trebuie menționat între exprimările cele mai fericite și eficace ale exigențelor care provin din adevărul păcii. Tocmai pentru aceasta, respectarea acestui drept se impune ca o obligație pentru toate popoarele. Trebuie apreciată valoarea lui și trebuie garantată aplicarea sa corectă, actualizând-o cu norme precise, capabile să facă față scenariilor schimbătoare ale actualelor conflicte armate, ca și folosirii armamentelor tot mai noi și mai sofisticate.

8. Gândul meu recunoscător se îndreaptă spre organizațiile internaționale și spre cei care cu efort zilnic acționează pentru aplicarea dreptului internațional umanitar. Cum aș putea să uit aici pe atâția soldați angajați în delicate operațiuni de rezolvare a conflictelor și de restabilire a condițiilor necesare pentru realizarea păcii? Doresc să le amintesc și lor cuvintele Conciliului Vatican II: "Aceia care se dedică slujirii patriei în viața militară, să se considere slujitori ai securității și libertății popoarelor, și, dacă își îndeplinesc corect această îndatorire, contribuie cu adevărat la menținerea păcii"8. Pe acest front exigent se plasează acțiunea pastorală a ordinariatelor militare din Biserica Catolică: atât spre ordinarii militarii cât și spre capelanii militari se îndreaptă încurajarea mea de a rămâne, în orice situație și ambient, evanghelizatori fideli ai adevărului păcii.

9. În zilele noastre, adevărul păcii continuă să fie compromis și negat, în mod dramatic, de terorism, care, cu amenințările și actele sale criminale, este în măsură să țină lumea în stare de neliniște și de nesiguranță. Predecesorii mei, Paul al VI-lea și Ioan Paul al II-lea, au intervenit de mai multe ori pentru a denunța responsabilitatea teribilă a teroriștilor și pentru a condamna nebunia planurilor lor de moarte. De fapt, aceste planuri sunt inspirate de un nihilism tragic și cutremurător, pe care papa Ioan Paul al II-lea îl descria cu aceste cuvinte: "Cel care ucide cu acte teroriste cultivă sentimente de dispreț față de omenire, manifestând disperare față de viață și față de viitor: în această perspectivă, totul poate să fie disprețuit și distrus"9. Nu numai nihilismul, ci și fanatismul religios, astăzi denumit des fundamentalism, poate să inspire și să alimenteze propuneri și gesturi teroriste. Intuind încă de la început pericolul devastator pe care îl reprezintă fundamentalismul, Ioan Paul al II-lea l-a contestat în mod dur, avertizând în ceea ce privește pretenția de a impune cu violență, în loc de a propune acceptării libere a altora, propria convingere cu privire la adevăr. El scria: "A pretinde să impui altora cu violențe ceea ce se consideră că este adevărul înseamnă a viola demnitatea ființei umane și, în definitiv, a-l ataca pe Dumnezeu, a cărui imagine este omul"10.

10. După cum se vede, nihilismul și fundamentalismul fanatic se raportează în mod greșit la adevăr: nihiliștii neagă existența oricărui adevăr, fundamentaliștii au pretenția că pot să-l impună cu forța. Chiar dacă au origini diferite și chiar dacă sunt manifestări care se înscriu în contexte culturale diferite, nihilismul și fundamentalismul sunt unite de un dispreț periculos față de om și față de viața sa și, în ultimă analiză, față de însuși Dumnezeu. De fapt, la baza acestui rezultat tragic este, în definitiv, răsturnarea adevărului deplin al lui Dumnezeu: nihilismul îi neagă existența și prezența providențială în istorie; fundamentalismul îi desfigurează chipul iubitor și milostiv, înlocuindu-l cu idoli făcuți după propria imagine. Analizând motivele fenomenului contemporan al terorismului, este de dorit ca, în afară de motivațiile cu caracter politic și social, să se țină cont și de cele mai profunde motivații culturale, religioase și ideologice.

11. În fața riscurilor pe care omenirea le trăiește în această epocă a noastră, este de datoria tuturor catolicilor să intensifice, în orice parte a lumii, vestirea și mărturia "evangheliei păcii", proclamând că recunoașterea adevărului deplin al lui Dumnezeu este condiție prealabilă și indispensabilă pentru consolidarea adevărului păcii. Dumnezeu este iubire care mântuiește, Tată iubitor care dorește să-i vadă pe fii săi cum se recunosc frați între ei, implicați în mod responsabil ca să pună diferitele talente în slujba binelui comun al familiei umane. Dumnezeu este izvor inepuizabil al speranței care dă sens vieții personale și colective. Dumnezeu, numai Dumnezeu, face eficace orice operă de bine și de pace. Istoria a demonstrat pe larg că a face război împotriva lui Dumnezeu pentru a-l extirpa din inima oamenilor duce omenirea, înfricoșată și sărăcită, spre acțiuni care nu au viitor. Acest lucru trebuie să-i facă pe cei care cred în Cristos să devină martori convingători ai lui Dumnezeu care este în mod inseparabil adevăr și iubire, punându-se în slujba păcii, într-o amplă colaborare ecumenică și cu celelalte religii, ca și cu toți oamenii de bunăvoință.

12. Privind la actualul context mondial, putem să înregistrăm cu plăcere câteva semnale promițătoare în drumul construirii păcii. De exemplu, mă gândesc la scăderea numerică a conflictelor armate. Este vorba, desigur, de pași încă timizi pe cărarea păcii, însă deja în măsură să prospecteze un viitor de seninătate mai mare, îndeosebi pentru populații greu încercate din Palestina, Țara lui Isus, și pentru locuitorii din unele regiuni din Africa și din Asia, care așteaptă de mulți ani încheierea pozitivă a căilor de pacificare și de reconciliere. Sunt semnale mângâietoare, care cer să fie confirmate și consolidate printr-o acțiune unită și neobosită, mai ales din partea comunității internaționale și a organismelor sale, care au datoria de a preveni conflictele și de a le soluționa pașnic pe cele existente.

13. Însă toate acestea nu trebuie să ducă la un optimism naiv. De fapt, nu se poate uita că, din păcate, continuă conflicte fratricide sângeroase și războaie devastatoare care seamănă lacrimi și moarte în vaste zone ale pământului. Există situații în care conflictul, care pâlpâie ca un foc sub cenușă, poate din nou să izbucnească provocând distrugeri de suprafețe imprevizibile. Autoritățile care, în loc să facă tot ceea ce le stă în putere pentru a promova în mod eficace pacea, alimentează în cetățeni sentimente de ostilitate față de alte națiuni, se împovărează cu o responsabilitate foarte gravă: pun în situație de risc, în regiuni aflate în situații deosebit de speciale, echilibrele delicate obținute cu prețul unor negocieri muncite, contribuind astfel să facă mai nesigur și cețos viitorul omenirii. Apoi, ce să mai spunem despre guvernele care se bazează pe armele nucleare pentru a garanta siguranța țărilor lor? Împreună cu nenumărate persoane de bunăvoință, se poate afirma că această perspectivă, în afară de faptul că este macabră, este cu totul amăgitoare. De fapt, într-un război nuclear nu ar fi învingători, ci numai victime. Adevărul păcii cere ca toți - fie guverne care în mod declarat sau ocult posedă arme nucleare, fie cele care intenționează să-și procure - să schimbe împreună direcția prin acțiuni clare și ferme, orientându-se spre o progresivă și concordată dezarmare nucleară. Resursele economisite în felul acesta vor putea fi folosite în proiecte de dezvoltare în folosul tuturor locuitorilor și în primul rând al celor mai săraci.

14. În acest sens, nu pot să nu fie înregistrate cu tristețe datele unor creșteri îngrijorătoare a cheltuielilor militare și a comerțului de arme tot mai prosper, în timp ce zace în mlaștina unei cvasigenerale indiferențe procesul politic și juridic promovat de comunitatea internațională pentru a întări drumul dezarmării. Ce viitor de pace va fi posibil dacă se continuă să se investească în producția de arme și în căutarea menită să dezvolte noi arme? Dorința care se înalță din adâncul inimii este ca mereu comunitatea internațională să regăsească curajul și înțelepciunea de a relansa în manieră convinsă și unită dezarmarea, aplicând concret dreptul la pace, care aparține oricărui om și oricărui popor. Angajându-se în salvgardarea binelui păcii, diferitele organisme ale comunității internaționale vor putea regăsi acea autoritate care este indispensabilă pentru a face credibile și incisive inițiativele lor.

15. Cei dintâi care vor avea avantaj dintr-o acțiune hotărâtă pentru dezarmare vor fi țările sărace, care reclamă pe bună dreptate, după atâtea promisiuni, realizarea concretă a dreptului la dezvoltare. Un atare drept a fost afirmat în mod solemn și în recenta Adunare Generală a Organizației Națiunilor Unite, care a celebrat în acest an a 60-a aniversare a întemeierii sale. Biserica Catolică, recunoscând propria încredere în această organizație internațională, îi dorește o reînnoire instituțională și operativă care să o facă în stare să răspundă la noile exigențe ale epocii de astăzi, marcată de vastul fenomen al globalizării. Organizația Națiunilor Unite trebuie să devină un instrument tot mai eficient în promovarea în lume a valorilor dreptății, solidarității și păcii. La rândul său, Biserica, fidelă față de misiunea primită de la Întemeietorul său, nu încetează să proclamă pretutindeni "evanghelia păcii". Fiind animată de convingerea solidă că aduce o slujire indispensabilă celor care se dedică pentru promovarea păcii, ea amintește tuturor că, pentru a fi autentică și durabilă, pacea trebuie să fie construită pe stânca adevărului lui Dumnezeu și a adevărului omului. Numai acest adevăr poate să sensibilizeze sufletele pentru dreptate, să le deschidă spre iubire și solidaritate, să-i încurajeze pe toți să lucreze pentru o omenire cu adevărat liberă și solidară. Da, numai pe acest adevăr al lui Dumnezeu și al omului se sprijină temeliile unei păci autentice.

16. În încheierea acestui mesaj, aș vrea, acum, să mă adresez îndeosebi celor care cred în Cristos, pentru a reînnoi invitația adresată lor de a deveni discipoli atenți și disponibili ai Domnului. Ascultând evanghelia, iubiți frați și surori, învățăm să întemeiem pacea pe adevărul unei existențe zilnice inspirate din porunca iubirii. Este necesar ca fiecare comunitate să se angajeze într-o intensă și capilară operă de educare și de mărturie care să facă să crească în fiecare conștiința urgenței de a descoperi tot mai profund adevărul păcii. În același timp, cer să se intensifice rugăciunea, pentru că pacea este înainte de toate dar al lui Dumnezeu care trebuie implorat fără încetare. Grație ajutorului divin, cu siguranță va fi mai convingătoare și luminătoare vestirea și mărturia adevărului păcii. Să ne îndreptăm cu încredere și abandonare filială privirea spre Maria, mama principelui păcii. La începutul acestui nou an îi cerem să ajute întregul popor al lui Dumnezeu să fie în orice situație făcător de pace, lăsându-se luminat de adevărul care ne face liberi (cf. In 8,32). Fie ca, prin mijlocirea sa, omenirea să poată crește în aprecierea acestui bine fundamental și să se angajeze în a consolida prezența sa în lume, pentru a încredința un viitor mai senin și mai sigur generațiilor care vor veni.

Vatican, 8 decembrie 2005.

Benedict al XVI-lea

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1790, Ultimul acces: 2024-03-22 00:07:59