PS Timotei Prahoveanul: Când dobândim ceva prețios, ca Unirea din 1859, cel mai important lucru de oferit lui Dumnezeu este rugăciunea[2023-01-24]de Diac. Iulian DumitrașcuÎn ziua aniversării Unirii Principatelor Române, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat o slujbă de Te Deum la Catedrala Patriarhală din Capitală. Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a vorbit în cuvântul său despre importanța rugăciunii aduse lui Dumnezeu la asemenea evenimente. În zilele importante, cum este și ziua de 24 ianuarie, cel mai înalt semn de cinstire rămâne rugăciunea. Niciun eveniment istoric important ori vreo persoană care a jucat un rol important nu pot fi amintite decât în lumina rugăciunii. Când dobândim un lucru prețios, așa cum a fost și Unirea de la 1859 sau alte momente deosebit de importante din istoria României, cel mai important lucru pe care trebuie să I-l oferim lui Dumnezeu este rugăciunea. Ierarhul a precizat că unitatea unui neam este menținută în primul rând de credința în Dumnezeu, idealul pe care îl are, precum și păstrarea tradițiilor poporului respectiv. În aceste așezări locuite de români, ei s-au străduit să păstreze credința, limba, întrucât cei din Țara Românească se înțelegeau cu românii din Transilvania, cu cei din Moldova, s-au ajutat reciproc, au avut simțăminte de frățietate, chiar dacă au avut domnitori diferiți, a explicat Preasfinția Sa. Părintele Episcop a vorbit și despre darul, respectiv, valoarea unității. Momentul de la 1859 a fost deosebit de important și a arătat dorința celor din Moldova de a se uni cu cei din Țara Românească. Unirea avea să-i facă pe cei Moldova și Țara Românească mult mai puternici. Uniți, stăteau mai ușor în fața vânturilor și valurilor puternice. Încă din anul 1856, atât în Moldova, cât și în Țara Românească s-au unit oamenii care țineau foarte mult la acest ideal al unirii. Adunările ad-hoc au fost pregătite prin predicile rostite în toate bisericile și mulți dintre credincioși doreau ca acest lucru să se întâmple cât mai curând. Sărbătoarea Unirii de la 1859 ne aduce aminte de toți cei care în duh de unitate, de comuniune, privind la icoana Preasfintei Treimi, care a fost realizată de Gheorghe Tattarascu, cunoscut pictor al vremii, îi inspira, pentru că cel mai înalt model de comuniune, unitate, frățietate, iubire este tocmai Preasfânta Treime. Sărbătoarea de la 24 ianuarie ne îndeamnă acum, cum ne-a îndemnat mereu, la unitate. Unitatea, dorința de a păstra credința pe care am moștenit-o de la Sfântul Apostol Andrei și tradițiile acestui pământ trebuie să domine în fața altor interese sau în fața unor dorințe personale, pe care fiecare dintre oameni le-ar putea avea. Oamenii cu adevărat înțelepți, oamenii care caută comuniunea, vor trebui să lupte pentru aceasta, indiferent de perioadă. Ne rugăm lui Dumnezeu ca darul unității să fie mereu prezent, a afirmat, în încheiere, PS Timotei Prahoveanul. În continuarea slujbei de Te Deum, Trinitas TV, televiziunea Patriarhiei Române, a difuzat comunicările științifice ale Academiei Române și Patriarhiei Române privind Unirea Principatelor Române, înregistrate joi la Palatul Patriarhiei. Slujba de Te Deum din Catedrala Patriarhală a fost precedată de Sfânta Liturghie, în timpul căreia pomeniți Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropoliții Nifon Rusailă al Țării Românești și Sofronie Miclescu al Moldovei, precum și toți cei care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor Române. Ierarhii și clericii Bisericii Ortodoxe Române au oficiat marți slujba de Te Deum, cu ocazia aniversării Unirii de la 1859, în toate bisericile din Patriarhia Română. La sfârșitul slujbei au fost trase clopotele timp de un minut. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 352, Ultimul acces: 2025-03-16 07:19:21
|
Timp total: 0,11s...
[]:1