Episcopul Ignatie, în Leeds: Numai să decidem să ne uităm spre Dumnezeu și vine către noi, așa cum a făcut cu Zaheu[2023-01-24]de Diac. Iulian DumitrașcuEpiscopul Ignatie a slujit duminică în Parohia românească Sfântul Macarie cel Mare din Leeds, Marea Britanie. În predica rostită în Duminica lui Zaheu, Episcopul Hușilor le-a subliniat credincioșilor români că prezența Domnului în intimitatea omului are menirea de a-l transforma profund. Când Zaheu vameșul și-a propus să-L întâlnească pe Dumnezeu, din privirea feței Domnului s-a născut pocăința și schimbarea în inima lui. Noi trebuie numai să decidem să ne uităm înspre Dumnezeu, și El vine către noi, așa cum S-a raportat și față de Zaheu vameșul. De ce Hristos nu l-a văzut pe altul din acea mulțime care era de față? Hristos și-a plecat privirea înspre cel care L-a dorit Zaheu vameșul , și i-a spus: Dă-te jos de acolo, pentru că Eu astăzi vreau să intru în casa ta!. Hristos îi spune lui Zaheu: Vreau să intru în casa (viața) ta! și, în urma acestei întâlniri, Zaheu își schimbă viața radical, nu cu jumătăți de măsură, așa cum facem noi. Preasfințitul Părinte Ignatie a oferit și repere prin care omul își poate da seama de intensitatea credinței sale. Când ne dorim extraordinar de mult un lucru, nu ne interesează niciun obstacol, care poate surveni în calea noastră absolut nimic nu considerăm că ne degradează, ci facem tot ce ne stă în putință, ca să atingem acel țel. Într-o asemenea stare a fost și Zaheu vameșul și-a pus în mintea sa să-L vadă pe Dumnezeu, și-a propus să-L întâlnească, să-I vadă chipul. Nu l-a mai interesat nici ce ar fi putut să spună cei care erau de față, nici faptul că, printr-o asemenea atitudine, devenea obiectul unei ironii și persiflări. Era prea plin de dorința de a-L vedea pe Dumnezeu-Omul încât să-l mai intereseze părerile celor din jurul său. Din păcate, când ne trăim credința, suntem extrem de atenți la ce cred cei din jurul nostru, cum ne percep ei, a mai precizat ierarhul. Ținem foarte mult la imaginea noastră în fața celorlalți, mai ales atunci când ne trăim credința. Dacă vedem pe cineva care, atunci când își trăiește credința, nu este preocupat de imaginea lui în fața celor din jurul, îl judecăm și îi punem etichete. Însă acel om este sincer. El vrea o legătură specială cu Dumnezeu și are conștiința că, atunci când vine în biserică sau se roagă acasă, este el și Dumnezeu. Este exact ca în situația a doi îndrăgostiți dacă stau într-un parc, sunt atât de absorbiți unul de celălalt, încât ar putea să treacă sute de oameni pe lângă ei, și nu se simt deranjați ei cred că sunt numai ei doi în acel parc. Dragostea ne determină să credem că suntem doar în fața celui pe care îl iubim, că suntem în inima lui și, în rest, nu mai este nimic în jurul nostru. Ar trebui cel puțin când venim la biserică să fim așa de îndrăgostiți de Hristos, încât, chiar dacă în jurul nostru ar mai fi 100-200 de oameni, noi să avem capacitatea de a trăi relația specială cu Dumnezeu, (fără să ne mai uităm în stânga și în dreapta sau să mai schimbăm o poveste). Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 367, Ultimul acces: 2025-03-26 06:48:22
|
Timp total: 0,13s...
[]:1