Veghe ecumenică pe 30 septembrie pentru unitate în Biserică[2023-01-24]Nu sunt îngrijorat că există opinii diferite în interiorul Bisericii, este absolut normal. Prin natură, Sinodul nu este dezbinător, trebuie să ne ascultăm reciproc pentru a discerne ceea ce Dumnezeu dorește pentru poporul Său. Așadar, sunt încrezător că putem progresa bine împreună, a afirmat Cardinalul Jean-Claude Hollerich SJ, raportor general al celei de-a XVI-a Adunări Ordinare a Sinodului Episcopilor. În vederea acestei Adunări, în 30 septembrie 2023 va avea loc o veghe ecumenică de rugăciune în Piața San Pietro din Roma, în prezența Papei Francisc și a reprezentanților diferitelor Biserici. Inițiativa intitulată Together Adunarea poporului lui Dumnezeu, deschisă tuturor, este promovată și animată de Comunitatea din Taizé, în colaborare cu Dieceza de Roma, cu Secretariatul General al Sinodului, cu Dicasterul pentru Promovarea Unității Creștinilor, cu Dicasterul pentru Laici, Familie și Viață, pe lângă circa cincizeci de realități asociative ecleziale și ecumenice. Prezentarea a avut loc în dimineața zilei de luni, 23 ianuarie 2023, la Sala de Presă a Vaticanului.Sinodalitatea în sine nu este ceva nou, pentru că se referă la experiența începută de apostolii înșiși. Noutatea este rugăciunea împreună, conștienți că toți suntem botezați în Cristos. Acesta este conceptul cheie reieșit în prezentarea veghii ecumenice la care vor lua parte, îndeosebi, tineri de la 18 la 35 de ani din diferite țări europene și din toate tradițiile creștine invitate, în weekendul de la sfârșitul lunii septembrie, la un timp de împărtășire. De ospitalitate se vor îngriji parohiile și de comunitățile din Roma. Pentru aceste noi generații de catolici, este un eveniment gândit și pentru a fi trăit în continuitate cu Ziua Mondială a Tineretului de la Lisabona. După veghe, Episcopii și participanții la Sinod vor face trei zile de reculegere în capitală, conduse de teologul dominican Timothy Radcliffe. Superiorul Comunității din Taizé, fratele Alois, a propus în octombrie 2021, un timp de pauză, de respirație, de tăcere, dedicat celebrării acelei unități încă imperfecte dar reale în Cristos. Și atunci când problemele teologice rămân nerezolvate, avea să spună el, suntem uniți și acest lucru trebuie manifestat: astfel descoperim că putem deveni făcători de pace. Papa Francisc a fost entuziasmat de aceasta, a repetat călugărul luni, 23 ianuarie. A manifesta unitatea prin ecumenismul spiritual este fundamentul pentru a cere pacea în lume. Fratele Alois a subliniat importanța de a înflăcăra din nou darul Botezului care ne leagă unii cu alții: Într-un climat de polarizări sociale, a spus el, dorim să punem în centru rugăciunea în Cristos care este unitatea noastră. Ceea ce are Papa la inimă, a precizat el, sunt tinerii mulți care caută un drum spiritual, încă dezorientați: și la ei trebuie privit, nu numai la cel care este deja legat la o credință. Criza ecologică și plânsul săracilor: două priorități de ținut fixate. Sunt cele sugerate de fratele Alois și împărtășite și de Arhiepiscopul Ian Ernst, reprezentant personal al Arhiepiscopului de Canterbury la Sfântul Scaun și director al Centrului Anglican din Roma. Invitația sa a fost una de a deschide porțile pentru ecumenismul acțiunii. Trebuie să fim purtători ai exigențelor profunde ale poporului lui Dumnezeu, să ascultăm glasul celui care în mod normal nu este ascultat. Sinodul trebuie să promoveze incluziunea și să nu raționeze numai asupra structurilor, ci să pună în centru relațiile înseși, a dorit el. În acest sens, Veghea va fi un fel de test pentru a dovedi că suntem capabili să ne rugăm unul pentru altul și să luăm asupra noastră dificultățile celuilalt. Pentru că a împărtăși Cuvântul lui Dumnezeu nu este ceva abstract, ci este ceva ce întărește în concretul vieții. Pe aceeași linie, pastorul Christian Krieger, președinte al Conferinței Bisericilor Europene și al Federației Protestante Franceze, într-o intervenție transmisă online, a spus: Sinodul are un caracter activ pentru că este capabil să ne transforme, a spus el, și a încurajat Bisericile Reformate italiene să ia parte la adunare. Printre vorbitori a fost și Khajag Barsamian, reprezentant al Bisericii Apostolice Armene la Sfântul Scaun, care a spus că va fi fundamental pentru fiecare să ceară și să mențină un spirit de umilință și sinceritate: Pentru că umilința nu este o formă de slăbiciune și unitatea se realizează chiar atunci când nu este cineva mai sus decât celălalt. A trăi sinodalitatea în Biserică ne conduce la o nouă primăvară în Biserică, la un nou punct de plecare. Este convins de aceasta Cardinalul Hollerich, care a insistat mult asupra faptului că nu există planuri preconstituite, că trebuie să fim docili față de Duhul Sfânt. Întâlnirea, înțeleasă ca metodă de fond, inspiră alegeri și aplanează fracturi, tensiuni: Când întâlnirea este autentică, se poate învăța cu adevărat în unanimitate. Noi construim identitatea noastră creștină în dialog. Procesul de învățare reciprocă ne apropie. Când se citesc sintezele fiecărei Conferințe Episcopale, a mai afirmat Cardinalul iezuit, reiese o mare unitate, în pofida acelei imagini sfâșiate a Bisericii pe care adesea detractorii vor să o evidențieze. Pentru a avea un cort este nevoie de o tensiune, altminteri cortul cade. Tensiunile «pozitive» sunt bune. Nu le dorim pe cele negative și distructive, dar cele pozitive sunt și necesare, a concluzionat el. (material Vatican News, tradus de pr. dr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 395, Ultimul acces: 2025-03-14 07:41:33
|
Timp total: 0,11s...
[]:1