Papa: Comunicarea cu inima poate frana escaladarea razboiului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2025 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Papa: Comunicarea cu inima poate frâna escaladarea războiului

[2023-01-24]
© Mazur/catholicnews.org.uk, CC BY-NC-ND 2.0
Papa Francisc a făcut apel la comunicatori să vorbească întotdeauna cu inima și să găsească cuvintele potrivite pentru a construi o civilizație mai bună. Sfântul Părinte a făcut acest lucru în mesajul său pentru cea de-a 57-a Zi Mondială a Comunicațiilor Sociale, publicat pe 24 ianuarie, în sărbătoarea Sfântului Francisc de Sales, patronul jurnaliștilor, cu tema „A vorbi cu inima: Veritatem facientes in caritate (A face adevărul în caritate)”. Ziua Mondială a Comunicațiilor Sociale va fi celebrată de Vatican și de Diecezele din întreaga lume în duminica dinaintea Rusaliilor, care anul acesta cade pe 21 mai. Tema din acest an se leagă de cea din 2022, intitulat㠄A asculta cu urechea inimii”. Mesajul din acest an îi îndeamnă pe comunicatori să comunice în mod cordial și să nu urmărească niciodată comunicări ostile.

Într-o lume „atât de înclinată spre indiferență și indignare, uneori chiar și pe baza dezinformării care falsifică și exploatează adevărul”, Sfântul Părinte spune că este deosebit de important să existe un spațiu pentru proclamarea adevărului, „chiar dacă uneori este incomod”. Pontiful face apel la cuvinte capabile să facă bine celorlalți și să atingă chiar și „cele mai împietrite inimi”. Îi îndeamnă pe comunicatori, chiar și în climatul global dramatic, să transmit㠄forța blândă a iubirii”. Amintind importanța „auzirii” în comunicare, Sfântul Părinte l-a citat pe regretatul Papă emerit Benedict al XVI-lea, care a spus: „Proiectul creștin, preluat din învățătura lui Isus, este ‘o inimă care vede’ acolo unde este nevoie de iubire și acționează în mod corespunzător”. A amintit dialogul sincer al lui Isus cu discipolii pe drumul lor spre Emaus, observând că El vorbește cu iubire, îi însoțește și îi respectă. „Într-o perioadă istorică marcată de polarizări și contraste – la care, din nefericire, nici măcar comunitatea eclezială nu este imun㠖 angajamentul de a comunica ‘cu inima și cu brațele deschise’ nu aparține exclusiv celor din domeniul comunicării, ci este responsabilitatea tuturor.” Cu toții trebuie să căutăm și să spunem adevărul, în mod caritabil, a insistat Sfântul Părinte. A avertizat privitor la comunicarea ce promovează relațiile toxice și ura și a făcut apel, în schimb, la a pune frâu acestor atitudini periculoase.
În mesaj, Papa l-a lăudat pe sfântul patron al jurnaliștilor catolici, Sfântul Francisc de Sales, pentru că oferă comunicatorilor un exemplu demn de urmat. Acest doctor al Bisericii, care a fost Episcop de Geneva într-o perioadă de dispute aprinse, a spus Sfântul Părinte, a dat dovadă de o mare „umanitate” și de disponibilitatea de a dialoga cu răbdare cu toată lumea. Faptul că a dialogat cu răbdare chiar și „cu cei care nu erau de acord cu el, a făcut din el un martor extraordinar al iubirii milostive a lui Dumnezeu”. Pentru sfânt, a continuat Pontiful, comunicarea era o „reflectare a sufletului” și o manifestare a iubirii. Sfântul Francisc de Sales arată c㠄suntem ceea ce comunicăm” și a oferit o mărturie despre mersul „împotriva curentului” atunci când comunicarea era adesea „exploatată pentru ca lumea să ne vadă așa cum am vrea să fim și nu așa cum suntem”. Scrierile sale constituie „o lectură extrem de plăcută, instructivă și stimulantă”.
Papa a analizat din nou contextul conflictului global pe care îl trăim și a reiterat cât de necesară este „o formă de comunicare care să nu fie ostil㔠pentru a promova „o cultură a păcii”, capabilă să învingă ura și dușmănia. Escaladarea războiului de care se teme astăzi omenirea, a scris Pontiful, „trebuie oprită cât mai curând posibil, inclusiv la nivelul comunicării”, deoarece cuvintele se transformă adesea în acțiuni războinice de o odioasă violență”. Și a adăugat: „Avem nevoie de comunicatori care să fie deschiși la dialog, angajați în promovarea dezarmării integrale și angajați în a anula psihoza belicoasă ce se cuibărește în inimile noastre”. De aceea „trebuie respinsă orice retorică belicoasă, precum și orice formă de propagandă care manipulează adevărul, desfigurându-l în scopuri ideologice. În schimb, ceea ce trebuie promovat este o formă de comunicare ce să contribuie la crearea condițiilor pentru a rezolva controversele dintre popoare.”
Sfântul Părinte își încheie mesajul cu o rugăciune pentru jurnaliști și pentru toți cei care comunică, pentru ca Isus „să ne ajute să facem comunicarea noastră clară, deschisă și sinceră… să ne ajute să ascultăm bătăile inimilor, să ne redescoperim ca frați și surori și să dezarmăm ostilitatea care dezbin㔠și „să ne ajute să spunem adevărul în caritate, pentru a ne simți protectori unii față de alții”.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 351, Ultimul acces: 2025-03-04 11:45:42