Papa Benedict al XVI-lea: Un model de sfintenie (I) - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Papa Benedict al XVI-lea: Un model de sfințenie (I)

[2023-01-05]
Prieten apropiat al regretatului Papă emerit Benedict al XVI-lea și coautor, împreună cu Mons. Georg Ratzinger, al cărții de mare succes „Fratele meu, Papa”, dr. Michael Hesemann oferă o privire personală asupra răposatului Suveran Pontif în interviul pe care Deborah Castellano Lubov i l-a luat pentru Vatican News. „În loc să plângem, este timpul să îi mulțumim lui Dumnezeu că a fost printre noi”, afirmă el. „Noi toți am avut ocazia să redescoperim creștinismul prin inspirația sa constantă, și la fel vor face și copiii noștri și generațiile viitoare.” Iată prima parte.

– Ca unul care l-ați cunoscut îndeaproape, cum era Papa Benedict al XVI-lea?
– A fost cel mai mare gânditor și filozof al vremurilor noastre și unul dintre cei mai pioși și sfinți preoți pe care i-am cunoscut vreodată. A fost un Sfânt Părinte călduros, smerit și minunat, un bun păstor care își iubește cu adevărat oile și are grijă de ele. Pe lângă aceasta, era profund uman: era un bavarez mândru, cu o minunată latură sentimentală și dragoste pentru patria sa, pentru părinții săi, pentru tradițiile lor, în special pentru tradițiile de Crăciun.
Crăciunul a fost întotdeauna perioada lui preferată din an, iar când veneai la mănăstirea Mater Ecclesiae, reședința lui în ultimii zece ani, în perioada Crăciunului, era decorată așa cum îți decorezi casa din Bavaria pentru Crăciun. Nu este o coincidență faptul că sănătatea sa s-a deteriorat doar după Crăciun, că a dorit să îl sărbătorească pentru ultima oar㠖 a 95-a oară! – și nu a vrut ca nimeni să se îngrijoreze și să fie distras de la bucuria Crăciunului.
Avea inima curată a unui copil – un copil sfânt – și a păstrat evlavia și devotamentul simplu al oamenilor de la țară din Bavaria. În plus, ceea ce îl face și mai uman, avea o mică pasiune secretă pentru tot ce este dulce: felul său preferat era „Kaiserschmarrn”, un fel de clătită groasă, tăiată în bucăți, cu stafide și migdale și mult zahăr pudră, iar toți cei care îl cunoșteau cu adevărat și voiau să îl facă fericit îi aduceau Praline făcute manual din Regensburg, orașul său natal.
– Pare să fi fost un om dintre oameni…
– După ce Papa Benedict al XVI-lea a împlinit 90 de ani, în 2017, am avut o întâlnire cu el în grădinile Vaticanului, la Grota de la Lourdes, pentru a-l felicita: „Sfinte Părinte, vă doresc încă mulți ani cu sănătate și putere, binecuvântați de Dumnezeu!” M-a privit cu o expresie serioasă, ridicându-și degetul arătător drept, și m-a admonestat: „Domnule Hesemann, vă rog să nu îmi urați așa ceva!” Am fost șocat. „Dar, Sfinte Părinte, aveți o viață atât de bună aici, în frumoasele grădini ale Vaticanului”, a fost singurul lucru pe care am putut să îl spun înainte ca degetul său arătător să urce și mai sus: „Raiul este mult mai frumos!” Și da, într-adevăr, el trăia deja cu un picior în împărăția cerească, încă de aici, de pe pământ!
– Ați spune că Papa Emerit a fost înțeles greșit?
– Mă gândesc la cei care îl numesc „Rottweilerul lui Dumnezeu”. El a fost orice, mai puțin un Rottweiler. Când un jurnalist l-a intervievat odată și l-a întrebat dacă era „câinele de pază al lui Dumnezeu”, ca prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței, a răspuns cu umorul său bavarez sec și subtil: „Există și câinii de pază prietenoși!” Era atât de departe de a fi un prelat strict și hotărât. De fapt întotdeauna, chiar și cu cei mai mari adversari ai săi, era deschis, amabil și prietenos… Papa Benedict nu numai că a vorbit despre iubirea și milostivirea lui Dumnezeu, ci a și practicat-o. Dar iubirea și înțelegerea nu au însemnat pentru el compromis. Nu a trădat niciodată adevărul doar pentru un compromis murdar.
– Vorbiți-ne despre începuturile sale simple…
– Tatăl său a fost polițist la țară, iar mama sa a fost bucătăreasă. Nu au avut niciodată mulți bani; s-au mutat foarte des, deoarece tatăl său a fost transferat la mai multe secții de poliție, iar cariera sa a fost blocată când naziștii au venit la putere. A fost categoric împotriva naziștilor. În cele din urmă, confruntat cu o pensionare anticipată, a reușit să cumpere o fermă mică și simplă lângă Traunstein, unde familia a locuit la sfârșitul războiului și înainte ca fii lor, cei doi frați, să devină preoți. Aceste începuturi simple l-au ancorat întotdeauna în realitate, l-au ținut cu picioarele pe pământ …
Totuși, poate vă întrebați cum s-a întâmplat ca o familie rurală atât de simplă să crească doi băieți care au devenit amândoi genii: unul, Georg Ratzinger, un muzician de renume mondial, celebrul director al celui mai faimos cor din Germania și un mare și strălucit compozitor, iar celălalt, cel mai mare teolog al timpului său și, în cele din urmă, cel de-al 265-lea succesor al Sfântului Petru. Răspunsul este ceea ce eu numesc „secretul familiei Ratzinger”: în America se spune „o familie care se roagă împreună rămâne unită”, dar aici era chiar mai mult: spiritualitatea profundă și credința părinților săi, care se rugau zilnic Rozariul, îngenunchind pe podeaua dură a bucătăriei cu copiii lor, care mergeau regulat la Sfânta Liturghie…
– Da, vocația sa era deja evidentă încă din copilărie…
– Când era copil, își dorea să devină preot. Pe vremea aceea, existau mici altare de jucărie pentru copii și, într-o zi, unul dintre unchii săi a venit și i-a adus unul de Crăciun. Micul Iosif a fost copleșit. Mama lui a început să îi coas㠄veșminte”, astfel încât el, cu toată seriozitatea, împreună cu fratele său, a celebrat Sfânta Liturghie în casa lor. A fost o pregătire minunată pentru slujirea sa preoțească. Într-adevăr, acest altar de jucărie încă se mai păstrează, l-ați văzut în casa sa privată din Regensburg.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 299, Ultimul acces: 2024-06-24 19:19:53