Papa Benedict al XVI-lea: Un model de sfintenie (I)

Acasă > Ştiri > Arhivă Ştiri

Google Translate

Timp stanga: 0,12s...

Ştiri şi Evenimente

Papa Benedict al XVI-lea: Un model de sfinţenie (I)

[2023-01-05]

Prieten apropiat al regretatului Papă emerit Benedict al XVI-lea şi coautor, împreună cu Mons. Georg Ratzinger, al cărţii de mare succes „Fratele meu, Papa”, dr. Michael Hesemann oferă o privire personală asupra răposatului Suveran Pontif în interviul pe care Deborah Castellano Lubov i l-a luat pentru Vatican News. „În loc să plângem, este timpul să îi mulţumim lui Dumnezeu că a fost printre noi”, afirmă el. „Noi toţi am avut ocazia să redescoperim creştinismul prin inspiraţia sa constantă, şi la fel vor face şi copiii noştri şi generaţiile viitoare.” Iată prima parte.

– Ca unul care l-aţi cunoscut îndeaproape, cum era Papa Benedict al XVI-lea?
– A fost cel mai mare gânditor şi filozof al vremurilor noastre şi unul dintre cei mai pioşi şi sfinţi preoţi pe care i-am cunoscut vreodată. A fost un Sfânt Părinte călduros, smerit şi minunat, un bun păstor care îşi iubeşte cu adevărat oile şi are grijă de ele. Pe lângă aceasta, era profund uman: era un bavarez mândru, cu o minunată latură sentimentală şi dragoste pentru patria sa, pentru părinţii săi, pentru tradiţiile lor, în special pentru tradiţiile de Crăciun.
Crăciunul a fost întotdeauna perioada lui preferată din an, iar când veneai la mănăstirea Mater Ecclesiae, reşedinţa lui în ultimii zece ani, în perioada Crăciunului, era decorată aşa cum îţi decorezi casa din Bavaria pentru Crăciun. Nu este o coincidenţă faptul că sănătatea sa s-a deteriorat doar după Crăciun, că a dorit să îl sărbătorească pentru ultima oară – a 95-a oară! – şi nu a vrut ca nimeni să se îngrijoreze şi să fie distras de la bucuria Crăciunului.
Avea inima curată a unui copil – un copil sfânt – şi a păstrat evlavia şi devotamentul simplu al oamenilor de la ţară din Bavaria. În plus, ceea ce îl face şi mai uman, avea o mică pasiune secretă pentru tot ce este dulce: felul său preferat era „Kaiserschmarrn”, un fel de clătită groasă, tăiată în bucăţi, cu stafide şi migdale şi mult zahăr pudră, iar toţi cei care îl cunoşteau cu adevărat şi voiau să îl facă fericit îi aduceau Praline făcute manual din Regensburg, oraşul său natal.
– Pare să fi fost un om dintre oameni…
– După ce Papa Benedict al XVI-lea a împlinit 90 de ani, în 2017, am avut o întâlnire cu el în grădinile Vaticanului, la Grota de la Lourdes, pentru a-l felicita: „Sfinte Părinte, vă doresc încă mulţi ani cu sănătate şi putere, binecuvântaţi de Dumnezeu!” M-a privit cu o expresie serioasă, ridicându-şi degetul arătător drept, şi m-a admonestat: „Domnule Hesemann, vă rog să nu îmi uraţi aşa ceva!” Am fost şocat. „Dar, Sfinte Părinte, aveţi o viaţă atât de bună aici, în frumoasele grădini ale Vaticanului”, a fost singurul lucru pe care am putut să îl spun înainte ca degetul său arătător să urce şi mai sus: „Raiul este mult mai frumos!” Şi da, într-adevăr, el trăia deja cu un picior în împărăţia cerească, încă de aici, de pe pământ!
– Aţi spune că Papa Emerit a fost înţeles greşit?
– Mă gândesc la cei care îl numesc „Rottweilerul lui Dumnezeu”. El a fost orice, mai puţin un Rottweiler. Când un jurnalist l-a intervievat odată şi l-a întrebat dacă era „câinele de pază al lui Dumnezeu”, ca prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, a răspuns cu umorul său bavarez sec şi subtil: „Există şi câinii de pază prietenoşi!” Era atât de departe de a fi un prelat strict şi hotărât. De fapt întotdeauna, chiar şi cu cei mai mari adversari ai săi, era deschis, amabil şi prietenos… Papa Benedict nu numai că a vorbit despre iubirea şi milostivirea lui Dumnezeu, ci a şi practicat-o. Dar iubirea şi înţelegerea nu au însemnat pentru el compromis. Nu a trădat niciodată adevărul doar pentru un compromis murdar.
– Vorbiţi-ne despre începuturile sale simple…
– Tatăl său a fost poliţist la ţară, iar mama sa a fost bucătăreasă. Nu au avut niciodată mulţi bani; s-au mutat foarte des, deoarece tatăl său a fost transferat la mai multe secţii de poliţie, iar cariera sa a fost blocată când naziştii au venit la putere. A fost categoric împotriva naziştilor. În cele din urmă, confruntat cu o pensionare anticipată, a reuşit să cumpere o fermă mică şi simplă lângă Traunstein, unde familia a locuit la sfârşitul războiului şi înainte ca fii lor, cei doi fraţi, să devină preoţi. Aceste începuturi simple l-au ancorat întotdeauna în realitate, l-au ţinut cu picioarele pe pământ …
Totuşi, poate vă întrebaţi cum s-a întâmplat ca o familie rurală atât de simplă să crească doi băieţi care au devenit amândoi genii: unul, Georg Ratzinger, un muzician de renume mondial, celebrul director al celui mai faimos cor din Germania şi un mare şi strălucit compozitor, iar celălalt, cel mai mare teolog al timpului său şi, în cele din urmă, cel de-al 265-lea succesor al Sfântului Petru. Răspunsul este ceea ce eu numesc „secretul familiei Ratzinger”: în America se spune „o familie care se roagă împreună rămâne unită”, dar aici era chiar mai mult: spiritualitatea profundă şi credinţa părinţilor săi, care se rugau zilnic Rozariul, îngenunchind pe podeaua dură a bucătăriei cu copiii lor, care mergeau regulat la Sfânta Liturghie…
– Da, vocaţia sa era deja evidentă încă din copilărie…
– Când era copil, îşi dorea să devină preot. Pe vremea aceea, existau mici altare de jucărie pentru copii şi, într-o zi, unul dintre unchii săi a venit şi i-a adus unul de Crăciun. Micul Iosif a fost copleşit. Mama lui a început să îi coasă „veşminte”, astfel încât el, cu toată seriozitatea, împreună cu fratele său, a celebrat Sfânta Liturghie în casa lor. A fost o pregătire minunată pentru slujirea sa preoţească. Într-adevăr, acest altar de jucărie încă se mai păstrează, l-aţi văzut în casa sa privată din Regensburg.

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 389, Ultimul acces: 2025-03-19 01:37:55

Timp total: 0,12s...

[]:1