S-a incheiat a 46-a Intalnire Europeana a Tinerilor organizata de Taizé - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

S-a încheiat a 46-a Întâlnire Europeană a Tinerilor organizată de Taizé

[2023-01-03]
Pentru prima dată se va desfășura în Slovenia, „țară de deschidere și de tradiție care se află la răscrucea între nordul și sudul, estul și vestul Europei”, în capitala Ljubljana, a 47-a ediție a Întâlnirii europene a tinerilor animată de comunitatea ecumenică de la Taizé, între 28 decembrie 2023 și 1 ianuarie 2024. A anunțat acest lucru priorul, fratele Alois, la finalul ediției din Rostock, Germania, în prezența a cinci mii de tineri catolici, ortodocși și protestanți provenind din tot continentul, dintre care unii veniți din martirizata Ucraina. În timpul întâlnirii, la puține ore după moartea Papei Benedict al XVI-lea, călugărul german nu a ezitat să amintească relația profundă care îl unea pe Papa emerit cu comunitatea, încă de când Joseph Ratzinger și Roger Schutz, fondatorul de la Taizé, s-au cunoscut la Conciliul Vatican II, unde unul era expert și celălalt era observator.

Viitorul Bisericii din Europa, pacea, ecologia, abuzurile, dar nu numai atât: multe teme au fost tratate de fratele Alois în meditațiile sale de seară rostite în HanseMesse, structura de fier din Rostock. La 30 decembrie, priorul de la Taizé a tratat tema poziției Bisericii în lumea de astăzi și ceea ce înseamnă ea pentru viitorul comunității de credință. „Așa cum este obiceiul în bisericile din această zon㠖 a subliniat el – sunt suspendate aici mici ambarcațiuni, în această sală transformată într-un loc provizoriu de rugăciune. Sunt ca o imagine a viitorului Bisericii. Ea nu mai este o mare navă mândră de ea însăși ci este ca acea barcă mică în care Isus se afla cu prietenii Săi. Acolo, în mijlocul furtunii, le-a dat darul încrederii în Dumnezeu.” Mai mult decât în trecut, „vedem acum clar insuficiențele Bisericilor în formele lor instituționale – a spus el – și trebuie să recunoaște și să privim în față și răul care uneori a fost făcut în cadrul comunităților noastre creștine”. În acest sens „și la Taizé, cu frații mei, continuăm munca de adevăr începută în 2019 și suntem conștienți că persoanele au fost abuzate în integritatea lor”, a afirmat călugărul, reînnoind angajarea comunității „de a face tot posibilul pentru a garanta ca Taizé să fie un loc sigur pentru toți, așa ca orice întâlnire internațională pe care o organizăm”.
Vorbind despre următoarele întâlniri, priorul a anunțat că la 30 septembrie 2023 se va ține „o «adunare a poporului lui Dumnezeu» numită Together, adică împreună. Toți împreună.” În meditația sa din 31 decembrie, după un timp de schimb în grupuri mici dedicat îngrijirii casei comune, priorul din Taizé a mulțumit tinerilor pentru apelul lor la responsabilitatea colectivă în fața pericolelor ecologice: „Într-o regiune și într-o țară unde atâția tineri sunt angajați pentru cauza climatică, aș vrea să vă spun iarăși în această seară: angajarea voastră are repercusiuni pe care nu întotdeauna le vedeți, dar care sunt reale. Și la Taizé avem nevoie de perseverența voastră pentru a merge înainte pe acest drum de convertire ecologică”.
La sfârșitul meditației, fratele Alois s-a adresat celor trei sute de tineri veniți din Ucraina: „Nu vă vom uita în rugăciunile noastre și în prietenia noastră”. A 46-a ediție a Întâlnirii europene la Rostock s-a încheiat chiar cu un cântec de Crăciun ucrainean. Acest cântec, a explicat fratele Alois, „ne amintește că lumina speranței, mai puternică decât violența și decât răul, conduce pașii noștri pe calea păcii”. (material L’Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 311, Ultimul acces: 2024-06-13 14:55:18