Episcopul Spaniei: Pe Dumnezeu Îl poate vedea cel care are credință și răbdare, precum Dreptul Simeon[2022-02-03]de Iulian DumitrașcuPe Dumnezeu Îl poate vedea cel care are credință și răbdare, precum Dreptul Simeon, a spus duminică Episcopul Spaniei și Portugaliei. A avut răbdare vreme de 380 de ani până să-L întâlnească pe Hristos, umplându-se de Duhul Sfânt, pentru a-L primi pe Hristos, a adăugat Preasfințitul Părinte Timotei. De sărbătoarea Întâmpinării Domnului, ierarhul a slujit la Catedrala Episcopală Intrarea Maicii Domnului în Biserică din Madrid. Părintele Episcop le-a reamintit credincioșilor că toți avem posibilitatea de a fi purtători de Hristos prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Lui. Noi putem să-L primim pe Hristos în noi, prin Sfânta Împărtășanie. Sufletul celui care Îl vede pe Hristos, Îl simte pe Hristos, n-are cum să ceară altceva, decât să locuiască pururea cu Dumnezeu, să stea pururea în comuniune cu Dumnezeu. Cei care trăiesc împreună cu Hristos nu se înfricoșează de moarte, ci o cer pentru a fi mai aproape de Hristos, pentru a-L vedea față către față. Când ne împărtășim cu Trupul și Sângele Lui să Îl lăsăm să lucreze în noi ca să înțelegem voia Lui pentru noi, a îndemnat Preasfinția Sa. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 573, Ultimul acces: 2026-04-15 02:00:11
|
Timp total: 0,26s...
[]:1