O sculptura cu Sf. Iosefina Bakhita va fi instalata in Piata San Pietro - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

O sculptură cu Sf. Iosefina Bakhita va fi instalată în Piața San Pietro

[2022-02-03]
O statuie a Sfintei Iosefina Bakhita, patroana victimelor traficului de persoane, va fi amplasată în Piața San Pietro din Vatican. Sculptura din bronz, o lucrare a artistului catolic Timothy P. Schmalz, este dedicată victimelor traficului de persoane și tuturor femeilor, în special călugărițelor care se străduiesc să elibereze femeile din sclavia zilelor noastre. Opera de artă o înfățișează pe sfântă, ea însăși sclavă cândva, eliberând o masă de oameni din subteran. Aceasta va ajunge la Vatican înaintea Zilei Internaționale de Rugăciune împotriva Traficului de Persoane, care va fi marcată pe 8 februarie.

Data de 8 februarie a fost aleasă pentru această zi de rugăciune deoarece este ziua de sărbătoare a Sfintei Iosefina Bakhita, care s-a născut în Sudan, în 1869. Ea a fost răpită la vârsta de șapte ani și vândută ca sclavă de către arabi negustori de sclavi. În timpul cât a fost sclavă, a fost bătută și torturată. Bakhita l-a descoperit pe Cristos și Biserica la vârsta de 20 de ani și, după ce a fost eliberată din sclavie, a fost botezată în credința catolică. De asemenea, s-a alăturat surorilor canossiane din Italia. Schmalz a creat sculptura cu sfânta în 2019. A numit-o: „Lăsați-i pe cei oprimați să meargă liberi”. Artistul canadian este, de asemenea, creatorul unei alte sculpturi din Piața San Pietro, „Îngeri neștiutori”, care îi înfățișează pe migranții din întreaga istorie înghesuiți pe o barcă împreună cu Sfânta Familie formată din Isus, Maria și Iosif. Statuia de bronz înaltă de 6 metri a fost adusă la Vatican de Papa Francisc în 2019. Schmalz este cunoscut și pentru sculpturile sale „Isus fără adăpost”, dintre care una a fost creată pentru Vatican în 2016.
Lucrarea de artă cu Sfânta Josephina Bakhita va fi amplasată în Piața San Pietro înainte de discursul Papei Francisc și de recitarea rugăciunii Angelus, de duminică, 6 februarie. Cea de-a opta Zi Internațională de Rugăciune împotriva Traficului de Persoane și ziua de sărbătoare a Sf. Bakhita vor fi marcate printr-un maraton de rugăciune online, care se va deplasa pe diferite fusuri orare, începând în Oceania, Asia și Orientul Mijlociu, parcurgând tot globul înainte de a se încheia în America de Nord. Membri ai institutelor religioase, supraviețuitori ai traficului de persoane, activiști, voluntari, economiști și antreprenori vor participa la maratonul de rugăciune, care a fost organizat de „Talitha Kum”, o rețea internațională împotriva traficului de persoane formată din persoane consacrate catolice, împreună cu alte grupuri catolice. Biroul pentru migranți și refugiați al Vaticanului este, de asemenea, partener al evenimentelor din 6 și 8 februarie. Tema din acest an este „Puterea îngrijirii: Femeile, economia și traficul de persoane”.
Coordonatoarea inițiativei „Talitha Kum”, sr. Gabriella Bottani, a declarat c㠄pandemia a provocat o creștere a traficului de persoane, a sporit vulnerabilitatea celor mai expuși la risc și a dus la o creștere a inegalității de gen”. „Această zi reprezintă o ocazie de a reflecta asupra cauzelor traficului și de a identifica posibile căi de rezolvare”, a mai spus ea. „Violența cauzată de exploatare poate fi transformată prin gesturi de grijă și solidaritate. Suntem cu toții chemați să ne pese de demnitatea fiecărei persoane.” Papa Francisc, care a înființat Ziua de Rugăciune împotriva Traficului de Persoane în 2015, va lansa, de asemenea, un mesaj pe 8 februarie. În timp ce era sclavă, Bakhita a fost vândută viceconsulului italian, Callisto Legani, în 1883. Acesta a luat-o cu el în Italia, unde a fost dată unei familii pentru a lucra ca bonă. Mai târziu, familia a lăsat-o cu surorile canossiane, un ordin religios feminin, în Veneția, în timp ce acestea călătoreau în Sudan pentru afaceri.
Bakhita a fost îngrijită de surorile canossiane în timpul disputei juridice care a urmat pentru eliberarea ei din sclavie. În cele din urmă, un tribunal italian a decis că, întrucât sclavia fusese interzisă în Sudan înainte de nașterea ei, ea nu era sclavă din punct de vedere legal. Odată cu noua libertate regăsită, Bakhita a ales să primească Sacramentele Botezului, Mirului și Primei Împărtășanii în 1890. Trei ani mai târziu a devenit novice în cadrul Fiicelor Canossiane ale Carității, luând numele Iosefina Margaret „Fortunata” – o traducere în latină a numelui ei arab, Bakhita, care înseamn㠄norocoasă”. Bakhita a fost beatificată în 1992 și canonizată în 2000 de către Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea. Este prima sfântă canonizată din Sudan și este sfânta patroană a țării. De-a lungul pontificatului său, Papa Francisc a evidențiat exemplul de sfințenie al Bakhitei și a invocat mijlocirea sfintei pentru victimele traficului de persoane. „Sfântă Bakhita, ajută-i pe toți cei care sunt prinși într-o stare de sclavie; mijlocește la Dumnezeu în favoarea lor pentru ca lanțurile captivității lor să fie rupte”, s-a rugat Papa Francisc în 2019.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 367, Ultimul acces: 2024-06-14 00:14:19