Un weekend cu familiile în familie[2022-01-31]Sâmbătă, 29 ianuarie 2022, la inițiativa Oficiului pentru Pastorația Familiei, la Centrul Gaudium et Spes de la Traian a avut loc întâlnirea de iarnă a familiilor din parohiile Diecezei de Iași. Tema fixată pentru acest eveniment a fost Familia, casa iubirii și s-a înscris în dorința Papei Francisc din Anul Familia Amoris laetitia de a pregăti familiile în vederea celebrării Întâlnirii Mondiale a Familiilor, care va avea loc anul acesta la Roma și în toate Diecezele, în ziua de 26 iunie.Încă de la prima oră ne-am adunat în Aula magna a Centrului Gaudium et Spes și, împreună cu pr. Felician Tiba, organizatorul și gazda întâlnirii, am început să ne prezentăm. Eram prezenți din aproape toată Dieceza. După prezentarea participanților a urmat conferința pr. Felician, intitulată după tema întâlnirii: Familia, casa iubirii. Fiind în preajma sărbătorii Sfântului Toma de Aquino, pornind de la cele cinci argumente ale existenței lui Dumnezeu, specifice sfântului care a scris Summa Theologica, părintele ne-a introdus pe rând în ceea ce înseamnă Dumnezeu-Iubire, de la care își trage originea și iubirea dintre soți. Și între soți există mișcare, spunea părintele. Unul se îndreaptă către celălalt, mișcat de Dumnezeu-Iubire-Primul Motor. Nu e întâmplător că doi tineri, băiat și fată, se plac și se căsătoresc, o fi o cauză! Iubirea și libertatea lor, nu?! Dacă e aparent o pură întâmplare că el o întâlnește pe ea și nu pe alta, o fi o Ființă necesară care îi întâlnește, nu-i așa? Dacă există o Ființă care este Supremul Adevăr și Supremul Bine, înseamnă că a sădit și în inimile soților convingerea că, împreună fiind, este cel mai mare bine și în același timp cel mai mare adevăr. Și nu în ultimul rând, e vorba de ordinea din univers. Când un băiat întâlnește o fată, o cere în căsătorie, e atent să o facă fericită, așa cum i-a promis, iar ea răspunde cu iubirea și tandrețea ei, lucrurile în familie se succed într-o ordine, nu? După circa o oră și jumătate, în care am fost captivați de prezentarea părintelui coordonator al pastorației familiei, a urmat Sfânta Liturghie. Și aici, pornind de la lecturile zilei, cu aluzie directă la păcatul lui David, ne-a ajutat să înțelegem că între noi, ca soți, trebuie să ne mulțumim cu ceea ce ne-a oferit Dumnezeu. Și nu doar să ne mulțumim, ci trebuie să și creștem mereu în apropierea reciprocă, cu maturitate și responsabilitate. Și doar atunci vom înțelege cu adevărat ce e iubirea, Iubire pe care consătenii lui Isus nu au înțeles-o și au vrut să o arunce de pe buza prăpastiei. După prânz a urmat o altă conferință prezentată de prof. emerit Agneza Grosu, soție și mamă a șapte copii. Din prezentarea făcută am desprins că nu există problemă în viața de familie căreia să nu îi facem față, dacă știm să ne stăm alături, dacă există respect reciproc, capacitate de sacrificiu și dorința de a trage împreună. Ziua s-a încheiat cu un recital de cântece populare, care a avut-o la microfon pe Anuța Săgneanca, cunoscuta și inimoasa cântăreață de origine din Sagna, dar care trăiește la Brașov. La capătul unei zile pline de încărcătură spirituală și umană, mulțumind echipei de la Centrul Gaudium et Spes, care s-a preocupat să nu ne lipsească nimic, mulțumind pr. Felician pentru disponibilitatea de a însoți familiile, dar și Episcopilor noștri care binecuvântează și încurajează astfel de inițiative, tuturor familiilor prezente, dar și familiilor Diecezei, binecuvântare prin mijlocirea Sfintei Familii de la Nazaret. (Laurențiu și Cristina Ciobanu) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 566, Ultimul acces: 2025-04-13 14:56:31
|
Timp total: 0,16s...
[]:1