Casa de Ajutor Reciproc a Arhiepiscopiei Buzăului a oferit sprijin în 2021 de peste 70.000 de lei[2022-01-28]de Iulian DumitrașcuCasa de Ajutor Reciproc (CAR) a Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei a acordat ajutoare în 2021 de 73.000 de lei. Au fost oferite 12 ajutoare de deces, în valoare de 40.000 de lei, 29 de ajutoare în situații de boală, în valoare de 17.400 de lei, și 26 de ajutoare pentru nou-născuți, în valoare de 15.600 de lei, s-a precizat în ședința Adunării Generale a CAR. Ședința a avut loc joi la Muzeul Bisericesc Eparhial din municipiul Buzău și a fost prezidată de Arhiepiscopul Ciprian, cu participarea reprezentanților Centrului Eparhial, protoieriilor și Seminarului Teologic Ortodox Chesarie Episcopul din Buzău. Raportul activităților economico-financiare pe anul 2021 a fost prezentat de Părintele Gheorghe Sava-Popa, președintele CAR, după care au fost înaintate o serie de propuneri pentru îmbunătățirea sistemului de ajutorare. Casa de Ajutor Reciproc a Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei are, în prezent, un număr de 1.426 de membri activi, acordând împrumuturi rambursabile, dar și ajutoare nerambursabile membrilor săi, la cererea acestora, în cazuri de înmormântare, boală sau naștere de copii. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 457, Ultimul acces: 2025-04-27 13:31:24
|
Timp total: 0,23s...
[1]:1