SRUC Iasi 2022: A cincea zi, caminul „Sf. Iosif” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

SRUC Iași 2022: A cincea zi, căminul „Sf. Iosif”

[2022-01-24]
Sâmbăta, 22 ianuarie 2022, celebrarea din a cincea zi a octavei de rugăciune pentru unitatea creștinilor la Iași a avut loc în capela Căminului de bătrâni „Sfântului Iosif” al Fiicelor Sfintei Fecioare Maria a Divinei Providențe. A prezidat PS Iosif Păuleț.

„Dinspre răsărit răsare o lumină mare”. Cu acest îndemn am început momentul de rugăciune urmând steaua care ne precedă și conduce la lumina adevărată care este: Cristos. Scripturile ne spun cum Domnul merge cu poporul Său, îl protejează și îl îngrijește zi și noapte. Poate că drumul nu este întotdeauna drept: uneori trebuie să ne retragem singuri, alteori trebuie să ne întoarcem pe un alt traseu. Dar în tot pelerinajul nostru prin această viață putem fi siguri că Dumnezeu, care „nici nu doarme, nici nu se odihnește”, veghează asupra pașilor noștri. Chiar și în cel mai mare întuneric, lumina lui Dumnezeu este mereu cu noi.
Foarte frumos, părintele predicator Lucian Păuleț prin învățătura sa ne conduce la mesajul principal al acestei zile, cum Dumnezeu călăuzește, cu lumina stelei, oamenii din fiecare popor, rasă și națiune, sărac sau bogat, dependent sau liber, credincios sau necredincios, sfânt sau păcătos, că nimeni nu este exclus de la iubirea lui Dumnezeu. Magii ne spun că la ieslea lui Isus este loc pentru fiecare dintre noi. Cu lumina Duhului Sfânt, pe care Dumnezeu ni-l trimite, ne permite să contemplăm cu ochii credinței adevăratul Prunc Dumnezeu și în el să descoperim chemarea la unitatea și reconcilierea tuturor lucrurilor în Cristos, tratând pe cel diferit de noi ca pe un frate. Duhul este cel care ne scoate din întunericul nostru și din necazurile noastre pentru a ne introduce în lumina și în viața lui Cristos pentru a fi frați uniți în aceeași Biserică.
Am ascultat și îndemnul frățesc al părintelui paroh Dumitru Carp de la biserica ortodox㠄Pogorârea Duhului Sfânt”, care prin exemple și mărturiile sale ne-a demonstrat că se poate trăi împreună fraternitatea. În încheiere, pr. Alphonse Bakthis Walagan SDC a mulțumit Preasfinției Sale Iosif Păuleț, Episcop de Iași, care ne-a îndemnat să continuăm cu ajutorul lui Dumnezeu să trăim în unitate, armonie, dragoste și pace, părintelui predicator, Lucian Păuleț, pentru frumoasele cuvinte încurajatoare de la predica de azi, celorlalți preoți din altar, precum și tuturor credincioșilor și persoanelor consacrate prezente. Următoarea celebrare din cadrul acestei Săptămâni de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor la Iași va avea loc duminică, 23 ianuarie, la ora 17.00 în Parohia „Fericitul Ieremia Valahul” din Tomești. (sr. Maria Cotnăreanu pentru Ercis.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 512, Ultimul acces: 2024-06-16 01:11:11