Papa Francisc: Sa il invitam pe Domnul sa vina in noi

Acasă > Ştiri > Arhivă Ştiri

Google Translate

Timp stanga: 0,17s...

Ştiri şi Evenimente

Papa Francisc: Să îl invităm pe Domnul să vină în noi

[2022-01-02]

„Să îl invităm pe Domnul să vină în noi, să vină la realitatea noastră, oricât ar fi de rea, ca un grajd.” Aceste cuvinte au fost rostite de Papa Francisc astăzi, la rugăciunea Îngerul Domnului. A invitat la curajul de a ne deschide în faţa unui Dumnezeu care „vrea să locuiască împreună cu noi, vrea să locuiască în noi, să nu rămână departe”. Redăm alocuţiunea papală după traducerea făcută de pr. Mihai Pătraşcu pentru Ercis.ro.

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Evanghelia de la liturgia de astăzi ne oferă o frază foarte frumoasă, pe care o folosim mereu la Angelus care singuri ne revelează sensul Crăciunului: „Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi” (In 1,14). Aceste cuvinte, dacă ne gândim, conţin un paradox. Pun împreună două realităţi opuse: Cuvântul şi trupul. „Cuvânt” arată că Isus este Cuvântul veşnic al Tatălui, Cuvânt infinit, care există din totdeauna, înainte de toate lucrurile create; „trup” indică în schimb tocmai realitatea noastră, realitate creată, fragilă, limitată, muritoare. Înainte de Isus erau două lumi separate: cerul opus pământului, infinitul opus finitului, spiritul opus materiei. Şi există o altă opoziţie în Prologul Evangheliei lui Ioan, un alt binom: lumină şi întuneric (cf. v. 5). Isus este lumina lui Dumnezeu intrată în întunericul lumii. Lumină şi întuneric. Dumnezeu este lumină: în el nu există opacitate; în schimb, în noi există multe întunecimi. Acum, cu Isus, se întâlnesc lumina şi întunericul: sfinţenia şi vinovăţia, harul şi păcatul. Isus, întruparea lui Isus este tocmai locul întâlnirii, al întâlnirii între Dumnezeu şi oamenii, întâlnirea între har şi păcat.
Ce vrea să vestească Evanghelia cu aceste polarităţi? Un lucru splendid: modul de a acţiona al lui Dumnezeu. În faţa fragilităţii noastre, Domnul nu se dă înapoi. Nu rămâne în veşnicia Sa fericită şi în lumina Sa infinită, ci se apropie, se face trup, coboară în întuneric, locuieşte în ţinuturi străine Lui. Şi pentru ce face aceasta Dumnezeu? Pentru ce coboară la noi? Face aceasta pentru că nu se resemnează cu faptul că noi putem să ne rătăcim mergând departe de El, departe de veşnicie, departe de lumină. Iată lucrarea lui Dumnezeu: a locui între noi. Dacă noi ne considerăm nevrednici, aceasta nu îl opreşte, El vine. Dacă îl refuzăm, nu încetează să ne caute. Dacă noi îi închidem uşa în faţă, El aşteaptă. Este chiar Bunul Păstor. Şi imaginea cea mai frumoasă a Bunului Păstor? Cuvântul care se face trup pentru a împărtăşi viaţa noastră. Isus este Bunul Păstor care vine să ne caute acolo unde suntem: în problemele noastre, în mizeria noastră. Acolo vine El.
Iubiţi fraţi şi surori, adesea stăm la distanţă de Dumnezeu deoarece credem că nu suntem vrednici de el pentru alte motive. Şi este adevărat. Însă Crăciunul ne invită să vedem lucrurile din punctul Său de vedere. Dumnezeu doreşte să se întrupeze. Dacă inima ta ţi se pare prea poluată de rău, ţi se pare dezordonată, te rog, nu te închide, nu îţi fie frică: El vine. Gândeşte-te la grajdul din Betleem. Isus s-a născut acolo, în acea sărăcie, pentru a-ţi spune că nu se teme desigur să viziteze inima ta, să locuiască într-o viaţă dezordonată. Acesta este cuvântul: a locui. A locui este verbul pe care îl foloseşte Evanghelia astăzi pentru a semnifica această realitate: vrea să locuiască împreună cu noi, vrea să locuiască în noi, să nu rămână departe.
Şi mă întreb, pe mine, pe voi şi pe toţi: noi, vrem să îi facem spaţiu? În cuvinte da; nimeni nu va spune: „Eu nu”; da. Dar concret? Eventual există aspecte ale vieţii pe care le ţinem pentru noi, exclusive, sau locuri interioare în care ne este frică să intre Evanghelia, unde nu vrem să îl punem în mijloc pe Dumnezeu. Astăzi vă invit la concreteţe. Care sunt lucrurile interioare care eu cred că nu îi plac lui Dumnezeu? Care este spaţiul pe care îl ţin numai pentru mine şi nu vreau ca Dumnezeu să vină acolo? Fiecare dintre noi să fie concret şi să răspundem la aceasta. „Da, da, eu aş vrea ca Isus să vină, dar de aceasta să nu atingă; şi de aceasta nu, şi de aceasta…” Fiecare are propriul păcat – să îi spunem pe nume – şi El nu se înspăimântă de păcatele noastre: a venit pentru a ne vindeca. Cel puţin să arătăm aceasta, ca El să vadă păcatul. Să fim curajoşi, să spunem: „Doamne, eu sunt în această situaţie, nu vreau să mă schimb. Dar Tu, te rog, nu te îndepărta prea mult.” Este o rugăciune frumoasă. Să fim sinceri astăzi.
În aceste zile ale Crăciunului ne va face bine să îl primim pe Domnul chiar acolo. Cum? De exemplu stând în faţa ieslei, pentru că ea ni-l arată pe Isus care vine să locuiască în toată viaţa noastră concretă, obişnuită, unde nu totul merge bine, există atâtea probleme – unele din vina noastră, altele din vina altora – şi Isus vine. Îi vedem acolo pe păstorii care lucrează greu, pe Irod care îi ameninţă pe nevinovaţi, o mare sărăcie… Dar în mijlocul a toate acestea, în mijlocul atâtor probleme – precum şi în mijlocul problemelor noastre – este Dumnezeu, este Dumnezeu care vrea să locuiască împreună cu noi. Şi aşteaptă ca să îi prezentăm situaţiile noastre, ceea ce trăim. Aşadar, în faţa ieslei, să îi vorbim lui Isus despre evenimentele noastre concrete. Să îl invităm oficial în viaţa noastră, mai ales în zonele întunecate: „Uite, Doamne, că acolo nu este lumină, acolo nu ajunge curentul electric, dar te rog nu atinge, pentru nu mă simt în stare să las această situaţie”. A vorbi cu claritate, concreteţe. Zonele întunecate, „grajdurile interioare”: fiecare dintre noi le are. Şi să îi relatăm fără frică şi problemele sociale, problemele ecleziale din timpul nostru; problemele personale, chiar şi cele mai urâte: lui Dumnezeu îi place să locuiască în grajdul nostru.
Născătoarea de Dumnezeu, în care Cuvântul s-a făcut trup, să ne ajute să cultivăm o intimitate mai mare cu Domnul.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiţi fraţi şi surori,
Adresez din inimă vouă tuturor, credincioşi din Roma şi pelerini veniţi din Italia şi din alte ţări: văd steaguri poloneze, braziliene, uruguaiene, argentiniene, paraguaiene, columbiene, venezuelene: bine aţi venit toţi! Salut familiile, asociaţiile, grupurile parohiale, îndeosebi cei din Postioma şi Porcellengo, în Dieceza de Treviso, precum şi adolescenţii din Federaţia Regnum Christi şi tinerii Neprihănitei.
În această primă duminică din anul nou tuturor urările de pace şi de bine în Domnul. În momentele fericite şi în cele triste, să ne încredinţăm lui, care este forţa noastră şi speranţa noastră. Şi nu uitaţi: să îl invităm pe Domnul să vină în noi, să vină la realitatea noastră, oricât ar fi de rea, ca un grajd: „Doamne, eu nu aş vrea ca Tu să intri, dar priveşte-l, fii aproape”. Să facem aşa. Vă urez o duminică frumoasă şi poftă bună. Şi nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. La revedere!

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 1622, Ultimul acces: 2024-12-08 08:35:36

Timp total: 0,18s...

[]:1