Clerici si credinciosi din Arhiepiscopia Tomisului, insotiti de IPS Teodosie, au donat sange - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Clerici și credincioși din Arhiepiscopia Tomisului, însoțiți de IPS Teodosie, au donat sânge

[2020-02-21]
de Iulian Dumitrașcu

Un grup de clerici și credincioși din Arhiepiscopia Tomisului a donat joi sânge la Constanța. Ei au venit însoțiți de păstorul lor, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie.
Arhiepiscopul a precizat c㠄trebuie să fim solidari unii cu alții”, deoarece „mulți semeni de-ai noștri au nevoie de sânge pentru a trăi”.
În acest sens, slujitorii Bisericii donează sânge pentru a oferi un „exemplu personal”.
„Îi îndemn și pe credincioșii cărora le permite sănătatea să vină cât mai mulți să doneze sânge, pentru că dăruind obții o bucurie că ai ajutat pe semenul tău, dar și pe tine, împrospătându-ți sângele, cu conștiința că ai făcut o faptă bună la chemarea lui Dumnezeu”, a spus IPS Teodosie.
Acțiunea de donare sânge a avut loc la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine (CRTS) Constanța și face parte dintre activitățile cuprinse în protocolul de colaborare încheiat în anul 2018 între Arhiepiscopia Tomisului și CRTS.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 878, Ultimul acces: 2026-05-30 10:06:06