Papa Francisc va merge in Malta in luna mai - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2025 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Papa Francisc va merge în Malta în luna mai

[2020-02-11]
Papa Francisc
Vaticanul a anunțat luni că Papa Francisc va vizita pe 31 mai insulele Malta și Gozo. Călătoria de o zi este prima și singura călătorie internațională trecută până acum oficial în programul Papei pentru 2020. Malta este amintită în Faptele Apostolilor drept locul unde Sf. Pavel a naufragiat pe drumul spre Roma, în anul 60 dC. Tema călătoriei papale este preluată din capitolul 28 din Fapte: „Ne-au arătat o bunătate neobișnuită”.

Papa Francisc a pomenit relatarea biblică despre ospitalitatea populației din Malta în timpul uneia dintre catehezele de luna trecută de la audiențele generale, dedicate Faptelor Apostolilor. „Ospitalitatea spontană și gesturile grijulii comunică ceva din iubirea lui Dumnezeu. Și ospitalitatea insularilor maltezi este răsplătită de minunile de vindecare pe care Dumnezeu le realizează prin intermediul lui Paul pe insulă. Deci, dacă oamenii din Malta au fost un semn al Providenței lui Dumnezeu pentru apostol, și el a fost martor al iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru ei”, a spus Papa Francisc pe 22 ianuarie. În acea audiență, Papa a continuat legând ideea ospitalității creștine de nevoia de a întâmpina migranții, o temă foarte probabilă a călătoriei de la sfârșitul lunii mai.
Anunțul Vaticanului din 10 februarie coincide cu sărbătoarea naufragiului Sfântului Pavel, o sărbătoare majoră în Republica Malta. Peste 80% din populația Maltei de 493.559 de persoane sunt catolice. Cu toate acestea, prezența la Liturghie a scăzut în ultimele decenii în această țară tradițional catolică. Malta și Gozo sunt două dintre cele trei insule majore care alcătuiesc Arhipelagul maltez din Marea Mediterană, la 80 de km sud de Italia.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 734, Ultimul acces: 2025-04-18 02:55:13