Polonia: 32.000 de persoane consacrate muncesc si se roaga - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2025 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Polonia: 32.000 de persoane consacrate muncesc și se roagă

[2020-02-04]
Ziua Mondială a Persoanelor Consacrate a fost înființată în 1997 de Pontiful polonez Ioan Paul al II-lea și este celebrată în fiecare an în Sărbătoarea Prezentării la Templu, în 2 februarie. A 24-a Zi, din 2020, a fost celebrată în Polonia sub motoul „Marele mister al credinței”, parte a temei acestui an pastoral: „Misterul credinței – Euharistia”. „Esența vieții călugărești este să facă viața lui Cristos prezentă în lume prin cele trei sfaturi evanghelice ale castității, sărăciei și ascultării. Castitatea este iubire, sărăcia este libertate și ascultarea este disponibilitate. Așa a fost Cristos: El a iubit, a fost liber și ascultător”, a subliniat Episcopul Jacek Kiciński, președinte al Comisiei pentru Institutele de Viață Consacrată și Asociațiile de Viață Apostolică a Conferinței Episcopale Poloneze.

Potrivit datelor de la sfârșitului anului 2018, în Polonia sunt circa 32.000 de călugărițe și călugări. Cel mai mare grup de persoane consacrate din Polonia îl reprezintă femeile. Potrivit celor mai recente date, numărul total de călugărițe din Polonia este de aproximativ 20.240, dintre care 1.290 trăiesc în mănăstiri cu viață contemplativă. În Polonia există 106 congregații feminine care dețin 2.120 de case călugărești. Călugărițele conduc între altele creșe, grădinițe, școli primare, licee, școli vocaționale, internate, orfelinate, centre educaționale, adăposturi pentru cei fără locuință, cantine pentru săraci, spitale, centre de reabilitare, case de vacanță pentru laici, edituri și aziluri pentru bătrâni.
Sr. Maksymilla Pliszka BDNP, președinta Conferinței Superioarelor Majore a călugărițelor din Polonia, a arătat c㠄esența vieții călugărești este să fii un martor al lui Isus și să îl iubești radical. Dorim să transformăm lumea din interior prin iubire, rugăciune, slujire și muncă”. Mai există 11.403 călugări polonezi care activează în Polonia și peste hotare. Congregațiile masculine cu cel mai mare număr de membri sunt franciscanii (1.230), salezienii (1.040) și franciscanii conventuali (934). Episcopul Arkadiusz Okroj, responsabil în Polonia pentru formele individuale de viață consacrată, a arătat că sunt 322 de fecioare consacrate și peste 300 de văduve și văduvi consacrați în Polonia. „Formele individuale de viață consacrată experimentează acum o creștere”, subliniază el.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 750, Ultimul acces: 2025-03-18 10:27:59