SRUC Iasi 2020: A doua zi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

SRUC Iași 2020: A doua zi

[2020-01-20]
Duminică, 19 ianuarie 2020, în capela Căminului de bătrâni „Casa Sfântul Iosif” din Iași, la ora 17.00, a avut loc a doua zi de rugăciune din cadrul Octavei pentru Unitatea Creștinilor din acest an. La acest eveniment, din partea Bisericii Ortodoxe a participat pr. Dumitru Carp, paroh al bisericii „Pogorârea Duhul Sfânt” din cartierul Bucium. Tema pentru această zi a fost „Iluminarea: Căutarea și răspândirea luminii lui Cristos” și a fost introdusă atât prin procesiunea de la început, procesiune în care au fost purtate la altar Biblia, lumânarea și simbolul special pregătit pentru acest moment cât și prin decorul din fața altarului.

Prima lectură, scurtă, ne-a relatat situația atât de critică în care s-au aflat Paul și cei care călătoreau împreună cu el pe mare, încât nici soarele, nici stelele nu mai străluceau și vântul nu slăbea deloc. Fragmentul din Evanghelia după Sfântul Marcu, 4,35-41 ne-a prezentat dorința lui Isus de a trece pe celălalt țărm și furtuna pe care au fost nevoiți apostolii să o înfrunte, dar care a fost potolită de Isus. Prin cuvântul de învățătură, pr. Egidiu Condac, celebrantul acestui moment de rugăciune, ne-a invitat să nu ne fie teamă să înfruntăm provocările care apar în viața de creștin și să avem curajul să privim și să înaintăm spre celălalt țărm, chiar dacă avem de înfruntat diversități, pentru că este Isus cel care ne conduce.
În timpul rugăciunii credincioșilor au fost prezentate la altar de către creștini catolici și ortodocși virtuțile care ne-au fost propuse spre interiorizare în această săptămână și anume: reconcilierea, iluminarea, speranța, încrederea, forța, simțul ospitalități, convertirea și generozitatea. La finalul celebrării pr. Baktisth Alfonso Walagan, din Congregația „Slujitorii Carității”, l-a invitat pe pr. Carp – care oferă asistență morală și spirituală persoanelor vârstnice de religie ortodoxă care sunt îngrijite în căminul surorilor guanelliene – să ne adreseze un cuvânt de îmbărbătare. Prin mai multe exemple din viață, pr. Carp ne-a ajutat să înțelegem partea concretă a dialogului ecumenic pe care creștinii, oameni simpli, o trăiesc zi de zi făcând fapte bune fără a ține cont de religie.
Pr. Egidiu a încheiat celebrarea mulțumind mai întâi pr. Carp pentru prezența și cuvântul său, preoților participanți și tuturor credincioșilor care s-au unit cu noi în rugăciune pentru unitatea creștinilor, invitându-ne să învățăm din cele spune de pr. Carp și să facem cât mai multe fapte bune prin care să arătăm celor din jur că suntem creștini adevărați. Toți participanții la celebrare au primit un mic simbol, o bărcuță, realizat de surorile și tinerele de la Casa Providenței, pe care să îl ducă acasă și care să le amintească o virtute dintre cele pe care le-am invocat la rugăciunea credincioșilor.
Corul, prin cântecele alese și prin entuziasmul cu care au cântat coriștii, a marcat tema aleasă pentru această zi. Cântecele care au îmbogățit celebrarea au fost: „Caut o lumină, Lumina Domnului” care a însoțit procesiunea de la început; „Ești soare sfânt pentru noi, o Isuse, ca să-ți slujim pururi cu dragoste”, care ne-a introdus la proclamarea cuvântului; „Toți formăm un singur trup și avem același duh, duhul sfânt al dragostei”, care a însoțit gestul de la dăruirea păcii și „Doamne Isuse ești viața mea, ești lumina neamurilor, noi suntem un singur trup, uniți de-aceeași dragoste îți cântăm mărire”, care a încheiat într-o manifestare de bucurie întreaga celebrare. Totul s-a încheiat cu o agapă fraternă în care am gustat din plin bucuria de a fi familia lui Cristos.
Mulțumim tuturor participanților, fiecărui preot în parte, corului alcătuit din tinerele și seminariștii guanellieni de la Casa Providenței și tuturor celor care s-au implicat într-un fel sau altul în buna organizare și desfășurare a celebrării. Și, la încheierea articolului, câteva cuvinte din partea fondatorului nostru, Sfântul Alois Guanella: „Biserica este mamă miloasă și călăuză fidelă pentru toți cei care o privesc cu credință și cu afecțiune. Biserica este împărăția lui Dumnezeu pe pământ în care se adună de-a lungul timpului oameni de bunăvoință care urcă înspre cer pentru a forma acolo o familie fericită împreună cu Dumnezeu și cu îngerii săi.” (material semnat de sr. Victoria Pop FSMDP pentru Ercis.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 865, Ultimul acces: 2024-03-23 02:03:25