Episcopii Ortodocsi din Australia indeamna la rugaciune pentru stingerea incendiilor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Episcopii Ortodocși din Australia îndeamnă la rugăciune pentru stingerea incendiilor

[2020-01-13]
de Iulian Dumitrașcu

Episcopii Ortodocși din Australia i-au îndemnat duminică pe credincioșii pe care îi păstoresc la rugăciune pentru stingerea incendiilor.
Apelul a fost lansat după slujba de sfințire a apelor, oficiată în Port Melbourne, statul Victoria, de Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, și Preasfințitul Părinte Iezechiel de Dervis de la Dioceza Greacă din Australia.
Cei doi ierarhi au livrat un mesaj comun, în care au amintit despre efectele dezastruoase ale incendiilor în Australia.
Mesajul pe care îl transmitem tuturor preoților și credincioșilor noștri este de a continua rugăciunile pentru stingerea incendiilor pe Continentul Australian, pentru izbăvirea întregii creații de foc, oamenii, animalele, păsările și întreaga natură, și să trimită Domnul Dumnezeu vreme liniștită, fără vânturi, cu ploaie bogată peste fața Pământului pentru a stinge focurile care distrug pădurile și omoară viețuitoarele și oamenii.
În același timp, facem apel de a se continua stângerea de donații pentru a fi dăruite celor care le-au ars casele, precum și celor care luptă zi și noapte pentru stingerea focarelor împrăștiate în diferite locuri din Australia.
Incendiile din Australia au început în luna septembrie 2019 și s-au soldat până în prezent cu zeci depersoane care și-au pierdut viața, sute de milioane de animale moarte, peste 1000 de locuințe distruse și suprafețe foarte mari de teren arse.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 918, Ultimul acces: 2024-04-24 01:55:29