Aspecte ale legislaţiei europene în domeniul libertăţii religioase

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Aspecte ale legislaţiei europene în domeniul libertăţii religioase

[2007-01-13]

În legislaţiile statelor europene există diferite modalităţi de acordare a personalităţii juridice pentru entităţile religioase. Garanţia cerută în mod imperativ este aceea de a asigura dreptul de exercitare a activităţii de cult. Din momentul în care acest drept este asigurat, celelalte aspecte privind sprijinul Statului sau facilităţile fiscale ţin de politica internă a fiecărui Stat având în vedere că cea de-a XI-a Declaraţie adoptată la Conferinţa de la Amsterdam în 1997 arată că Uniunea Europeană respectă statutul de care beneficiază cultele conform dreptului naţional, (vezi Déclaration adoptée par la Conférence d’Amsterdam, în Journal officiel, no. C 340 du 10 novembre 1997. Documentul poate fi consultat la pagina web : http://europa.eu.int/) ideea aceasta fiind preluată de articolul I-52 din Tratatul constituţional în care se afirmă că „Uniunea respectă şi nu prejudiciază statutul de care beneficiază Bisericile şi asociaţiile sau comunităţile religioase în Statele membre în virtutea dreptului naţional”.

Acolo unde există mai multe nivele cum ar fi: (a) asociaţii ce sunt libere să aibă în obiectul de activitate activităţi de ordin cultual; (b) asociaţii cultuale; (c) culte, treptele respective corespund şi unor nivele diferite de sprijin, nu denumirea categoriei juridice contând, ci capacitatea acestora de a beneficia de respectivul sprijin.

Situaţiile sunt foarte diferite de la ţară la ţară, după cum urmează:

În Franţa, recunoaşterea unei asociaţii ca fiind de utilitate publică se face în funcţie de scopul şi activitatea efectivă a asociaţiei respective. Pentru asociaţiile ce fac parte din vechile culte, deja cunoscute ca fiind cu activitate respectabilă şi nu sunt considerate ca secte (mouvements sectaires), procedura pentru recunoaştere poate începe după trei ani de la înfiinţare, dar Statul poate refuza această recunoaştere pentru nereguli de gestiune contabilă sau atentat la ordinea publică şi la bunele moravuri.

Statul francez a introdus pe lista mişcărilor sectare multe grupări sau asociaţii care sunt considerate nesigure. Prefectul este autoritatea care are competenţa în recunoaşterea caracterului cultual. Avantajele de ordin fiscal constau în principal în exonerarea de la plata impozitului local pentru spaţiul dedicat în mod exclusiv cultului, dreptul de a da chitanţe fiscale sau dreptul de a primi donaţii şi legate testamentare.

Consiliul de Stat din Franţa a refuzat recunoaşterea asociaţiei Varja Triomphant de a beneficia de drepturile rezervate asociaţiilor cultuale. Refuzul se bazează pe aspecte legate de tulburarea ordinii publice (vezi decizia Consiliului de Stat CE, no. 248467, 28 aprilie 2004).

În Germania, comunităţile religioase care satisfac criteriile articolului 137-5 din Constituţia de la Weimar şi care respectă ordinea constituţională sunt recunoscute ca persoane morale de drept public. Pentru a obţine această recunoaştere, articolul 137-5 din respectiva Constituţie cere să fie dovedit faptul că o astfel de comunitate reprezintă un număr important de persoane şi are o vechime pe teritoriul ţării (vezi Gerard Robbers: «Etat et Eglises en République féderale d’Almagne», în Etat et Eglise dans l’Union européenne, Auflage, 1997, p. 64 şi următoarele). Fiecare comunitate este judecată în parte, neexistând standarde prestabilite; însă, pentru a obţine recunoaşterea ca persoană juridică de drept public, comunitatea respectivă trebuie să dovedească o prezenţă continuă şi stabilă, un patrimoniu respectabil şi o pondere importantă.

Austria, care a adoptat în 1998 o nouă lege a cultelor, cere prin acest act normativ ca, pentru a putea fi recunoscut, un cult trebuie să dovedească faptul că există de cel puţin 20 de ani ca şi Religionsgemeinschaft (comunitate religioasă) şi să fie înregistrat de cel puţin 10 ani ca Bekenntnisgemeinschaft. Bekenntnisgemeinschaft (comunitate confesională) nu este recunoscută ca având o capacitate juridică cultuală şi este considerată simplă asociaţie. Se pretinde pentru cultul care cere recunoaşterea să reprezinte cel puţin 2% din populaţia ţării (vezi pentru detalii «Le statut juridique des communautés religieuses en Autriche» Revue de droit canonique, Strasbourg, no. 1-2/2004, vol. 54, no. 121-139, 293, 298-299, 305).

În Spania, asociaţiile religioase sunt înscrise în registrul confesiunilor, dar ele rămân simple asociaţii. Dacă o entitate este înscrisă în registrul cultelor şi îşi dovedeşte notorietatea (număr important de aderenţi şi o prezenţă în timp), ea poate spera la încheierea unui acord cu Statul spaniol. Până în prezent, au fost încheiate doar trei astfel de documente (vezi Ivan C. Iban, Etat et Eglise en Espagne, în Eglise dans l’Union européenne, ediţia 1997, p. 103 ş.u.)

În Belgia există doar 6 culte recunoscute şi care deci au avantaje fiscale, toate celelalte confesiuni organizându-se pe principiul asociativ ca ASBL (asociaţii fără scop lucrativ), fără avantaje speciale şi deci fără o procedură specială privind numărul de persoane şi vechimea (Rik Turfs „Etat et Eglise en Belgique”, în Eglise dans l’Union européenne, ediţia 1997, p. 17 ş.u.).

În Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord există mai multe Biserici naţionale, Biserica Anglicană fiind Biserică de Stat. Statul nu sprijină cultele şi nu există o listă formală a cultelor recunoscute de către stat. Cultele sau Bisericile pot să solicite a fi înscrise ca şi corporaţii de cult (nu există restricţii nici de număr şi nici de vechime), fără a putea pretinde însă sprijin din partea statului. Înmulţirea comunităţilor religioase a condus la crearea şi funcţionarea, după 1987, a unei instituţii oficiale la London School of Economics, numită IFORM, scopul acesteia fiind de a informa societatea în legătură cu grupurile religioase din Regatul Unit (vezi pentru detalii Roland Max, Religion et société en Angleterre de la Réforme à nos jours, Paris, PUF, 1978 şi Bernard d’Helleencourt, Les vicissitudes d’une « sécularisation chrétienne » au Royaume-Uni, în Jean Baubérot, Réligions et laïcité dans l’Europe des douze, Syros, Paris, 1994, p. 132).

În Italia, confesiunile pot alege între statutul de persoană juridică de drept privat, constituindu-se în asociaţii nerecunoscute, sau asociaţii recunoscute conform articolelor 14-35 din Codul Civil. Aceste asociaţii recunoscute pot să obţină donaţii şi liberalităţi doar cu aprobarea statului. Având în vedere lipsa avantajelor financiare şi controlul punctual în ceea ce priveşte donaţiile, nu există restricţii privind vechimea şi numărul de membri. Statutul acestora este asociat cu statutul ONG-urilor. Cultele pot să ceară şi recunoaşterea personalităţii juridice pe baza legii 1159 din 1929 şi a decretului de aplicare din 28 februarie 1930, care stabileşte regimul religiilor admise în Italia. Această lege acordă avantaje fiscale, dar, pentru a obţine această recunoaştere, trebuie să fie dovedită stabilitatea şi ponderea în societate.

Pentru a obţine personalitatea juridică de cult sui generis, trebuie îndeplinită o singură condiţie, aceea de a nu promova principii contrare ordinii publice şi bunelor moravuri. În fapt, pentru obţinerea personalităţii juridice cultuale, statul exercită un control al activităţii cultului respectiv, a ponderii sale şi a patrimoniului deţinut.

Toate facilităţile rezervate cultelor pot fi obţinute numai dacă este încheiat un acord între stat şi cultul în cauză. Doar şase culte au încheiat un astfel de acord, iar alte câteva acorduri deja pregătite din punct de vedere tehnic aşteaptă de cel puţin 6 ani aprobarea prin lege (vezi pentru detalii Locul şi rolul recunoscut Bisericilor în ţările Uniunii Europene, Arhidiecezana, Cluj-Napoca, 1998, pp. 155-164).

În acest context, trebuie subliniate şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în care este garantată libertatea religioasă, orice restrângere a acesteia constituind doar "măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora" (art. 9, al. 2). De asemenea, Convenţia stipulează că „exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, (sublin. ns.) pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora pentru […] a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti" (art. 10, al. 2).

De altfel, în baza articolului 9 din sus-numita Convenţie, jurisprudenţa CEDO consemnează faptul că „respectul pentru sentimentele religioase ale credincioşilor” este garantat (vezi Otto-Preminger-Institut vs. Austria, seria A, nr. 295-A, din 20 septembrie 1994), ceea ce este confirmat ulterior în alte cazuri precum Wingrove contra Regatul Unit (25 noiembrie 1996).

La rândul său, Uniunea Europeană, prin Directiva nr. 97/36/CE prevede în art. 22a: "statele membre trebuie să garanteze că emisiunile difuzate (prin televiziuni) nu incită la ură pe considerente de rasă, sex, religie sau naţionalitate".

***

În concluzie, putem sublinia următoarele aspecte:

- Legislaţia europeană consideră obligatorie asigurarea accesului la personalitate juridică a tuturor grupurilor de persoane care doresc să desfăşoare o activitate de cult; respectul legalităţii, al ordinii publice şi al bunelor moravuri sunt singurele condiţii ce trebuie respectate;

- Atunci când există mai multe categorii juridice pentru organizarea vieţii religioase (grupul religios, asociaţia, asociaţia cultuală sau religioasă, cultul recunoscut, cultul parte a unui acord), nivelul de recunoaştere corespunde unui nivel diferit de control;

- Când este vorba de acordarea unor drepturi sau exonerări de taxe, cultul în cauză trebuie să dovedească ponderea în societate, vechimea, modul de administrare a patrimoniului; criteriile de evaluare diferă de la ţară la ţară;

- În domeniul vieţii religioase, Uniunea Europeană recunoaşte preponderenţa dreptului intern în condiţiile respectării tratatelor şi convenţiilor internaţionale.

Material documentar realizat la Sectorul pentru Relaţii Externe

al Patriarhiei Române,

cu sprijinul Pr. Dr. Patriciu Vlaicu de la Reprezentanţa Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Uniunea Europeană (Bruxelles)

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

Sursa: www.Patriarhia.ro

Contor Accesări: 1393, Ultimul acces: 2026-08-13 00:55:13

Timp total: 0.04s...

[]:1