Cristos - Principe al Pacii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2025 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Cristos - Principe al Păcii

[2007-01-01]
După Sfânta Liturghie din solemnitatea Preasfintei Fecioare Maria, în Ziua Mondială pentru Pace, Papa Benedict al XVI-lea s-a întâlnit cu credincioșii în Piața San Pietro pentru rugăciunea Angelus. Înainte de recitarea rugăciunii, Sfântul Părinte a rostit un scurt discurs, pe care vi-l prezentăm în traducerea redacției române a Radio Vatican.

Dragi frați și surori,

La începutul noului an sunt bucuros să adresez vouă, tuturor celor prezenți în Piața San Pietro, și celor uniți cu noi prin radio și televiziune, cele mai cordiale urări de pace și de bine! Lumina lui Cristos, Soare apărut la orizontul omenirii, să lumineze drumul vostru și să vă însoțească de-a lungul întregului 2007.

Printr-o fericită intuiție, veneratul meu predecesor, slujitorul lui Dumnezeu Papa Paul al VI-lea a voit ca anul să se deschidă sub protecția Preasfintei Maria, venerată ca Mamă a lui Dumnezeu. Comunitatea creștină, care în aceste zile a rămas în rugăciune și adorație în fața ieslei, privește astăzi cu deosebită iubire la Fecioara Mamă. Se identifică cu ea în timp ce contemplă Pruncul abia născut, înfășat în scutece și așezat în iesle. Asemenea Mariei, și Biserica rămâne în tăcere pentru a capta și păzi rezonanțele interioare al Cuvântului făcut trup și a nu pierde căldura divină-umană ce se degajă din prezența lui. El este Binecuvântarea lui Dumnezeu! Biserica, la fel ca Maria, nu face altceva decât să-l arate tuturor pe Isus, Mântuitorul, și reflectă asupra fiecăruia lumina Feței sale, splendoare de bunătate și de adevăr.

Astăzi îl contemplăm pe Isus născut din Maria Fecioară, în prerogativa Lui de adevărat "Principe al Păcii" (Isaia 9,5). El "este pacea noastră", venit să dărâme "zidul de despărțire" care separă oamenii și popoarele, adică "vrăjmășia" (Ef 2,14). De aceea, tot Papa Paul al VI-lea, de venerată memorie, a dorit ca 1 ianuarie să fie și Ziua Mondială a Păcii: pentru ca fiecare nou an să înceapă în lumina lui Cristos, marele pacificator al omenirii. Reînnoiesc în această zi urarea mea de pace guvernatorilor și responsabililor Națiunilor și Organismelor Internaționale și tuturor bărbaților și femeilor de bunăvoință. O fac îndeosebi prin Mesajul special pe care l-am pregătit împreună cu colaboratorii mei de la Consiliul Pontifical pentru Dreptate și Pace, și care anul acesta are ca temă: "Persoana umană, inima păcii". Acesta atinge un punct esențial: valoarea persoanei umane care este coloana de susținere a întregului mare edificiu al păcii. Astăzi se vorbește mult despre drepturile omului, dar adesea se uită că ele au nevoie de un fundament stabil, nu relativ și legat de opinii. Și acesta nu poate fi decât demnitatea persoanei umane. Respectul pentru această demnitate începe de la recunoașterea și de la tutelarea dreptului ei de a trăi și profesa liber propria religie.

Spre Sfânta Mamă a lui Dumnezeu să îndreptăm cu încredere rugăciunea noastră pentru ca să dezvolte în conștiințe respectul sacru pentru fiecare persoană umană și respingerea fermă a războiului și violenței. Ajută-ne, Marie, tu care l-ai dat lumii pe Isus, să primim de la El darul păcii și să fim sinceri și curajoși făuritori de pace.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1649, Ultimul acces: 2025-01-16 09:15:42