Papa Francisc: Pentru a combate știrile false să ne lăsăm purificați de adevăr[2018-01-25]Papa FranciscÎn mesajul său pentru Ziua Mondială a Comunicațiilor Sociale, publicat miercuri, 24 ianuarie 2018, Papa Francisc a spus că într-o lume a comunicațiilor care au loc cu viteza fulgerului, există responsabilitatea de a combate minciuna și dezinformarea cu adevărul, tratând jurnalismul ca o misiune orientată spre persoane. În lumea contemporană, jurnalistul nu desfășoară doar o simplă meserie, ci o adevărată misiune. Are îndatorirea, în frenezia și în goana după știri de senzație, să amintească faptul că în centrul știrii nu se află rapiditatea în a o transmite și impactul asupra audienței, ci persoanele. A informa înseamnă a forma, înseamnă a atinge viața persoanelor. De aceea acuratețea surselor și îngrijirea comunicării sunt adevărate mijloace de promovare a binelui, care generează încredere și deschid căi pentru comuniune și pace. Mesajul Papei pentru următoarea Zi Mondială a Comunicațiilor Sociale a fost făcut public în sărbătoarea Sf. Francisc de Sales, sfânt patron al jurnaliștilor. A 52-a celebrare anuală a acestei Zile va avea loc în 13 mai 2018, pe tema: Adevărul vă va elibera (Ioan 8,32). Știrile false și jurnalismul pentru pace. Astăzi, într-un context de comunicare tot mai rapidă și în cadrul unui sistem digital, asistăm la fenomenul știrilor false: el ne invită la reflecție și mi-a sugerat să dedic acest mesaj temei adevărului Doresc să aduc o contribuție la angajamentul comun pentru a preveni răspândirea știrilor false și pentru a redescoperi valoarea profesiei jurnaliste și responsabilitatea personală a fiecăruia în comunicarea adevărului. Cel mai bun antidot la răspândirea minciunii prin știrile false nu sunt strategiile, ci persoanele care, libere de aviditate, sunt gata să asculte, și prin efortul unui dialog sincer fac să iasă la suprafață adevărul; persoane care, atrase de bine, folosesc limbajul în mod responsabil. Toți avem datoria de a combate minciunile din știrile false, dar o implicare deosebită în acest sens o are acela care prin funcție are răspunderea să informeze, adică jurnalistul, străjerul știrilor'. Cel mai radical antidot la virusul falsității este să ne lăsăm purificați de adevăr. În creștinism adevărul nu este doar o realitate conceptuală, care se referă la judecarea lucrurilor, definindu-le adevărate sau false Adevărul este cel pe care ne putem sprijini pentru a nu cădea. În acest sens relațional, singurul cu adevărat credibil și demn de încredere, pe care se poate conta, adică singurul adevărat, este Dumnezeu cel viu Eliberarea de falsitate și căutarea relației: iată cele două ingrediente care nu pot să lipsească pentru ca vorbele și gesturile noastre să fie adevărate, autentice, credibile. Papa a încurajat promovarea unui jurnalism al păcii neînțelegând cu această expresie un jurnalism îmbunat, care să nege existența problemelor grave și să asume tonuri îndulcite. Dimpotrivă, înțeleg un jurnalism fără prefăcătorii, opus falsităților, sloganelor cu efect și declarațiilor bombastice; un jurnalism făcut de persoane pentru persoane și care este înțeles ca serviciu adus tuturor persoanelor, în special acelora sunt majoritatea în lume care nu au glas; un jurnalism care să fie mai puțin concentrat pe știri de ultimă oră și mai mult implicat în căutarea motivelor reale ale conflictelor, pentru a favoriza înțelegerea lor profundă și depășirea lor prin demararea de procese oneste; un jurnalism angajat să indice soluții alternative la escaladarea vâlvei și a violenței verbale. Inspirându-se dintr-o rugăciune franciscană, Sfântul Părinte s-a adresat astfel Adevărului în persoană: Doamne, fă din noi instrumente ale păcii Tale. Fă-ne să recunoaștem răul care se strecoară într-o comunicare care nu creează comuniune. Fă-ne capabili să eliminăm otrava din judecățile noastre. Ajută-ne să vorbim despre alții ca despre frați și surori. Tu ești fidel și vrednic de încredere; fă ca vorbele noastre să fie semințe de bine pentru lume: unde este zgomot, fă să practicăm ascultarea; unde este învălmășeală, fă să inspirăm armonie; unde este ambiguitate, fă să aducem claritate; unde este excludere, fă să aducem împărtășire; unde este senzaționalism, fă să folosim sobrietate; unde este superficialitate, fă să punem întrebări adevărate; unde este prejudecată, fă să provocăm încredere; unde este agresivitate, fă să aducem respect; unde este falsitate, fă să aducem adevăr. Amin. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 926, Ultimul acces: 2023-03-20 03:49:58
|
Timp total: 0,22s...