Papa Francisc le-a vorbit despre amintire consacratilor peruani

Acasă > Ştiri > Arhivă Ştiri

Google Translate

Timp stanga: 1,4s...

Ştiri şi Evenimente

Papa Francisc le-a vorbit despre amintire consacraţilor peruani

[2018-01-20]

Întâlnire cu consacraţii
Papa Francisc s-a întâlnit sâmbătă cu preoţii şi persoanele consacrate peruane, spunându-le că simţul umorului este un remediu bun pentru ispita clericală a auto-importanţei. „Ioan (Botezătorul) manifestă conştiinţa discipolului care ştie că nu este şi nu va fi niciodată Mesia, ci numai un chemat să indice trecerea Domnului prin viaţa oamenilor Săi”, a spus Sfântul Părinte pe 20 ianuarie. Indicând spre pasajul din Evanghelia lui Ioan în care Ioan Botezătorul le spune discipolilor săi „iată Mielul lui Dumnezeu”, când îl vede pe Isus trecând, Pontiful a subliniat că în timp ce Ioan era un discipol bun şi fidel, „aştepta după Cineva mai mare ca el”.

Cei care sunt consacraţi nu sunt chemaţi să îl înlocuiască pe Domnul în misiunile şi activităţile lor, ci de fapt „să lucreze cu Domnul, alături de El, neuitând niciodată că noi nu îl înlocuim”. A şti că nu sunt Mesia, a spus el, îi eliberează pe clerici şi consacraţi „de gândul că suntem foarte importanţi sau prea ocupaţi”. În timp ce această ispită este reală şi adesea prezentă în comunităţi, Papa a oferit un remediu: râsul. „A învăţa să râdem de noi înşine ne dă capacitatea spirituală de a sta în faţa Domnului cu propriile limite, greşeli şi păcate, dar şi cu propriile succese şi cu bucuria de a şti că El este alături de noi. Un frumos test spiritual este acela de a ne întreba cu privire la capacitatea pe care o avem de a râde de noi înşine.”
A continuat: „A râde ne salvează de neo-pelagianismul ‘autoreferenţial şi prometeic al celor care în definitiv se încred numai pe propriile forţe şi se simt superiori faţă de ceilalţi’. Râzi. Râdeţi în comunitate şi nu de comunitate sau de alţii! Să ne ferim de acele persoane aşa de importante care în viaţă au uitat cum se zâmbeşte. ‘Da, părinte, însă dumneavoastră nu aveţi un remediu, ceva pentru…?’ Uite, am două ‘pastile’ care ajută foarte mult: una – vorbeşte cu Isus, cu Sfânta Fecioară Maria în rugăciune şi cere harul bucuriei, al bucuriei în situaţia reală; a doua pastilă o poţi lua de mai multe ori pe zi dacă ai nevoie, sau este suficient şi o dată: priveşte-te în oglindă…, priveşte-te în oglindă: ‘Şi acela sunt eu? Aceea sunt eu? [râde]’. Şi aceasta te face să râzi. Acesta nu este narcisism, dimpotrivă, este contrariul: oglinda, în acest caz, foloseşte ca o cură.”
Pontiful s-a adresat la circa o mie de preoţi, seminarişti şi persoane consacrate, în contextul călătoriei sale din 18-21 ianuarie în Peru, după trei zile de vizită în Chile. A fost primit de Arhiepiscopul Jose Antonio Eguren Anselmi SCV, care conduce Diecezele de Piura şi de Tumbes. Prelatul este membru al Sodalitium Christianae Vitae, care la începutul lunii a primit un „comisar” din partea Papei care să guverneze comunitatea pe durata procesului de reformă după seria de informaţii devenite publice despre abuzul fondatorului, Luis Fernando Figari. Întâlnirea cu preoţii, seminariştii şi persoanele consacrate a avut loc la seminarul din Trujillo. Conform unei statistici oferite de biroul de presă al Sfântului Scaun, în Peru sunt 3.361 de preoţi, diecezani şi consacraţi; 65 de diaconi permanenţi; 422 de călugări şi 5.568 de călugăriţe cu voturile depuse.
În discursul său, Papa Francisc le-a spus participanţilor că vocaţia lor este una de „amintire”, deoarece indică spre faptul că nici viaţa, nici credinţa, nici Biserica nu a început cu vreunul dintre ei. În schimb „amintirea se îndreaptă spre trecut pentru a găsi limfa care a irigat de-a lungul secolelor inimile discipolilor, şi în acest mod recunoaşte trecerea lui Dumnezeu prin viaţa poporului Său. Amintire a promisiunii pe care El a făcut-o părinţilor noştri şi care, atunci când rămâne vie în mijlocul nostru, este cauză a bucuriei noastre şi ne face să cântăm: ‘Mari lucruri a făcut Domnul pentru noi: eram plini de bucurie.'”
Una dintre virtuţile acestei amintiri, a spus el, este „conştiinţa bucuroasă de sine”, care recunoaşte, asemenea lui Ioan Botezătorul, că Isus este Mesia iar noi suntem simpli slujitori ai Săi, chemaţi atât să urmeze exemplul lui Isus cât şi să continue munca sa de slujire, ceea ce este „izvorul bucuriei noastre”. Un alt aspect al acestei amintiri este ceea ce Papa a numit „timpul chemării”, adică primul moment în care a fost simţită chemarea lui Dumnezeu la vocaţia pe care o au. În Evanghelia sa, Ioan aminteşte ora exactă în care viaţa sa s-a schimbat întâlnindu-l pe Isus, spunând „era cam pe la ceasul al zecelea”, a spus Papa, amintind că o singură întâlnire cu Isus „schimbă vieţile noastre, introduce un ‘înainte’ şi un ‘după'”. I-a îndemnat pe participanţi să îşi amintească ziua când au înţeles pentru prima oară că „Domnul aşteaptă ceva mai mult de la noi”.
Dacă acest moment este uitat, „ne uităm originile, rădăcinile”, a continuat el, „iar pierzându-ne aceste coordonate de bază, pierdem din vedere cea mai preţioasă parte a vieţilor noastre de persoane consacrate: privirea Domnului”. „Ne face bine să ne amintim că vocaţiile noastre sunt o chemare de iubire pentru a iubi, pentru a sluji. Nu pentru a lua o ‘felie’ pentru noi înşine. Dacă Domnul s-a îndrăgostit de voi şi v-a ales, nu a fost pentru că eraţi mai numeroşi decât alţii, ba chiar sunteţi cel mai mic popor, ci din iubire”, a spus Pontiful, făcând trimitere la Cartea Deuteronomului.
În fine, o altă temă abordată de Papa Francisc a fost cea a bucuriei care trebuie să fie contagioasă. După ce l-a dat exemplu pe apostolul Andrei, a spus: „Credinţa în Isus este contagioasă. Şi dacă este un preot, un Episcop, o soră, un seminarist, un consacrate care nu contagiază, este un aseptic, este de laborator. Să iasă şi să îşi murdărească un pic mâinile şi apoi va începe să contagieze de iubirea lui Isus. Credinţa în Isus este contagioasă, nu poate să fie mărginită şi nici închisă; şi aici se vede rodnicia mărturiei: discipolii abia chemaţi atrag la rândul lor pe alţii prin mărturia lor de credinţă, în acelaşi mod în care, în textul evanghelic, Isus ne cheamă prin intermediul altora.” A spus chiar că „iradierea bucuriei” este un semn al adevăratei întâlniri cu Isus.
Nu a lipsit tema bătrânilor, care „sunt bogaţi în amintire şi ne dau amintirea”. A îndemnat: „Aceia care au funcţia formării tinerilor, să le spună lor să vorbească cu preoţii bătrâni, cu surorile bătrâne, cu Episcopii bătrâni…” Şi la final a citat o vorbă africană, aflată de la un Nunţiu: „Tinerii merg cu viteză – şi trebuie să facă aşa -, dar bătrânii sunt cei care cunosc drumul”. Ultimele cuvinte au fost clasicul apel la rugăciune pentru el: „Aşa cum se spune la ţară – ‘faceţi-mi’ o rugăciune. Mulţumesc!”

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 1188, Ultimul acces: 2023-03-31 06:07:42

Timp total: 2,46s...