„Anul 2018 are valoare de simbol pentru intreg poporul roman”, a spus IPS Ciprian in noaptea trecerii dintre ani - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

„Anul 2018 are valoare de simbol pentru întreg poporul român”, a spus IPS Ciprian în noaptea trecerii dintre ani

[2018-01-03]
de Iulian Dumitrașcu

Credincioșii din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei au sărbătorit cu rugăciune trecerea în anul 2018. Arhiepiscopul Ciprian a subliniat că Anul 2018 are valoare de simbol pentru întreg poporul român.
Duminică, 31 decembrie 2017, începând cu ora 20:00, IPS Ciprian a oficiat slujba Privegherii la Catedrala Înălțarea Domnului din Buzău. După miezul nopții, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, împreună cu preoții și diaconii slujitori ai Catedralei, dar și cu alți preoți de la diferite parohii din oraș.
În cuvântul rostit, Părintele Arhiepiscop a vorbit despre semnificațiile praznicului Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului și a evidențiat personalitatea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei. Totodată, chiriarhul a arătat cât de important și benefic este pentru creștini ca la trecerea dintre ani să se afle cu toții în biserică, în stare de priveghere cu rugăciune.
‘Dacă ne limităm doar la ceea ce ne oferă viața aceasta pământească, nu am realizat mare lucru. Trebuie să conștientizăm că suntem ființe finite, dependente de Părintele ceresc, dar, în calitate de fii ai lui Dumnezeu după har, știm că avem perspectiva veșniciei. Este foarte important să Îi cerem lui Dumnezeu în rugăciune puterea de a ne înnoi. Este momentul potrivit să punem un nou început bun vieții noastre și să ne străduim să fim demni de înaintașii noștri, care și-au jertfit viața pentru păstrarea unității de credință și de neam, cu atât mai mult anul acesta, 2018, care are valoare de simbol pentru întreg poporul român’, a spus ierarhul.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian i-a binecuvântat pe toți cei prezenți, îndemnându-i să rămână în continuare atașați de Biserica strămoșească și uniți în interiorul familiilor și al societății românești.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 3009, Ultimul acces: 2024-03-22 12:10:16