Episcopul Nicolae Popea va fi comemorat la două secole de la naștere: A fost membru titular al Academiei Române[2026-02-12]de Alexandru BobocEpiscopul și academicianul Nicolae Popea va fi comemorat în data de 17 februarie la Biserica Nașterea Sf. Ioan Botezătorul din Caransebeș. Evenimentul va debuta cu slujba de pomenire la două secole de la nașterea ierarhului cărturar oficiată de Episcopul Lucian al Caransebeșului. Arhimandritul Casian Rușeț, consilier eparhial la Sectorul cultural, va susține o prelegere intitulată Episcopul Nicolae Popea, un model actual la două secole de la naștere. Episcopul Nicolae Popea S-a născut în localitatea Satulung, lângă Brașov, în 17 februarie 1826, într-o familie preoțească. A urmat studii de filosofie, drept și teologie la Blaj, Cluj și Viena, fiind nevoit să revină în țară din cauza revoluției izbucnite în Transilvania. În anul 1852 a fost numit la judecătoria regională din Șomcuta Mare, oficiu în care a rămas până în 1856. Din acest an a fost cooptat de Sfântul Mitropolit Andrei Șaguna în administrația eparhială de la Sibiu, loc unde a deținut mai multe funcții: secretar consistorial, profesor de teologie și administrator protoprezbiterial al tractului Nocrich-ului, servicii în care a slujit până în anul 1869. În 27 martie 1889, Nicolae Popea a fost ales în unanimitate Episcop al Caransebeșului. În 1 iunie a fost confirmat ca episcop prin decret imperial, iar în 11 iunie a fost hirotonit la Sibiu ca Episcop al Diecezei Caransebeșului. Întronizarea la Caransebeș a avut loc în 2 iulie. Activitatea de la Caransebeș Din activitatea desfășurată la Caransebeș trebuie menționată întemeierea fondului de pensie al protoprezbiterilor, al asesorilor, al oficianților diecezani și al profesorilor de teologie. O grijă deosebită a arătat și pentru înființarea unui fond de întrajutorare a preoților săraci, a preoteselor văduve și a orfanilor ce proveneau din familiile preoților. De asemenea, a construit un sediu pentru Institutul Teologic Diecezan și a înființat Internatul Teologic și Pedagogic. În anul 1899 a fost ales membru titular al Academiei Române. În ziua de 26 iulie/8 august 1908, Episcopul Nicolae Popea a trecut la cele veșnice și a fost înmormântat în cimitirul Bisericii Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Caransebeș. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 154, Ultimul acces: 2026-03-15 05:41:36
|
Timp total: 0,37s...
[1]:1