Iasi :: Biserica Sf. Atanasie si Chiril - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2019 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Biserici

Biserica Sf. Atanasie și Chiril
Iași
 HARTA S   HARTA G   VREMEA   ADAUGĂ INFO   ADAUGĂ FOTO   ADAUGĂ MESAJ   FĂRĂ MESAJE 
Religie:Ortodox
Localitate:Iași
Județ:Iași
Adresa:strada Sf. Atanasie nr. 20
Cod poștal:700115
Telefon :NU deținem nr. de Telefon (al preotului sau parohiei)...
Adresă de e-mail :NU deținem adresa de e-mail...
Adrese utile:www.MMB.ro
www.primaria-iasi.ro
www.icc.ro
www.prefecturaIasi.ro
Hram:Sf. Atansie și Chiril,
Stil arhitectonic:Tradițional moldovenesc
Detalii:Cei doi patroni spirituali au fost patriarhi ai Alexandriei (Egipt) , în vremea primelor sinoade ecumenice, remarcându-se ca mari apărători ai dreptei credințe.
Sf. Atanasie a combătut arianismul apărând dogma întrupării fiului -Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat». Sf. Chiril a luptat împotriva
nestorianismului, la Sinodul III ecumenic de la Efes (431) .
O alta sarbatoare legată de acest hram este Sf. Chirii al Alexandriei (9 iunie) .
Biserica a fost construită inainte de 1651. Gheorghe Ghibanescu o punea pe seama lui Ștefan Petriceicu Vodă (1672-1674) , știindu-se ca mama acestuia își avea casele in apropiere.
Interesantă este icoana hramului, pictură veche, ferecată parțial. Sf. Atanasie are din argint o coroană, nedebernița, picioarele, mâinile cu mânecuțe și Evanghelia in mâna stângă. Sf Chiril are din argint doar carja arhiereasca.
Deosebita este si icoana Sf. Sava (1847) . având pictate, de jur împrejur, scene din viata sfântului. Pe spatele icoanei se află următoarea însemnare: "Adus-am această sfântă icoană de la mănăstirea Sf. Sava ce se află intr-o pustietate ce vine de la Ierusalim înainte, spre Marea Moartă, și hărăzit-o-am sfintei biserici pronumite Vulpe, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, spre pomenire. Th. Burada. /asi. 1905". Biserica Vulpe, de pe strada Sărărie. a fost. multă vreme, filială a bisericii Sf. Atanasie si Chiril, ceea ce explică felul în care această icoană a putut ajunge aici.
în prezent, biserica este paraclis pentru SONFER (Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor din România) -filiala lași.
Cod Monument:IS-II-m-B-04041
Știri despre biserică:

»  „Biserica Doamnelor“ din Iași i-a cinstit pe Sfinții Atanasie și Chiril (2015-01-20)

 Închide 

„Biserica Doamnelor“ din Iași i-a cinstit pe Sfinții Atanasie și Chiril

[2015-01-20]
Sfinții Atanasie și Chiril au fost sărbătoriți în mod deosebit de pacienții Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Iași, dar și de numeroși credincioși. În ziua hramului bisericii ocrotite de cei doi sfinți, aflată în centrul orașului, au avut loc o serie de manifestări religioase în cadrul „Zilei pneumologului ieșean“, ediția a XV-a, informeaz㠓Ziarul Lumina”.
Biserica noastră i-a cinstit duminică, 18 ianuarie 2015, pe Sfinții Ierarhi Atanasie și Chiril, arhiepiscopii Alexandriei. Cei doi sfinți sunt ocrotitorii bisericii din apropierea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Iași. În seara zilei de 17 ianuarie 2015, un sobor de preoți a săvârșit slujba Vecerniei unită cu Litia, iar în ziua hramului, Utrenia a fost urmată de slujba Acatistului și de Sfânta Liturghie. La final, în cadrul „Zilei pneumologului ieșean“, ediția a XV-a, au fost oficiate o slujbă de Te Deum și Parastasul. La cele două slujbe au participat foști și actuali angajați ai spitalului, precum și credincioșii prezenți la slujba hramului. Biserica „Sfinții Atanasie și Chiril“ din Iași este unul dintre monumentele reprezentative de artă medievală din municipiul Iași, locașul de închinăciune dăinuind de la mijlocul sec. al XVII-lea. Aceasta se află în centrul orașului în apropierea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie. La vremea construirii, ea se afla în afara orașului, fiind înconjurată de un cimitir. Din anul 1960 până în 1997, sfântul locaș a fost închis, slujitor în acea vreme fiind părintele Mihai Ciomaga. Din anul 2000, slujitorul bisericii Sfinților Atanasie și Chiril este părintele Dumitru Păduraru, misionar de caritate în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie. Întrucât locașul de închinare este frecventat des de membrele Societății Ortodoxe a Femeilor Române (SOFR) - filiala Iași, mai este numit „Biserica Doamnelor“. Astfel, pe parcursul anului sunt organizate mai multe acțiuni caritative și culturale la inițiativa și prin implicarea doamnelor din SOFR - filiala Iași, coordonată de Margareta Vlad. „Deoarece biserica este afectată de vitregiile vremurilor, nădăjduim să reușim într-un timp scurt să redăm frumusețea inițială a acesteia. Am reușit să întocmim toată documentația pentru titlul de proprietate. Nădăjduim să putem accesa fonduri pentru restaurarea și refacerea sfântului locaș. Biserica noastră este unul dintre monumentele reprezentative din Iași“, a spus pr. misionar de caritate Dumitru Păduraru, care și-a exprimat recunoștința față de toți cei care participă și se implică în organizarea hramului Bisericii „Sfinții Atanasie și Chiril“ din Iași.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 2444, Ultimul acces: 2019-02-17 16:12:55

»  Hramul bisericii de la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Iași (2012-01-18)

 Închide 

Hramul bisericii de la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Iași

[2012-01-18]
Biserica „Sfinții Atanasie și Chiril” de la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Iași și-a sărbătorit astăzi, 18 ianuarie 2012, ocrotitorii. Sărbătoarea a fost una specială pentru că a coincis și cu cea de-a XI-a ediție a „Zilei pneumologului ieșean”.
Mai multe informații despre acest eveniment a oferit pentru Radio TRINITAS, părintele Dumitru Păduraru, preot misionar de caritate la Biserica „Sfinții Atanasie și Chiril” din Iași: 'După Sfânta Liturghie, în Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie se organizează o manifestare pe care noi o numim Ziua pneumologului ieșean. Se săvârșește o slujbă deosebită pentru cei care au lucrat în spital, ne amintim de cei care nu mai sunt între noi, dar se face și o slujbă de binecuvântare pentru care astăzi sunt la pensie, care cuprinde și personalul medical și administrativ al spitalului, precum și toți bolnavii din spital. Cu atât mai mult în acest an am ținut să organizăm acest eveniment, pentru că așa cum știm anul 2012 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Anul Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor'.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 4125, Ultimul acces: 2019-02-17 16:12:55

»  Biserica „Sfinții Atanasie și Chiril“ din Iași, în haine de sărbătoare (2011-01-19)

 Închide 

Biserica „Sfinții Atanasie și Chiril“ din Iași, în haine de sărbătoare

[2011-01-19]
Biserica 'Sfinții Atanasie și Chiril' din Iași și-a serbat ieri hramul. Cu acest prilej, la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Iași a avut loc ieri, 18 ianuarie, 'Ziua pneumologului ieșean', ediția a X-a.
Sute de credincioși din Iași și-au îndreptat ieri pașii către Biserica 'Sfinții Atanasie și Chiril', care funcționează ca paraclis al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Iași, pentru a-i cinsti prin rugăciune pe ocrotitorii acestui sfânt lăcaș. Luni seara, slujba Vecerniei unită cu Litia a fost săvârșită de un sobor de preoți și diaconi. Predica de la final a fost ținută de pr. Marian Timofte de la parohia 'Sfântul Spiridon' din Iași și misionar de caritate la Spitalul Clinic Județean de Urgențe 'Sfântul Spiridon' din Iași. Membrele din asociația filantropică Societatea Ortodoxă a Femeilor Române (SOFR) din Iași au oferit cu acest prilej pachete cu alimente tuturor credincioșilor prezenți. Ieri-dimineață, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de un sobor de preoți. Delegatul Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la acest eveniment, a fost pr. Mihai Prodan, inspector în cadrul Sectorului social-filantropic 'Diaconia' al Arhiepiscopiei Iașilor. Programul liturgic s-a încheiat cu Parastasul pentru doamnele care au făcut parte din SOFR, filiala Iași.
'Emoționant pentru mine este că se împlinesc zece ani de când avem această tradiție'
În amfiteatrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie a avut loc un eveniment care a devenit tradiție în ultimii ani, și anume 'Ziua pneumologului ieșean'. Mai întâi a fost oficiată o slujbă de Parastas de către soborul de preoți în cadrul căreia au fost pomeniți toți angajații spitalului care s-au mutat la Domnul. A urmat slujba de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de personalul spitalului și de bolnavii internați aici. Părintele Constantin Andrei, protopop al Protopopiatului Iași 1, a remarcat faptul că slujba de pomenire pentru cei adormiți și slujba de mulțumire, prilejuite de pomenirea Sfinților Atanasie și Chiril, reprezintă o continuare a lucrării sfinte din biserică. 'Consider că, după atâția ani, această întâlnire în ziua hramului Bisericii 'Sfinții Atanasie și Chiril' nu a fost întâmplătoare. Sfinții Atanasie și Chiril au lucrat ca Biserica să fie sănătoasă, ferită de erezii. În acest spital, personalul luptă pentru continuarea vieții pe pământ, fiind astfel împreună lucrători pentru păstrarea sănătății integrale a omului', a spus pr. protopop Constantin Andrei, care a apreciat lucrarea pastorală a părintelui Dumitru Păduraru, preot misionar de caritate la Biserica 'Sfinții Atanasie și Chiril' din Iași și redactor-colaborator la Radio TRINITAS. Dumitru Filipeanu, managerul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Iași, și-a exprimat bucuria pentru faptul că soborul de preoți a oficiat cele două slujbe în unitatea pe care o conduce. 'Emoționant pentru mine este că se împlinesc zece ani de când avem această tradiție. Mai mult de atât, la acest eveniment a participat personalul care a lucrat în spital de-a lungul timpului', a spus Dumitru Filipeanu. Părintele Dumitru Păduraru a explicat la final că mâinile prin care personalul medical aduce sănătate bolnavilor sunt 'mâinile lui Dumnezeu'.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 4388, Ultimul acces: 2019-02-17 16:12:55

»  Sfinții Atanasie și Chiril serbați la Iași (2011-01-18)

 Închide 

Sfinții Atanasie și Chiril serbați la Iași

[2011-01-18]
Biserica “Sfinții Atanasie și Chiril“ din Iași și serbează astăzi hramul. Lăcașul de închinăciune funcționează ca paraclis al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Iași, informează doxologia.ro. Programul liturgic a început aseară aici cu slujba Vecerniei unită cu Litia care a fost oficiată de un sobor de preoți de caritate din Iași. Astăzi, de la ora 8:00, vor fi săvârșite Utrenia, Acatistul Sfinților Atanasie și Chiril și Sfânta Liturghie. “La final vom săvârși un Parastas pentru doamnele care au făcut parte din asociația filantropică Societatea Ortodoxă a Femeilor Române (SOFR) din Iași. În amfiteatrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie se va oficia o slujbă de binecuvântare pentru personalul spitalului, pentru bolnavii internați aici și pentru foștii angajați ai unității. Se va săvârși și un Parastas pentru angajații spitalului care au plecat în lumea veșniciei“, a declarat pr. Dumitru Păduraru, preot misionar de caritate la Biserica „Sfinții Atanasie și Chiril“ din Iași. Delegatul Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la acest eveniment, va fi pr. Mihai Prodan, inspector în cadrul Sectorului social-filantropic 'Diaconia' al Arhiepiscopiei Iașilor.
Tot astăzi își serbează hramul Mănăstirea Copou din Iași. Programul liturgic dedicat cinstirii Sfinților Atanasie și Chiril, arhiepiscopii Alexandriei, a început aseară, cu slujba Privegherii, și va continua astăzi cu Ceasurile, slujba Acatistului și Sfânta Liturghie, la care vor participa, ca în fiecare an, sute de credincioși. “Rugăciunea care se face în ziua hramului este una deosebită. Sfinții Atanasie și Chiril au fost mărturisitori ai dreptei credințe, în perioada lor apărând unele dintre cele mai mari erezii, pe care sfinții le-au combătut. Noi suntem datori aici, în Iași, să avem o lucrare de misiune și de propovăduire a dreptei credințe în forma lăsată de Sfinții Părinți“, a spus stavrofora Maria Magdalena Vrânceanu, stareța Mănăstirii Copou.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 4381, Ultimul acces: 2019-02-17 16:12:55


Nr. vizualizări:4577
Data ultimei vizualizări:2019-02-17 16:12:55
Data actualizare:2006-02-09 10:15:56
Data încărcării:2006-02-09 10:15:56
Nr. Mesaje:0
Nr. Fotografii:17

Clic pe fotografii pentru a le vedea in format mărit!

Setul de Fotografii 1
Data: 2007-12-02
Aparat: Nikon D40x
Contor: 105

Vedere de ansamblu
Foto: Alexandru Losonczy

Data: 2007-09-27
Contor: 64

Vedere din spate
Foto: Vitalie Danciu

Data: 2007-12-02
Aparat: Nikon D40x
Contor: 62

Vedere din lateral
Foto: Alexandru Losonczy

Data: 2007-12-02
Aparat: Fuji FinePix S5000
Contor: 66

Vedere din spate
Foto: Alexandru Losonczy

Data: 2009-07-02
Aparat: NIKON CORPORATION NIKON D40X
Contor: 19

Vedere din spate
Foto: Alexandru Losonczy

Data: 2007-09-27
Aparat: Fuji FinePix S5000
Contor: 35

Printre copaci
Foto: Alexandru Losonczy

Data: 2007-12-02
Aparat: Nikon D40x
Contor: 29

Printre copaci
Foto: Alexandru Losonczy

Data: 2007-12-02
Aparat: Nikon D40x
Contor: 42

Vedere din spate
Foto: Alexandru Losonczy

Data: 2009-07-02
Aparat: NIKON CORPORATION NIKON D40X
Contor: 26

Vedere din spate
Foto: Alexandru Losonczy

Data: 2009-07-02
Aparat: NIKON CORPORATION NIKON D40X
Contor: 18

Troiță
Foto: Alexandru Losonczy

Data: 2012-08-12
Aparat: OLYMPUS IMAGING CORP.  StylusTough-3000
Info: catapeteasmă
Contor: 31

Iconostas
Foto: Delia Angheluță

Data: 2012-08-12
Aparat: OLYMPUS IMAGING CORP.  StylusTough-3000
Contor: 20

Iconostas - detaliu
Foto: Delia Angheluță

Data: 2012-08-12
Aparat: OLYMPUS IMAGING CORP.  StylusTough-3000
Info: bourul Moldovei pe ușile Altarului
Contor: 17

Iconostas - detaliu
Foto: Delia Angheluță

Data: 2012-08-12
Aparat: OLYMPUS IMAGING CORP.  StylusTough-3000
Info: interior după Liturghie
Contor: 17

Interior
Foto: Delia Angheluță

Data: 2012-08-12
Aparat: OLYMPUS IMAGING CORP.  StylusTough-3000
Contor: 14

Cuopla
Foto: Voluntar

Data: 2012-08-12
Aparat: OLYMPUS IMAGING CORP.  StylusTough-3000
Info: ca în cazul majorității bisericilor de pe Sărărie, pictura lipsește iar pe cupole sunt reprezentate stele.
Contor: 10

Cupola
Foto: Delia Angheluță


Setul de Fotografii 2