Dobrovat-Rusi :: Manastirea Dobrovat - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2019 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Biserici

Mănăstirea Dobrovăț
Dobrovăț-Ruși
 HARTA S   HARTA G   VREMEA   ADAUGĂ INFO   ADAUGĂ FOTO   ADAUGĂ MESAJ   CITEȘTE MESAJ 
Religie:Ortodox
Localitate:Dobrovăț-Ruși
Comună:Dobrovăț
Județ:Iași
Cod poștal:707177
Persoană de contact :Protos. Chesarie Codreanu
Telefon :0744... Click aici pentru a Vizualiza Telefoanele!
Adresă de e-mail : @mmb.ro
Adresa web Biserica:dobrovat.mmb.ro
Adrese utile:www.MMB.ro
www.icc.ro
www.prefecturaIasi.ro
Hram:Pogorârea Sf. Duh,
Stil arhitectonic:Tradițional moldovenesc
Detalii:Pe 27 aprilie 1504, Ștefan cel Mare începe zidirea Mănăstirii Dobrovăț, care va fi sfârșită "în anul 7012 (= 1504) , iar al domniei sale anul al patruzeci și optulea curgător. . . ".
Cladita de Voievodul Stefan cel Mare si Sfant (1503-1504) biserica pastreaza, in interior "remarcabilul ansamblu de pictura murala executat in 1529-1535" sub Petru Rares, un paraclis din sec. XVI, turn-poarta cu decoratie baroc-moldoveneasca din sec. XVIII si arhondaric.
Plecand din iasi pe la Bucium, in directia sud-vest, ne indreptam spre aceasta straveche vatra monahala. Efortul pelerinului iubitor de evlavie si frumusete va fi pe deplin rasplatit. Aici, intr-o fosta poiana, inconjurata de codri seculari, pe malul paraulul Dobrovat, se inalta si astazi ultima ctitorie a lui Stefan cel Mare (1503-1504) , cu hramul Pogorarea Sf Duh (Rusaliile) . Ctitorul insusi a fost canonizat recent (1992) de Biserica, sub numele de Stefan cel Mare si Sfant, praznuirea sa fiind fixate in calendar la 2 iulie, ziua trecerii sale in cele vesnice. Potrivit cronicii lui Grigore Ureche, poporul ii acordase aceasta cinstire imediat dupa moarte, socotindu-l in randul sfintilor “pentru lucrurile lui cele vitejesti, carile niminea din domni, nici mai inainte, nici dupa aceea l-au ajuns”.
In incinta de zid a manastirii se patrunde pe sub bolta unui turn, construit in 1743. In turn se afla, pe langa incaperea destinata clopotelor, un minuscul paraclis, cu hramul Sf Gheorghe, o tainita pentru odoarele bisericesti, la vreme de primejdie si o camaruta a clopotarului. Pisania arata ca turnul a fost construit “cu toata cheltuiala si osardia sfintii sale, chir Macarie Hrisoverghi monah, pentru vesnica pomenire; fost-au sarguitori cu ostenealile dumnealui Stefan Ruset vel paharnic, cu giupaneasa dumnealui maria Sturza.
Biserica lui Stefan cel Mare este o constructie tipica a stilului moldovenesc, inchegat in aceasta epoca, lipsita de turla, dar cu gropnita, intercalate intre pronaos si naos, ca la biserica manastirii Neamtului. Elementele de arhitectura gotica, occidentala (cotrafortii, ancadramentele de ferestre si usi, cu vignette si muluri) sunt remarcabil realizate.
Valoarea exceptionala a monumentului este data de picture interioara, care emotioneaza si astazi prin prospetime si expresivitate. In registrul inferior din pronaos, pentru prima data in picture murala din Moldova, apare zugravita scena aducerii moastelor Sf Ioan cel Nou, de la Suceava (1415) , de catre voievodul Alexandru cel Bun. Tot aici sunt pictate si trei mari compozitii cu character demonstrative monastic, cu valoare de unicat: Minunea Sfantului Atanasie de la Athos, Scara Virtutilor, a Sf Ioan Sinaitul si Minunea Sf Sava, de la manastirea de langa Ierusalim. Invocarea celor trei locuri sfinte ale Crestinatatii Orientale, Muntele Athos, Muntele Sinai si Ierusalimul, definesc orizontul spiritual al monahismului moldovenesc din veacurile ce au urmat domniei lui Stefan cel Mare.
In naos retine atentia tabloul votiv, in care sunt pictati Stefan cel Mare si fii sai, Bogdan al III-lea si Petru Rares, inchinand cu mainile lor biserica, la picioarele Mantuitorului, care este asezat pe tron. Fiind realizata in timpul domniei lui Petru Rares, candva intre anii 1527-1531, zugravirea bisericii avea si rolul de a intari legitimitatea sa de fiu (natural) al lui Stefan voda.
Dintre mormintele aflate la aceasta biserica doar unul este cunoscut ca domnesc, cel al Nastasiei, doamna lui Bogdan al II-lea. Alte sase pietre tombale, din secolul XVII, apartin familiei Racovita, care a facut lucrari de refacere a manastirii, dupa 1663. Tot Racovitestii au construit si sladirea anexa, cu pivnite mari, in care locuiesc astazi calugari, viata monahala fiind reluata, dupa 1990.
La 50m spre sud de biserica lui Stefan, Simion Movila, fostul domn al Tarii Romanesti, a ridicat un paraclis, la 1607, pentru a inhuma in interior pe fiul sau, Pavel, decedat in acel an. Paraclisul s-a ruinat in 1986, fiind refacut dupa 1992.
Cea mai mare parte a documentelor, manuscriselor, cartilor si altor lucruri de valoare au fost luate de egumenul Nathanail, de la manastirea Zograf si duse la Muntele Athos, unde era inchinat acest sfant locas.
Dupa 1990 s-a redeschis si manastirea Dobrovat, iar in prezent se desfasoara lucrari de restaurare a vechiului locas, a zidurilor si clopotnitei.
Alte informații:Din pisanie: „Binecredinciosul și de Hristos iubitorul Io Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al țării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a zidit această casă întru numele Coborârea Sfântului Duh, care s-a și început a se zidi în anul 7011 (1503) , luna aprilie, ziua 27; și s-a sfârșit în anul 7012 (1504) , iar al domniei sale anul al patruzeci și optulea curgător, luna. . . ”
Manastirea Dobrovat de calugari, 8 vietuitori, reinfiintata in 1991, cu hramul "Pogorarea Duhului Sfant" (duminica a opta dupa Pasti) ; com. Dobrovat, jud. Iasi, 42 km S de Iasi, pe soseaua Iasi - Vaslui, prima ramificatie de la Schitu Duca,
Cod Monument:IS-II-a-A-04150
Informații conexe:FACEBOOK.COM: Pagina de FaceBook (Articol)
Știri despre biserică:

»  Sărbătoarea la Mănăstirea Dobrovăț din Iași (2016-06-21)

 Închide 

Sărbătoarea la Mănăstirea Dobrovăț din Iași

[2016-06-21]
de Gheorghe Anghel

În ziua Sărbătorii Pogorârea Sfântului Duh (duminică, 19 iunie 2016) Mănăstirea Dobrovăț din județul Iași și-a serbat hramul. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, informează site-ul doxologia.ro.
Ierarhul a fost întâmpinat în fața clopotniței de soborul slujitorilor, iar apoi s-a mers în biserica mănăstirii. Sfânta Liturghie și slujba Vecerniei Rusaliilor au fost oficiate de Preasfinția Sa în altarul de vară aflat în construcție. De asemenea, ierarhul l-a hirotonit diacon pe tânărul teolog Flavian Duduman, iar la final a citit o rugăciune de dezlegare pentru iertarea păcatelor.
„Duhul Sfânt este dragoste, bunătate, pace și înțelegere“
Din soborul slujitorilor a făcut parte și arhimandritul Nichifor Horia, exarhul mănăstirilor din Eparhia Iașilor, care a rostit un cuvânt celor prezenți legat de sărbătoarea Rusaliilor.
„Prăznuim Pogorârea Duhului Sfânt în chip deosebit în această zi (n.r. 19 iunie), acest eveniment fiind unul istoric. El este semnul începerii lucrării tainei în biserica pe care Mântuitorul a încredințat-o apostolilor. Duhul Sfânt, venind asupra apostolilor, avea să vădească lucrarea Bisericii. De aceea, Pogorârea Duhului Sfânt pecetluiește nașterea Bisericii în care suntem astăzi. Suntem chemați să fim uniți, precum apostolii, în adevăr, în dreaptă credință, în iubire și smerenie“, s-a exprimat arhimandritul Nichifor Horia.
Episcopul-vicar al Eparhiei Iașilor a făcut referire la Pogorârea Sfântului Duh, îndemnând credincioșii să rememoreze rugăciunea „Împărate ceresc“, pentru a afla astfel definiția Duhului Sfânt. Ierarhul a mai adăugat că Cincizecimea a fost o minune care se înscrie în pogorârea Fiului lui Dumnezeu în creație. Preasfinția Sa a remarcat apoi că acolo unde este Duhul Sfânt este dragoste, bunătate, pace și înțelegere. Ierarhul i-a felicitat pe toți cei care au ajutat Mănăstirea Dobrovăț, referindu-se la înfrumusețarea paraclisului cu pictură și la alte lucrări importante ce s-au realizat și se intenționează să se facă.
„Vă felicităm pe toți cei care veniți în duminici și sărbători la ctitoria Sfântului Voievod Ștefan cel Mare pentru a lua forță și putere“, a mai adăugat PS Calinic Botoșăneanul.
Dobrovățul, înconjurat de sfinți
Protosinghelul Chesarie Codreanu, starețul Mănăstirii Dobrovăț, a mulțumit Preasfințitului Părinte Calinic Botoșăneanul pentru dragostea pe care o manifestă față de ultima ctitorie a Slăvitului Voievod Ștefan cel Mare. „Preasfinția Sa ne cercetează de mai mulți ani și ne ajută pentru a face cunoscut acest loc. Nădăjduim că vom reuși cu ajutorul lui Dumnezeu să redăm frumusețea acestei mănăstiri. Acest loc este binecuvântat și sfânt, iar locașul de închinare este înconjurat de mulți sfinți ce au viețuit de-a lungul vremii în Mănăstirea Dobrovăț“, a spus părintele Chesarie Codreanu, care i-a invitat pe toți pelerinii la pomenirea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, pe 2 iulie 2016. Mănăstirea Dobrovăț se află la 25 de kilometri de orașul Iași. Se poate ajunge pe Drumul Județean 24 Iași – Vaslui. După ce se trece de localitatea Păun spre Vaslui, se face dreapta spre DJ247, care duce spre așezarea monahală din Dobrovăț.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 4586, Ultimul acces: 2019-02-17 01:59:06

»  Slujbă arhierească la Mănăstirea Dobrovăț (2012-07-04)

 Închide 

Slujbă arhierească la Mănăstirea Dobrovăț

[2012-07-04]
Luni, 2 iulie 2012, când Biserica noastră l-a prăznuit pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, Înalt Preasfințitul Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Dobrovăț, ultima ctitorie a domnitorului mușatin. Bucuria sărbătorii a fost întregită de hirotonia diaconului Sergiu Tudose întru preot, pe seama parohiei Zmeu din comuna Lungani, Protopopiatul Pașcani, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.
Mănăstirea Dobrovăț din Iași și-a prăznuit ctitorul, pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, în prezența Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a oficiat slujba Sfintei Liturghii, în sobor de preoți și diaconi. Din soborul slujitor, alături de starețul Mănăstirii Dobrovăț, protos. Chesarie Codreanu, au mai făcut parte arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor, pr. Mihail Roșu, protopop al Protopopiatului Iași III, diac. Nicolae Hulpoi, director Doxologia Media, alături de mai mulți stareți ai mănăstirilor din județul Iași. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de studenți teologi ai Facultății de Teologie Ortodoxă 'Dumitru Stăniloae' din Iași. În timpul slujbei Sfintei Liturghii, IPS Teofan l-a hirotonit întru preot pe diaconul Sergiu Tudose, pe seama parohiei Zmeu din comuna Lungani, Protopopiatul Pașcani.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor după rostirea Sfintei Evanghelii, IPS Teofan a vorbit despre viața și mărturisirea credinței a celui ce a fost domnitorul Moldovei între anii 1457-1504, Sfântul Ștefan cel Mare. 'Sfântul Voievod Ștefan a fost numit încă din timpul vieții sale și este numit și acum 'cel Mare', aceasta fiindcă a zidit multe biserici și mănăstiri și a apărat țara de năvălirile străine, dar în conștiința Bisericii el este mare pentru că în pofida multor slăbiciuni pe care le-a avut, în special în timpul tinereții, Măria Sa Ștefan a fost un om al Evangheliei, pentru că a fost uns ca domn în Joia Mare, pentru că l-a avut ca duhovnic pe marele îndrumător de suflete Sfântul Daniil Sihastrul și a fost cel mare pentru că înainte și după bătălii postea el și toată oștirea lui, încredințându-se milostivirii lui Dumnezeu, și nu forțelor armelor și armatelor sale. Sfântul Voievod Ștefan a fost la înălțime din punctul de vedere al Evangheliei lui Hristos și pentru că a avut conștiința propriilor slăbiciuni, lucru rar întâlnit la oamenii mari. Un sfânt al Bisericii noastre a mărturisit că 'mai mare este a-ți vedea păcatele proprii decât a învia morții', pentru că a recunoaște starea de păcat în care te afli este începutul stării de pocăință și începutul stării de desăvârșire. Or, acest lucru l-a făcut întocmai Sfântul Voievod Ștefan, om mare întru cele ale neamului, om mare întru cele ale Bisericii, om mare în ceea ce privește stăruința lui și a poporului pe care l-a condus în dobândirea împărăției cerurilor', a subliniat IPS Teofan.
La finalul Sfintei Liturghii a urmat cuvântul starețului Mănăstirii Dobrovăț, protos. Chesarie Codreanu, care a mulțumit Înalt Preasfințitului Teofan, preoților și credincioșilor pentru prezența și împreuna-rugăciune, oferindu-i Mitropolitului Moldovei și Bucovinei o icoană cu Sfântul Ștefan cel Mare.
După săvârșirea Sfintei Liturghii, credincioșii s-au împărtășit cu Sfintele Taine și au primit rugăciunea de dezlegare rostită de IPS Teofan. Sărbătoarea hramului Mănăstirii Dobrovăț s-a încheiat cu o agapă frățească, la care au fost invitați toți cei prezenți.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 14096, Ultimul acces: 2019-02-17 03:15:04


Nr. vizualizări:17507
Data ultimei vizualizări:2019-02-17 01:59:06
Data actualizare:2016-07-26 11:00:04
Data încărcării:2006-03-20 23:22:21
Nr. Mesaje:2
Dorință:
(2016-05-26)
Cu putere de la Dumnezeu cu siguranta voi mai vizita manastirea DOBROVAT
@yahoo.com
Îndemn:
(2009-10-08)
Buna tuturor celor care intra pe acest site. Ma bucur ca va place manastirea Dobrovat. Sunt de acord ca am permisia sa spun ca sunt de acolo.
Sper sa vina cat mai multi pentru a vizita acrest loc minunat. As dori si sa pastrati curatenia si linistea.
Daca doriti, aici gasiti suveniruri sfintite.
Daca doriti contactati-ma...
@yahoo.com
Nr. Fotografii:204

Clic pe fotografii pentru a le vedea in format mărit!

Setul de Fotografii 1
Data: 2017-09-30
Aparat: NIKON CORPORATION NIKON D300
Contor: 14

Vedere din față
Foto: Alexandru Losonczy

Data: 2009-08-17
Aparat: Canon Canon PowerShot SX110 IS
Contor: 65

Vedere de ansamblu
Foto: Pr. Cristian

Data: 2007-09-27
Contor: 94

Turnul și biserica
Foto: Vitalie Danciu

Data: 2009-03-14
Aparat: FUJIFILM FinePix S6500fd
Contor: 51

Biserica și turnul
Foto: Cristi ȚIBU

Data: 2017-01-07
Contor: 8

Vedere de ansamblu
Foto: Raluca Damian

Data: 2013-11-23
Aparat: NIKON CORPORATION NIKON D40X
Contor: 17

Vedere de ansamblu
Foto: Alexandru Losonczy

Data: 2017-01-07
Contor: 4

Vedere de ansamblu
Foto: Raluca Damian

Data: 2013-11-23
Aparat: NIKON CORPORATION NIKON D40X
Contor: 73

Vedere de ansamblu
Foto: Alexandru Losonczy

Data: 2017-09-30
Aparat: NIKON CORPORATION NIKON D40X
Contor: 6

Vedere de ansamblu
Foto: Alexandru Losonczy

Data: 2013-11-23
Aparat: NIKON CORPORATION NIKON D40X
Contor: 17

Vedere de ansamblu
Foto: Alexandru Losonczy

Data: 2013-11-23
Aparat: NIKON CORPORATION NIKON D40X
Contor: 12

Vedere de ansamblu
Foto: Alexandru Losonczy

Data: 2009-03-14
Aparat: FUJIFILM FinePix S6500fd
Contor: 60

Vedere din lateral
Foto: Cristi ȚIBU

Data: 2013-11-23
Aparat: NIKON CORPORATION NIKON D40X
Contor: 7

Vedere din față
Foto: Alexandru Losonczy

Data: 2013-11-23
Aparat: NIKON CORPORATION NIKON D60
Contor: 5

Vedere din față
Foto: Alexandru Losonczy

Data: 2013-11-23
Aparat: NIKON CORPORATION NIKON D40X
Contor: 16

Vedere din spate
Foto: Alexandru Losonczy

Data: 2017-09-30
Aparat: NIKON CORPORATION NIKON D40X
Contor: 5

Vedere de ansamblu
Foto: Alexandru Losonczy


Setul de Fotografii 2
Setul de Fotografii 3
Setul de Fotografii 4
Setul de Fotografii 5
Setul de Fotografii 6
Setul de Fotografii 7
Setul de Fotografii 8
Setul de Fotografii 9
Setul de Fotografii 10
Setul de Fotografii 11
Setul de Fotografii 12
Setul de Fotografii 13