Bucuresti :: Biserica Sf. Spiridon Nou - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2020 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Biserici

Biserica Sf. Spiridon Nou
București
 HARTA S   HARTA G   VREMEA   ADAUGĂ INFO   ADAUGĂ FOTO   ADAUGĂ MESAJ   FĂRĂ MESAJE 
Religie:Ortodox
Localitate:București
Județ:București și Ilfov
Adresa:Calea Serban Voda nr. 29/strada Hans Andersen nr. 2/ b-dul. Dimitrie Cantemir
Cod poștal:040201
Telefon :021 ... Click aici pentru a Vizualiza Telefoanele!
Adresă de e-mail :NU deținem adresa de e-mail...
Adrese utile:www.arhiepiscopiabucurestilor.ro/, www.primariaSector1.ro, www.PMB.ro, www.prefecturaBucuresti.ro, www.cjIlfov.ro, www.prefecturaIlfov.ro
Preot:Cojocaru Marius, Lăzărescu Irineu
Hram:Sf. Spiridon al Trimitundei, Sf. Visarion
Stil arhitectonic:Tradițional
Detalii:Ctitorie domnească începută în 1766 de domnitorul Scarlat Ghica.
Reconstruită în 1858 de Mitropolitul Nifon.
Pictată de Gh. Tattarescu.
Vitralii cu scene biblice.
Deține moaștele Sf. Spiridon.
Alte informații:Socotita drept cea mai mare biserica ortodoxa din Bucuresti, se afla la mica distanta de piata Unirii. Pe locul actualului lacas a existat un altul, zidit intre 1766-1768, ctitorie a domnitorului Scarlat Ghica si terminata prin grija fiului sau, domnitorul Alexandru Ghica (care i-a facut si o clopotnita) .
Nu se stie cat de mare a fost biserica, dar a fost manastire domneasca, una dintre cele mai mari din tara. Din cauza daunelor suferite la cutremurele din 1802 si 1838 si la incendiul din 1822, biserica s-a ruinat. In anul 1852, epitropia a hotarat cu aprobarea domnitorului Barbu Stirbei sa rezideasca lacasul.
Actuala biserica a fost construita intre 1852-1858, iar in 1860 a fost resfintita de Mitropolitul Nifon. Au contribuit arh. Xavier Villacrosse si arh. L. L. Lipitzer, iar Gh. Tattarescu a pictat-o in stil renascentist.
In 1885, un vant puternic a daramat foisoarele celor doua turnuri de la fatada principala, dar refacerea imediata a acestora nu a respectat aspectul lor initial. Datorita cutremurului din 1940 si bombardamentelor din 1944 care au afectat constructia, Patriarhul Justinian Marina a hotarat in 1954 repararea ei. Atunci s-au adaugat si doua balcoane laterale, rezemate pe stalpi si un al treilea balcon (sub cel existent pentru cor) deasupra vestibulului de la intrare. Resfintirea a fost facuta de Patriarhul Iustinian si Patriarhul Chiril al Bulgariei. Tot atunci s-a hotarat ca aceasta biserica sa devina paraclis al Patriarhiei Romane cu statut de stavropighie patriarhala. Patriarhul Justinian a fost intronizat aici la 6 iunie 1948.
Intre 1966-70 s-au inlocuit fundatiile initiale din piloti de stejar (batuti in terenul in care nivelul apelor subterane este foarte ridicat, fiind in apropierea Dambovitei) . A fost facuta pardoseala din marmura si intarite turlele si boltile. Proiectul a fost indrumat de acad. prof. ing. Aurel Beles, ing. Dumitru Gh. Popescu, ing. Ioan Eugen Beles (jr. ) si maistrul Mihai Ignat.
In 1986, lucrarile metroului au afectat altarul bisericii, consolidarile fiind executate dupa planul arh. C. Pavelescu, de la Arhiepiscopia Bucurestilor. La reconstructia bisericii au fost pastrate mormintele ctitorilor – domnitorul Scarlat Ghica, fiul sau, Alexandru Ghica si familia acestora.
Biserica in stil neogotic si neobizantin (stil aflat la moda in anii 1860, cand s-a parasit traditia arhitecturala si constructiva a bisericilor din Tara Romaneasca) are la intrare un portic frumos situat intre turnurile laterale.
Dimensiunile impresionante sunt pronuntate de 6 ferestre mari, decorate cu vitralii confectionate la Viena, cu scene biblice si icoane de sfinti. In biserica se pastreaza o icoana a Maicii Domnului din 1881, imbracata in argint si o icoana din secolul XVIII cu Iisus Hristos.
Ornamentatia exterioara in stil neogotic este realizata din ceramica rosie, iar deasupra intrarii se afla o mare rozasa sculptata in piatra.
Biserica a fost reconstruita cu putin timp inainte de Unirea Principatelor din 1859, atunci cand Tara Romaneasca era sub dominatia Imperiului otoman, ceea ce dovedeste cat de puternica era spiritualitatea acestei tari mici, care a putut realiza in conditiile de atunci o astfel de constructie, la cel mai inalt nivel al acelei epoci.
Cod Monument:B-II-m-A-19750
Știri despre biserică:
Setul de evenimente 1

»  Patriarhul României a sfințit Catedrala Sfântul Spiridon Nou din București (2019-06-17)

 Închide 

Patriarhul României a sfințit Catedrala Sfântul Spiridon Nou din București

[2019-06-17]
de Gheorghe Anghel

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit luni Catedrala Mitropolitană onorifică Sfântul Spiridon Nou din București.
După sfințire au fost acordate mai multe ordine și distincții pentru cei care au sprijinit lucrările de restaurare și reconsolidare din ultima perioadă.
Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a primit Ordinul Sfântul Ioan Gură de Aur pentru ierarhi, iar părintele Ionuț – Gabriel Corduneanu, vicar administrativ patriarhal, a primit Crucea Patriarhală pentru clerici.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Veniamin și de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal.
Din sobor au făcut parte numeroși clerici din cadrul Centrului de Presă Basilica, centru care își sărbătorește hramul de sărbătoarea Sfintei Treimi.
După slujbă, în sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a primit pe angajații Centrului de Presă Basilica. Preafericirea Sa i-a binecuvântat și i-a felicitat pentru activitatea desfășurată.
Catedrala Sfântul Spiridon Nou
Catedrala „Sfântul Spiridon Nou” este Catedrala Onorifică a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei și Paraclis patriarhal.
Construită între 1852 și 1858 și sfințită în anul 1860, pe locul alteia mai vechi, ridicată de domnitorii Scarlat și Alexandru Ghica, biserica păstrează de 149 de ani, în mare parte, arhitectura originală.
În catedrala bucureșteană este așezat spre cinstire un fragment din moaștele ocrotitorului ei spiritual, Sfântul Spiridon al Trimitundei.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1837, Ultimul acces: 2020-04-09 20:53:41

»  Catedrala Sf. Spiridon – Nou | Patriarhul României despre „Semnul biruinței asupra păcatului, iadului și morții” (2019-03-31)

 Închide 

Catedrala Sf. Spiridon – Nou | Patriarhul României despre „Semnul biruinței asupra păcatului, iadului și morții”

[2019-03-31]
de Sorin Ionițe

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel le-a vorbit credincioșilor prezenți în Duminica a treia din Post la Catedrala „Sf. Spiridon – Nou” despre Sfânta Cruce care este „semnul răstignirii, al nevoințelor duhovnicești”, dar și „semnul biruinței asupra păcatului, asupra iadului și a morții”.
În omilia rostită duminică, 31 martie 2019, Preafericirea Sa a făcut trei mari recomandări privind perioada de post: renunțarea la modul egoist de a trăi, asumarea propriilor neputințe și urmarea lui Hristos. În acest mod, „urmând lui Hristos prin credință și iubire transformăm suferința în speranță și biruință”, a subliniat Patriarhul Daniel.
Patriarhul Daniel în Catedrala Sf. Spiridon – Nou, duminică 31.03.2019. ©Basilica.ro/Mircea Florescu
Părintele Patriarh a explicat că Duminica Sfintei Cruci este așezată în mijlocul Postului, după cum în mijlocul Raiului era așezat Pomul Vieții.
„Dar prin neascultare de Dumnezeu, prin nepostire din cauza lăcomiei după cele materiale protopărinții noștri Adam și Eva au pierdut șansa de a gusta din pomul vieții și au fost izgoniți din Rai”, a continuat Patriarhul României.
„Acum noi, prin ascultare, pe care am învățat-o de la Hristos, «Care s-a făcut ascultător până la moarte și încă moarte pe Cruce», prin ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, a sfintelor slujbe, prin ascultarea de duhovnic, prin ascultarea Evangheliei care ne învață să săvârșim fapte bune noi ne apropiem de Pomul Vieții care este Hristos Cel Răstignit și Înviat”, a spus Preafericirea Sa.
Această Duminică se referă la înțelesul duhovnicesc al Crucii
Deși această duminică este dedicată Sfintei Cruci, textul evanghelic duminical (Marcu 8: 34-38; 9:1) nu face referire la răstignirea Mântuitorului, ci la înțelesul duhovnicesc al Crucii, la urmarea lui Hristos.
„De aceea în această zi slujitorii Bisericii nu poartă haine de culoare roșie ca în ziua Înălțării Sfintei Cruci (14 septembrie) când se citește Evanghelia Răstignirii lui Hristos”, a subliniat Patriarhul Daniel.
Făcând referire la sinaxarul zilei și la slujbele oficiate în Duminica a treia din Post, Patriarhul a menționat c㠄Duminica Sfintei Cruci în Postul Mare este semnul răstignirii și al învierii lui Hristos, al nevoințelor și al biruințelor duhovnicești ale creștinilor care se roagă mai mult, postesc mai mult, se spovedesc mai des, se împărtășesc și fac mai multă milostenie luptând cu patimile egoiste și simțind deja bucuria învierii sufletului din moartea pricinuită de păcat”.
Astfel, Evanghelia citită la Sfânta Liturghie prezint㠄cele trei condiții ale vieții creștinului: lepădarea de sine, luarea (asumarea) Crucii și urmarea lui Hristos”.
Renunțarea la egoism sau lepădarea de sine
Părintele Patriarh a semnalat c㠄într-o lume în care totul se bazează pe afirmarea eu-lui, pe cultivarea individualismului, egoismului și pe supraevaluarea sinelui este foarte greu să vorbim despre lepădarea de sine”.
„Lepădarea de sine este renunțarea la un mod egoist de a gândi, de a vorbi și de a făptui, eliberarea omului de un mod de gândire în care el este centrul vieții sale și mutarea atenției spre Hristos, Dumnezeu-Omul”, a continuat Patriarhul Daniel.
„Lepădarea de sine înseamnă să schimbăm centrul vieții noastre, să mutăm atenția de la o atitudine egoistă față de noi la o atitudine de iubire față de Dumnezeu și față de semeni”.
„Lepădarea de sine este o eliberare a omului de închisoarea egoismului propriu”, a adăugat Patriarhul Daniel.
Însă omul nu se leapădă de sine spre a se sinucide a atras atenția Preafericirea Sa, ci se leagă de Dumnezeu, se unește cu Dumnezeu, „se leapădă de sine pentru a trăi adevărata iubire, iubirea veșnică, milostivă, sfântă, neposesivă care își are izvorul în Dumnezeu”.
Luarea (asumarea) Crucii
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus c㠄luarea Crucii” nu se referă la cele două bucăți de lemn ci la „o Cruce în sens duhovnicesc, o Cruce spirituală, o Cruce existențial㔠– Crucea vieții noastre.
„Luarea Crucii înseamnă recunoașterea și asumarea propriilor neputințe și suferințe, dar și voința de a birui păcatul și răutatea din viața noastră”.
„Crucea nu este doar o răbdare a suferinței ci și o luptă pentru a birui suferința, răutatea, neîmplinirile, neputințele din viața noastră”.
Patriarhul României a exemplificat concret spunând că Crucea poate fi „o greutate a vieții, o boală incurabilă, o patimă nevindecată, o tristețe că nu am devenit sau nu am realizat ceea ce ne-am dorit (…) o copilărie fără părinți, o viață de familie fără copii sau o văduvie pe toată viața, un handicap sau durerea pierderii unei ființe dragi”.
Ce trebuie să facem cu aceste dificultăți? „Să le prezentăm lui Hristos ca să nu purtăm Crucea singuri, ci cu ajutorul Lui”.
„Hristos vrea să umple viața noastră tristă cu prezența iubirii lui milostive ca noi să nu cădem în deznădejde, în disperare”, a subliniat Părintele Patriarh.
Urmarea lui Hristos
În continuare, Preafericirea Sa a atras atenția că dacă purtăm Crucea suferinței fără să urmăm pe Hristos ne sporim suferința.
„Puterea Lui transfigurează suferința noastră”, a precizat Patriarhul Daniel.
„Cei care sunt foarte credincioși, știu că boala lor nu se va vindeca decât printr-o minune, totuși dacă se spovedesc des și se împărtășesc au fața senină și se pregătesc pentru marea trecere care este moartea cu speranță și cu lumină pe față. De ce? Pentru că merg la Cineva cunoscut, la Dumnezeu”.
„Hristos Domnul nu suprimă suferința. O transfigurează, o luminează cu prezența iubirii Sale și o transformă în biruință”.
Basilica.ro îți este alături în Postul Mare prin campania #maitarecamoartea
Crucea nevoințelor se transformă în scară către Înviere
La final, Părintele Patriarh Daniel a explicat că în Postul Sfintelor Paști purtăm Crucea nevoințelor, a rugăciunilor multe, a multor îngenuncheri, a multor metanii, a postului, a pocăinței ca să mergem spre biruință, spre înviere.
„Crucea nevoințelor se transformă în scară către Înviere, în drum spre biruință”, a spus Patriarhul României.
„Duminica Sfintei Cruci cu prezentarea Sfintei Cruci adesea înconjurată de flori care simbolizează bucuria învierii face legătura între suferință și biruință”, a subliniat Preafericirea Sa.
La finalul slujbei de duminică, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit Coralei „Gloria Crucis”, Diploma anului omagial 2019, în semn de prețuire a celor 10 ani de activitate a grupului coral mixt al Catedralei „Sfântul Spiridon – Nou”, Paraclis Patriarhal.
PF Daniel oferă Diploma omagială a Anului 2019 Coralei Gloria Crucis. ©Basilica.ro/Mircea Florescu
Corala va marca împlinirea unui deceniu de activitate printr-un concert aniversar ce va avea loc de la duminică, 31 martie 2019, de la ora 17:00.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 2477, Ultimul acces: 2020-04-09 20:53:41

»  Concert aniversar Gloria Crucis | Corala Catedralei Sfântul Spiridon Nou împlinește zece ani (2019-03-22)

 Închide 

Concert aniversar Gloria Crucis | Corala Catedralei Sfântul Spiridon Nou împlinește zece ani

[2019-03-22]
de Sorin Ionițe

Corala „Gloria Crucis” a Catedralei Mitropolitane „Sfântul Spiridon Nou” din București aniversează duminică, 31 martie 2019, împlinirea a zece ani de la înființare.
Evenimentul va fi marcat printr-un concert aniversar ce va avea loc de la în Duminica Sfintei Cruci de la ora 17:00.
Concertul este organizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Catedrala „Sfântul Spiridon Nou” este Catedrala Mitropoliei Munteniei și Dobrogei și Paraclis patriarhal.
Construită între 1852 și 1858 și sfințită în anul 1860, pe locul alteia mai vechi, ridicată de domnitorii Scarlat și Alexandru Ghica, biserica păstrează de 149 de ani, în mare parte, arhitectura originală.
În catedrala bucureșteană este așezat spre cinstire un fragment din moaștele ocrotitorului ei spiritual, Sfântul Spiridon al Trimitundei.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 2642, Ultimul acces: 2020-04-09 20:53:41

»  Corala Te Deum Laudamus a concertat la Catedrala Sfântul Spiridon (2018-12-15)

 Închide 

Corala Te Deum Laudamus a concertat la Catedrala Sfântul Spiridon

[2018-12-15]
de Gheorghe Anghel

Corala Bărbătească Ortodoxă Te Deum Laudamus a concertat sâmbătă, 15 decembrie 2018, la Catedrala Sfântul Spiridon Nou – Paraclis Patriarhal din București.
Din repertoriu concertului prilejuit de sărbătoarea Nașterii Domnului au făcut parte lucrări ale unor compozitori cunoscuți, din țară și din străinătate.
Corala Te Deum Laudamus este dirijată de părintele prof. Zaharia Matei.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 3270, Ultimul acces: 2020-04-09 20:53:41

»  Patriarhul Daniel a sfințit „Casa Trimitunda” a Bisericii „Sf. Spiridon Nou” (2018-09-29)

 Închide 

Patriarhul Daniel a sfințit „Casa Trimitunda” a Bisericii „Sf. Spiridon Nou”

[2018-09-29]
de Sorin Ionițe

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit sâmbătă seară Centrul cultural-social „Sf. Spiridon Nou. Casa Trimitunda” al Catedralei Mitropolitane „Sf. Spiridon” – Nou din Capitală.
La eveniment au participat mai mulți membri ai Sfântului Sinod și ai Adunării Naționale Bisericești aflați la București cu prilejul Ședinței de constituire ANB.
La finalul slujbei de sfințire, Părintele Patriarh și-a exprimat aprecierea și recunoștința față de cei ce au sprijinit consolidarea, restaurarea și dotarea Casei Trimitunda, numită astfel în cinstea Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei.
Preafericirea Sa a oferit centrului o icoană cu chipul Mânuitorului Iisus Hristos. Patriarhul a subliniat că meritul deosebit în realizarea lucrărilor aparține Episcopului Veniamin de Bălți, care a fost preot coordonator la Catedrala Mitropolitană.
Părintele Patriarh i-a menționat, de asemenea, pe Pr. vicar administrativ Ionuț Corduneanu și Pr. Remus Marian care au desfășurat numeroase activități.
Distincții oferite
Lucrările de la Casa Trimitunda au fost susținute în primul rând de Primăria Generală a Capitalei, a menționat Patriarhul Daniel și de aceea, a acordat mai multe distincții „persoanelor celor mai active și darnice în această lucrare”:
Gabriela Firea, Primarul General al Capitalei – Diploma omagială a anului 2018 – Anul omagial al unității de credință și de neam” și „Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri” în Patriarhia Română;
Oana Valeria Zaharia, Director General al Administrației Monumentelor și Patrimoniului Turistic București – Distincția de vrednicie cu chipul Maicii Domnului;
Lazăr Neacșu, Secretarul Comisiei de Culte al Consiliului General al Municipiului București – Diploma omagială a anului 2018 – Anul omagial al unității de credință și de neam” și „Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri” în Patriarhia Română;
arhitectul Constantin Vișan – Diploma omagială a anului 2018 – Anul omagial al unității de credință și de neam” și „Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri” în Patriarhia Română;
În Casa Trimitunda va funcționa și un muzeu în care vor fi expuse cărți și obiecte de cult vechi.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 3895, Ultimul acces: 2020-04-09 20:53:41

»  Episcopul Varlaam Ploieșteanul: Nu doar numele de creștin ne asigură Împărăția lui Dumnezeu (2018-06-24)

 Închide 

Episcopul Varlaam Ploieșteanul: Nu doar numele de creștin ne asigură Împărăția lui Dumnezeu

[2018-06-24]
de Gheorghe Anghel

În omilia duminicală rostită la Biserica Sfântul Spiridon din Capitală, Episcopul vicar Patriarhal a atras atenția c㠄nu doar calitatea de creștin ne și asigură să stăm în eternitate”, deoarece „la masă cu El vor sta mulți care au împlinit cu smerenie porunca lui Dumnezeu”.
Hristos a subliniat acest aspect și evreilor prin minunea vindecării ostașului aflat în subordinea ofițerului roman, a remarcat ierarhul.
„El a spus în mai multe rânduri că Dumnezeu poate face și din pietre fii ai lui Avraam. Fiu al lui Avraam te face nu genealogia căreia îi aparții, ci modul în care împlinești în viața ta de zi cu zi legea”, a spus Preasfințitul Părinte Varlaam.
„De aceea cuvintele acestea se adresează și nouă creștinilor de astăzi”, a spus Preasfinția Sa evidențiind că dobândirea Împărăției Cerurilor nu se face doar prin purtarea numelui de creștin, ci mai ales prin împlinirea poruncilor lui Hristos.
Totodată, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a reiterat faptul că Hristos l-a vindecat pe acel bolnav pentru „dragostea ofițerului roman față de un subaltern care nu îi era nici rudă, nici superior; pentru credința și smerenia lui puternică”.
Ierarhul a făcut referire la situația actuală când „milioane de români trăiesc și lucrează în mijlocul altor popoare”, iar în țara noastr㠄sosesc oameni aparținând altor neamuri și care vin aducând cu ei alte credințe”.
În acest sens, el a precizat c㠄din dimensiunea misionară a minunii pe care o săvârșește Mântuitorul cu sluga acestui sutaș în evanghelia de astăzi învățăm că noi trebuie să apreciem în oameni nu faptul că sunt de un sânge ci noi, ci dacă sunt sau nu oameni care cred în Dumnezeu”.
Preasfinția Sa a vorbit și despre urmarea pozitivă a creșterii diasporei românești din Europa.
Acest exod al românilor în Europa a determinat o mulțime de oameni să îmbrățișeze credința Bisericii noastre prin faptul că românii unde au ajuns s-au organizat în parohii, comunități cu o viață liturgică și duhovnicească foarte puternică care au devenit o mărturie pentru cei din jur de a îmbrățișa această credință atât de vie și de lucrătoare în mijlocul comunităților.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Varlaam Ploieșteanul a hirotonit preot pe diaconul Adrian Șerban și diacon pe tânărul teolog Florin Mânzu, ambii pe seama Catedralei „Sfântul Spiridon – Nou”, paraclis patriarhal.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 4478, Ultimul acces: 2020-04-09 20:53:41

»  Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon Nou din Capitală își va sărbători ocrotitorul (2017-12-10)

 Închide 

Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon Nou din Capitală își va sărbători ocrotitorul

[2017-12-10]
de Andrei Pau

Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon Nou din Capitală își va sărbători, în data de 12 decembrie 2017, hramul. Cu acest prilej, vor avea loc o serie de evenimente în cinstea ocrotitorului lăcașului de cult.
Manifestările vor debuta luni cu scoaterea moaștelor Sfântului Ierarh Spiridon în fața Catedralei Mitropolitane. În continuare, va fi oficiată slujba Privegherii. În ziua de cinstire, vor fi săvârșite acatistul sfântului și Sfânta Liturghie.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 5636, Ultimul acces: 2020-04-09 20:53:41

»  15 septembrie: Catedrala Sfântul Spiridon-Nou din Capitală își va cinsti unul din ocrotitori (2017-09-14)

 Închide 

15 septembrie: Catedrala Sfântul Spiridon-Nou din Capitală își va cinsti unul din ocrotitori

[2017-09-14]
de Andrei Pau

În ziua de cinstire a Sfântului Visarion, Arhiepiscopul Larisei, Catedrala Sfântul Spiridon-Nou din Capitală își va cinsti unul din ocrotitori.
Slujbele prilejuite de sărbătoarea hramului vor debuta joi, 14 septembrie 2017, cu oficierea slujbei Privegherii. A doua zi, va fi săvârșită Sfânta Liturghie.
Moaștele Sfântului Visarion s-au arătat făcătoare de minuni. Capul său se păstrează până astăzi în mănăstirea construită de el la Dusicon. În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, în vremea unor epidemii de ciumă, moaștele Sfântului au fost aduse de două ori în Țara Românească.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 6252, Ultimul acces: 2020-04-09 20:53:41

»  PS Timotei Prahoveanul: În diferite locuri ale lumii creștinii mor pentru că se adună în biserici și participă la slujbe (2017-04-23)

 Închide 

PS Timotei Prahoveanul: În diferite locuri ale lumii creștinii mor pentru că se adună în biserici și participă la slujbe

[2017-04-23]
de Sorin Ionițe

În Duminica Tomii, care anul acesta a coincis cu sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a slujit la Catedrala Sfântul Spiridon – Nou din Capitală.
În cuvântul rostit la slujba din 23 aprilie 2017, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a vorbit despre viața Sfântului Gheorghe, făcând referire și la suferințele muceniciei în rândul creștinilor de azi.
În diferite locuri ale lumii creștinii mor pentru faptul că se adună în biserici și participă la slujbe, într-o vreme în care se vorbește de atât de multă libertate, care de fapt doar îi amăgește pe oameni, a spus Preasfinția Sa, conform Radio Trinitas.
Sfântul Gheorghe, prăznuit în ziua martiriului său din anul 303, a crescut într-o familie de oameni bogați și foarte credincioși. Tatăl său, ofițer în armata romană a murit încă din vremea copilăriei sfântului.
Sfântul Gheorghe a ajuns la rândul său ofițer în garda imperială. Din această poziție a mărturisit credința sa în Hristos și a fost supus la foarte multe chinuri, iar în final a fost decapitat.
Ierarhul a subliniat faptul că în vremea împăratului Dioclețian nu doar Sfântul Gheorghe a pătimit. Au curs atunci, precum mărturisesc Sfinții Părinți, pâraie de sânge.
Noi ar trebui să ne rușinăm de tăcerea și atitudinea noastră față de adevărurile pe care Mântuitorul ni le-a lăsat, față de taina credinței noastre, față de această comoară pe care nu o prețuim, a adăugat PS Timotei.
Referitor la textul evanghelic citit, Preasfinția Sa evidențiat trei aspecte principale:
Credința este un mare dar al lui Dumnezeu, iar îndoiala trădează lipsa iubirii;
Nu trebuie să-l criticăm pe Sfântul Apostol Toma, numindu-l necredinciosul, pentru că și noi suntem asemenea lui, având umbre de îndoială.
Martirii au învățat pilda curajului de la Sfinții Apostoli, care au mărturisit pe Hristos în toată lumea.
La finalul Sfintei Liturghii, PS Timotei Prahoveanul a premiat câștigătorii Concursului Icoana și Școala mărturisirii din Arhiepiscopia Bucureștilor.
Preasfinția Sa a apreciat interesul pentru Biserică al elevilor participanți.
Ce mult înseamnă când acești tineri încep să înțeleagă tainele credinței. Ei sunt nădejdea de mâine și bucuria Bisericii, a spus ierarhul în cadrul de festivității de premiere.
Elevii au primit daruri din partea Arhiepiscopiei Bucureștilor constând în diplome, cărți și iconițe.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 7006, Ultimul acces: 2020-04-09 20:53:41

»  Concursul „Icoana și Școala Mărturisirii” | Premierea câștigătorilor din Capitală va avea loc în Catedrala Sfântul Spiridon (2017-04-22)

 Închide 

Concursul „Icoana și Școala Mărturisirii” | Premierea câștigătorilor din Capitală va avea loc în Catedrala Sfântul Spiridon

[2017-04-22]
de Sorin Ionițe

Premierea câștigătorilor Concursului Icoana și Școala mărturisirii din Arhiepiscopia Bucureștilor va avea loc mâine, 23 aprilie 2017, în Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon – Nou.
Premiile, constând în diplome, cărți și iconițe vor fi oferite după oficierea Sfintei Liturghii de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Luni, 10 aprilie, a avut loc la sediul Sectorului Învățământ și activități cu tineretul, al Arhiepiscopiei Bucureștilor, sesiunea de examinare a portofoliilor calificate în etapa eparhială.
Comisia a fost alcătuită din cinci membri:
Vasile Bogus – Inspector de specialitate la disciplina Religie în cadrul I.S.J. Ilfov;
Marius Bîzoi – Profesor metodist de Religie, Colegiul Tehnic Media;
Nicoleta Ionescu – Profesor de Limba și literatura română și Religie, Liceul Teoretic Jean Monnet;
Elena Rusu – Profesor de Educație plastică, Liceul Teoretic Decebal;
Mihai-Iulian Grobnicu – Inspector, Sectorul Învățământ și activități cu tineretul.
În urma examinării au fost stabiliți câștigătorii celor trei premii:
Premiul I: Portofoliul Pedagogia mărturisirii, alcătuit de Aida Cărămidaru, din Parohia Telega I, elevă a Colegiul Național Nicolae Grigorescu.
Premiul al II-lea: Portofoliile Crucea mântuirii noastre, alcătuit de eleva Diana Maria Andreescu și Crucea lui Hristos din temnițele comuniste, al elevei Ioana Musteață, ambele din Parohia Apărătorii Patriei I.
Premiul al III-lea: Portofoliul Icoana, fereastră spre cer, alcătuit de Ioana Laura Barbu, din Parohia Chitila I eleva Școlii Ion Vișoiu.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 6981, Ultimul acces: 2020-04-09 20:53:41

»  Noi hirotonii în Arhiepiscopia Bucureștilor (2016-12-13)

 Închide 

Noi hirotonii în Arhiepiscopia Bucureștilor

[2016-12-13]
de Iulian Dumitrascu

noi-hirotonii-in-arhiepiscopia-bucurestilor
La Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon Nou a fost oficiată în această dimineață de 13 decembrie Sfânta Liturghie în cinstea Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, sărbătorit astăzi.
Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
În cuvântul rostit, Preasfinția Sa le-a spus credincioșilor că Sfântul Ierarh Dosoftei că a fost un om învățat, cu un simț misionar deosebit și ctitor de limbă românească.
Viața Sfântului Dosoftei rămâne în conștiința Bisericii, a slujitorilor și a credincioșilor ei ca un iubitor al textelor sfinte, al Sfintei Scripturi și al altor învățături folositoare pe care le-a descoperit în scrierile Sfinților Părinți. De asemenea, le-a descoperit în numeroasele cărți pe care le-a tradus din limbile slavonă și greacă în limba română. A iubit foarte mult liturghia și a dorit ca o ediție completă a Liturghierului să fie scrisă în limba română. Totodată, a iubit Acatistele și Paraclisele, mai ales cele închinate Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, pe care le-a dăruit în ediții noi Bisericii Moldovei. A iubit viața și petrecerea sfinților, îndemnându-i pe preoți și pe credincioși să urmeze acestora, a explicat Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor
În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a hirotonit în diacon pe Domnul Ionuț Mavrichi, Consilier Patriarhal la Biroul de Presă al Patriarhiei Române, pe seama Catedralei Sfântul Spiridon Nou. De asemenea, Diac. Grigore Marius a fost hirotonit preot și va fi instalat la Parohia cu hramul Sf. Mc. Dimitrie din Surani, județul Prahova.
***
Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, s-a născut în anul 1624, în Suceava, a intrat în monahism la Mănăstirea Probota și a fost ales episcop la Huși, apoi la Roman. A fost de două ori mitropolit al Moldovei, până când a fost luat ostatic de polonezi. După ce a fost dus în Polonia, el a trăit încă 7 ani în exil, unde a și a trecut la cele veșnice. Sfântul a fost înmormântat la Biserica Nașterea Domnului din Jolkiew, astăzi în Ucraina. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea sa în ședința de lucru din 5-6 iulie 2005.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 7829, Ultimul acces: 2020-04-09 20:53:41

»  Raclă nouă pentru moaștele Sfântului Spiridon, în București. Credincioșii sunt așteptați luni la Sfânta Liturghie arhierească (2016-12-11)

 Închide 

Raclă nouă pentru moaștele Sfântului Spiridon, în București. Credincioșii sunt așteptați luni la Sfânta Liturghie arhierească

[2016-12-11]
de Iulian Dumitrascu

racla-noua-pentru-moastele-sfantului-spiridon-in-bucuresti-credinciosii-sunt-asteptati-luni-la-sfanta-liturghie-arhiereasca
De sâmbătă, 10 decembrie 2016, moaștele Sfântului Spiridon al Trimitundei de la Catedrala Sfântul Spiridon Nou – Paraclis Patriarhal sunt adăpostite de o nouă raclă. Aceasta a fost sfințită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, după cum aflăm de pe pagina oficială de facebook a lăcașului de cult.
În cuvântul rostit la finalul ceremoniei religioase ierarhul a subliniat aspecte importante din viața Sfântului Spiridon. PS Varlaam a evidențiat modul în care sfântul a mărturisit credința în fața părinților de la Sinodul I Ecumenic și i-a călăuzit pe credincioși spre Hristos.
De asemenea, Episcopul vicar patriarhal a felicitat în numele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pe Parintele Coordonator și Eclesiarh al Catedralei, precum și pe ceilalți părinți slujitori pentru lucrările misionare pe care le desfășoară.
Părintele Arhimandrit Veniamin Goreanu a mulțumit Preasfințitului Varlaam pentru sfințirea noii racle, Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, precum și tuturor credincioșilor prezenți, dar și celor care sprijină.
În această seară, de la ora 17:00 a avut loc o procesiune cu sfintele moaște ale Sf. Spiridon, așezate în noua raclă.
Mâine dimineață, 12 decembrie, în ziua Sărbătoririi Sfântului, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată tot de Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 7673, Ultimul acces: 2020-04-09 20:53:41

»  Catedrala Sfântul Spiridon Nou: Liturghie și Te Deum în deschiderea lucrărilor conferinței pastoral misionare de toamnă (2016-11-07)

 Închide 

Catedrala Sfântul Spiridon Nou: Liturghie și Te Deum în deschiderea lucrărilor conferinței pastoral misionare de toamnă

[2016-11-07]
de Gheorghe Anghel

image003
La Palatul Patriarhiei a avut loc astăzi, 6 noiembrie 2016, conferința pastoral misionară de toamnă dedicată anului omagial și comemorativ 2016. Ședința a fost prezidată de Patriarhul României. La eveniment au fost prezenți clericii din București și din județul Ilfov.
Cu acest prilej, în deschiderea lucrărilor, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon – Nou din București.
Sfânta Liturghie a fost urmată de o slujbă de Te Deum.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 7749, Ultimul acces: 2020-04-09 20:53:41

»  Biserica Sf. Spiridon Nou – Paraclis Patriarhal își sărbătorește hramul. Sf. Ier. Visarion, Arhiepiscopul Larisei, este unul dintre ocrotitorii spirituali (2016-09-14)

 Închide 

Biserica Sf. Spiridon Nou – Paraclis Patriarhal își sărbătorește hramul. Sf. Ier. Visarion, Arhiepiscopul Larisei, este unul dintre ocrotitorii spirituali

[2016-09-14]
de Iulian Dumitrascu

msp_9481
Credincioșii ortodocși îl sărbătoresc joi, 15 septembrie 2016, pe Sfântul Ierarh Visarion, Arhiepiscopul Larisei.
Sfântul este și unul dintre ocrotitorii Bisericii Sfântul Spiridon Nou – Paraclis Patriarhal din Capitală. Sărbătoarea a început din această seară cu Slujba Privegherii, a menționat pentru Radio TRINITAS Arhim. Veniamin Goreanu, Eclesiarhul lăcașului de cult.
Player audio
Folosește tastele săgeată sus/jos pentru a mări sau micșora volumul.
Sfântul Ierarh Visarion a trăit în secolul al XVI-lea și a fost Arhiepiscop al cetății grecești Larissa. Este cunoscut ca mare făcător de minuni și izbăvitor de boli molipsitoare, de ciumă și de invazia lăcustelor.
Mai multe amănunte despre viața lui aflăm tot de la Arhim. Veniamin Goreanu.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 8059, Ultimul acces: 2020-04-09 20:53:41

»  #ITO2016: Tineri reuniți în rugăciune la Catedrala Sfântul Spiridon Nou (2016-09-03)

 Închide 

#ITO2016: Tineri reuniți în rugăciune la Catedrala Sfântul Spiridon Nou

[2016-09-03]
de Gheorghe Anghel

Peste 200 de tineri s-au rugat în această dimineață (3 septembrie 2016) la Catedrala Sfântul Spiridon Nou – Paraclis Patriarhal din București.
În cuvântul de învățătură, Părintele Veniamin Goreanu, Consilier Patriarhal le-a vorbit tinerilor despre tinerețe ca timp al formării pentru viață, depre provocările contemporante și modelele de urmat pentru creștini.
Am îndrumat tinerii să culeagă tot ce este frumos și înălțător pentru viața lor, cum spunea Sfântul Vasile cel Mare. Sa culeagă nectarul din flori. I-am îndemnat sa fie apostoli printre tinerii din generația lor și în comunitățile din care vin, să ducă bucuria și experiența de la aceasta întâlnire în casele, familiile și parohiile lor. Au fost mulți tineri din Basarabia care sunt impresionați de valorile și frumusețea ortodoxiei romanești, a spus părintele consilier.
De asemenea, ieri dimineață, lăcașul de cult a fost neîncăpător pentru tinerii care au participat la rugăciune de dimineață în lăcașul de cult ocrotit de Sfântul Spiridon.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Pr. Ionuț Corduneanu, Vicar Patriarhal. Părintele le-a vorbit tinerilor despre omul religios și despre importanța credinței în viața noastră.
Nu este suficient să credem în Dumnezeu, ci trebuie sa trăim și sa mărturisim credința, i-a îndemnat pr. Ionuț Corduneanu pe cei prezenți.
#ITO2016 se va încheia duminică, 4 septembrie.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 8034, Ultimul acces: 2020-04-09 20:53:41

»  Duminica Sfinților Români la Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon Nou din București (2016-07-04)

 Închide 

Duminica Sfinților Români la Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon Nou din București

[2016-07-04]
de Gheorghe Anghel

Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, a spus credincioșilor prezenți duminică, 03 iulie 2016, în Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon Nou (Paraclis patriarhal) din București, că sfinții români îi ajută pe cei din neamul nostru, aflați în afara granițelor țării, să-și cultive și să-și păstreze identitatea strămoșească.
index
Sute de credincioși au participat duminică, 03 iulie 2016, la Sfânta Liturghie oficiată de Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord la Catedrala Mitropolitană din București.
În cuvântul de învățătură, potrivit Radio TRINITAS, Preasfinția Sa a menționat că în eparhia din ținuturile scandinave cele mai multe parohii românești sunt ocrotite de sfinți de pe meleagurile noastre:
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Macarie a hirotonit în diacon pe tânărul Laurențiu Drăghici Enoiu, angajat în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor. Acesta îl va însoți pe Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord în Scandinavia.
La final, Preasfinția Sa a primit din partea slujitorilor catedralei „Sfântul Spiridon” o icoană și un buchet de flori.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 8513, Ultimul acces: 2020-04-09 20:53:41


Setul de evenimente 2 -
Nr. vizualizări:21553
Data ultimei vizualizări:2020-04-09 20:53:42
Data actualizare:2018-10-04 14:10:21
Data încărcării:2006-01-01 11:10:17
Nr. Mesaje:0
Nr. Fotografii:59
Fotografi:Brudi Fürbacher: 51, Mihai Ven: 3, Constantin Banciu: 2, crestinism.150m.com: 2, internet: 1

Clic pe fotografii pentru a le vedea in format mărit!

Setul de Fotografii 1
Data: 2011-05-15
Contor: 256

Vedere de ansamblu
Foto: Mihai Ven

Data: 2012-02-24
Aparat: NIKON E8800
Contor: 253

Vedere din lateral
Foto: Constantin Banciu

Data: 2016-03-19
Aparat: Panasonic DMC-TZ36
Contor: 64

Vedere de ansamblu
Foto: Brudi Fürbacher

Data: 2014-11-15
Aparat: Panasonic DMC-TZ36
Contor: 81

Printre copaci
Foto: Brudi Fürbacher

Data: 2011-05-16
Contor: 239

Vedere de ansamblu
Foto: internet

Data: 2014-11-15
Aparat: Panasonic DMC-TZ36
Contor: 94

Vedere din față
Foto: Brudi Fürbacher

Data: 2014-11-15
Aparat: Panasonic DMC-TZ36
Contor: 71

Vedere din față
Foto: Brudi Fürbacher

Data: 2011-05-16
Contor: 106

Vedere din față
Foto: Mihai Ven

Data: 2014-11-15
Aparat: Panasonic DMC-TZ36
Contor: 93

Vedere laterală
Foto: Brudi Fürbacher

Data: 2011-05-16
Contor: 112

Vedere din spate
Foto: Mihai Ven

Data: 2014-11-15
Aparat: Panasonic DMC-TZ36
Contor: 72

Vdere din spate
Foto: Brudi Fürbacher

Data: 2011-05-15
Contor: 234

Vedere din spate
Foto: crestinism.150m.com

Data: 2014-11-15
Aparat: Panasonic DMC-TZ36
Contor: 46

Printre crengi
Foto: Brudi Fürbacher

Data: 2014-11-15
Aparat: Panasonic DMC-TZ36
Contor: 32

Printre copaci
Foto: Brudi Fürbacher

Data: 2014-11-15
Aparat: Panasonic DMC-TZ36
Contor: 66

Vedere parțială
Foto: Brudi Fürbacher

Data: 2014-11-15
Aparat: Panasonic DMC-TZ36
Contor: 53

Turn
Foto: Brudi Fürbacher


Setul de Fotografii 2
Setul de Fotografii 3
Setul de Fotografii 4