Bucuresti :: Biserica Sf. Gheorghe Nou

Acasă > Biserici

Google Translate

Timp stanga: 0,01s...

Biserici

Biserica Sf. Gheorghe Nou
Bucureşti

Religie:

Ortodox

Localitate:

Bucureşti

Judeţ:

Bucureşti şi Ilfov

Adresa:

bulevardul Ion C. Brătianu nr. 27

Cod poştal:

030172

Telefon :

021 ... Click aici pentru a Vizualiza Telefoanele!

Adresă de e-mail :

NU deţinem adresa de e-mail...

Adresa web Biserica:

www.SfantulGheorgheNou.ro

Adrese utile:

www.arhiepiscopiabucurestilor.ro/, www.primariaSector1.ro, www.PMB.ro, b.prefectura.mai.gov.ro, www.cjIlfov.ro, if.prefectura.mai.gov.ro

Preot:

Bogdan Gheorghe

Hram:

Sf. M. Mc. Gheorghe, Sf. Cuv. Parascheva

Stil arhitectonic:

Tradiţional

Detalii:

Istoricii români si straini consemnau la jumatatea se. Al XV-lea dezvoltarea armonioasa a „minunatei cetati de scaun a Bucurestilor” care întrecea prin frumusete si asezare alte cetati de scaun din aceea perioada. De la sine înteles ca si bisericile din Bucuresti punctau distinct, din secole si mai îndepartate, peisajul încântatorului oras cu traditionala ospitalitate.
Trecând prin Bucuresti, francezul Pierre Lascalopier a lasat marturie ca în plin centrul orasului se aflau doua biserici. Era la 1574. una dintre ele era Biserica Mânastirii Sf. Gheorghe. Este deci, printre cele mai vechi din oras. De-a lungul secolelor istoricii si arheologi de renume au stabilit ca biserica initiala initial fusese construita din lemn având temeliile din bolovani de râu si ca fiintase cu un veac mai înainte. Ce ne-ar putea împiedica sa presupunem ca înaintea aceleia sa fi existat o ala si mai veche?
Odata cu înmultirea populatiei, biserica devenea tot mai neîncapatoare. Din cauza aceasta si poate, a ruinarii, în prima jumatate a secolului al XV-lea s-a impus construirea alteia, mai mare, din zid. Cronicarul Radu Greceanu l-a însemnat drept ctitor pe un Dobrus Banul.
Documentele din 1575â1592 amintesc de acea biserica. Si este amintita, mai ales, prin moastele ce le pastreaza si astazi: „mâna dreapta a Sf. Nicolae, în argint si poleita împodobita cu diamanturi”, daruita de „Io Mihail Voievod (Voievod) si Doamna Stanca…în anul 7408 (1600) , ispravnic (fiind) Mitropolitul Eftimie”.
Dar dupa un veac si acea biserica era neîncapatoare, semn ca în centru orasului populatia si mai ales meseriasii si negustorii, se întreceau sa-si înjghebe ateliere, pravalii si case, înmultindu-se mereu. iata de ce abia în timpul domniei lui Antonie Voda (1669-1672) apar noi stiri despre biserica Sf. Gheorghe, care fusese închinata Sfântului Mormânt înca din 1625. la îndemnul Patriarhului Dosotei al Ierusalimului, un foarte bogat dragoman al Portii otomane – Panaiot Nikosios Mamona – a nazuit spre ctitorie si a refacut-o dupa modelul bisericii „de pe dealul Stenimachos din insula Halki”, începând sa construiasca în jurul ei.
Dar si biserica refacuta de Nikosios a devenit, între timp, scunda si neîncapatoare, pâna în anul al 17-lea an de domnie a Voievodului Constantin Brâncoveanu (1688-1714) . „Maria Sa n-a putut suferi în mijlocul târgului, cu asa mult norod” o astfel de biserica „foarte mica si întunecoasa” – a scris acelasi Greceanu.
Atunci marinimosul Domn a hotarât sa construiasca cea mai de seama biserica din Bucurestii vremii sale, care avea sa-i poarte faima peste veacuri, reprezentând rafinamentul si încântatorul stil brâncovenesc cu care se sfârsea, de altfel, cristalizarea si desavârsirea lui. La realizarea acestei marete opere de arta a carei „profunditate si largime” l-a impresionat pe marele istoric român Nicolae Iorga, au contribuit arhitectul Veseleil – cu proiectarea si constructia -, marele aga Enache Vacarescu – drept ispravnic, vestitul zugrav Pârvu Mutu „aflat atunci în deplinatate artistica si întemeietorul unei scoli de zugravie în Bucuresti” si probabil, cei trei mesteri pictati în pridvorul bisericii de la Hurezi, cealalta ctitorie importanta a lui Brâncoveanu.
Lucrul a început cu definitivarea hanului neterminat de Nikosios si care avea sa înfasoare, pe toate cele patru laturi, gardul format de gradina Sf. Gheorghe de astazi, înglobând aproape 200 de bolti (pravalii sau depozite de marfuri) , distribuite în parter si etaj. Aceasta centura formidabila de zid si de o soliditate neîntrecuta de altele avea sa asigure marfurile si alte averi ale negustorilor.
Tot în acel timp –1696-1698 –au fost construite casele egumenesti, paraclisul, palatul patriarhal folosit de patriarhii Ierusalimului când se aflau în Bucuresti si numeroase si numeroase atenanse. La noile staruinte ale lui Dosotei, lucrul a fost reluat în 1705 prin darâmarea bisericii lui Nikosios si ridicarea, pe temelii diferite, a cele din ipostaza brâncoveneasca.
În 1707 faimoasa biserica era gata, zugravita, înfrumusetata si înzestrata cu nenumarate mosii, odoare si mobilier de mare pret. Era atât de mareata si impresionanta, încât stirile cuprind numai superlative: foarte aleasa, minunata, prea frumoasa, podoaba plina de stralucire.
Târnosirea ei, la 29 iunie 1707, a constituit un eveniment de seama, înregistrat de cronici cu lux de amanunte. Cortegiul în frunte cu familia Voievodului Constantin Brâncoveanu, în vesminte scumpa, marii boieri, caste si mii de bucuresteni, a fost întâmpinat de un sobor de mari ierarhi, printre care; Mitropolitul tarii cu toti arhiereii si egumenii tarii, Patriarhii Hrisant al Ierusalimului si Gherasim al Alexandriei si alti arhierei din eparhiile de la sud de Dunare.
Dupa tragicul sfârsit a lui Constantin Brâncoveanu si al fiilor sai ucisi de turci, Doamna Maria, sotia domnitorului a reusit sa smulga valurilor în care a fost aruncat trupul schingiuit si sfârtecat al marelui martir, înhumându-l la Mânastirea Sozopol. Abia dupa sase ani, adica în 1720 si dupa ce însasi scapase în exil, a adus osemintele Voievodului si le-a îngropat pe veci, dar tot pe furis, în Biserica Sf. Gheorghe. Deasupra lor a asezat o lespede de marmura cu vulturii brâncovenesti, dar nu si cu numele celui ceruia apartinusera. Se temea de profanarea lor. A mai pus deasupra o frumoasa si mare candela de argint, din inscriptia careia reiese ca „lumineaza unde odihnesc oasele fericitului Domn Io Constantin Brâncoveanu Basarab Voievod…”.
În groaznicul seism din 1802, „cel mai teribil” pe care l-a încercat principatul român pâna atunci, marea si prea frumoasa biserica nu putea sa scape neavariata, asa cum n-au scapat multe alte biserici din tara. Biserica Sf. Gheorghe a pierdut, ca multe alte biserici, turlele. S-a pastrat numai postamentul de la turla cea mare, asa cum o înfatiseaza imaginile desenatorilor si gravorilor Bouquet si Raffet.
Poate ca nici nu se terminasera reparatiile când a fost grav încercata de cutremurul si focul din 1804. incendiul din 28 august a distrus acoperisurile bisericii si ale hanului. Zidurile însele, fiind-le slabite, se impunea o grabnica refacere. Daca se tine cont ca Mânastirea Sf. Gheorghe facea parte din mânastirile mari ale tarii si era cea mai bogata dintre mânastirile închinate Locurilor Sfinte, refacerea era posibila.
Cutremurul din 11 ianuarie 1838 i-a produs din nou grave stricaciuni. Se pare ca atunci i-au cazut din nou turlele. Cu greu, dar a fost din nou reparata si i s-au pus turle din lemn.
În cartografia din octombrie 1845 aflam prima descriere sumara a bisericii. „Mânastirea ( adica biserica) de zid este peste tot zugravita din vechime (în întregime opera lui Pârvu Mutu, cu sase coloane de piatra (în interior) tâmpla de lemn sapata (adica sculptata) si poleita din vechime; amvon de lemn zugravit si podit; afara (adica la intrare) cu slon (pridvor) în 12 coloane de piatra (si alte doua angajate în zid, n. n. ) zugravite; usa din lemn în doua canaturi si o usa de lemn la altar… . Pardoseala din lespezi de piatra. Pe dinafara tencuita si spoita cu alb. Învelitoare cu olane, deasupra 4 cruci de fier. Are 13 ferestre mari, cu flori de fier, 8 mai sus si mai mici, lucrate în piatra si 4 în turla. Deasupra portii, în 2 canaturi din lemn captusite cu tabla de fier se afla o clopotnita, de zid, cu cruce în vârf, învelita cu olane si are 3 clopote”.
La 23 martie 1847 s-a dezlantuit groaznicul incendiu care a distrus o mare parte din oras si a creat o adevarata cumpana în existenta acestei opere de arta.
Au ars toate cladirile din incinta mânastirii, inclusiv hanul, vesminte, obiecte de cult, documente etc. – un adevarat dezastru.

Cod Monument:

B-II-m-A-18225

Nr. vizualizări:

42706

Data ultimei vizualizări:

2024-12-08 12:23:32

Data ultimei actualizări:

2018-10-04 12:52:58

Data încărcării pe sit:

2006-01-04 15:08:09

Nr. Mesaje:

Nr. Fotografii:

Clic pe fotografii pentru a le vedea in format mărit!

Vedere de ansamblu
Foto: Richard Bathory

Timp total: 0,05s...

[]:1