Schitul Nicolint - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2020 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Biserici

Schitul Nicolinț
Nicolinț
 HARTA S   HARTA G   VREMEA   ADAUGĂ INFO   ADAUGĂ FOTO   ADAUGĂ MESAJ   FĂRĂ MESAJE 
Religie:Ortodox
Localitate:Nicolinț
Comună:Ciuchici
Județ:Caraș-Severin
Cod poștal:327082
Persoană de contact :staret Protosinghel Ilie Pentoiu
Telefon :0722... Click aici pentru a Vizualiza Telefoanele!
Adresă de e-mail :NU deținem adresa de e-mail...
Adrese utile:www.episcopiacaransebesului.ro, www.primaria-ciuchici.ro, www.cjCS.ro, www.prefCS.ro
Hram:Sf. M. Mc. Dimitrie
Detalii:cest așezămănt monahal a fost amenajat într-un fost pichet grăniceresc de la frontiera cu Serbia, în anul 2003, la inițiativa părintelui protopop al Oraviței, Ion Văran. În scurtă vreme, Schitul Nicolinț a devenit pentru credincioșii din zonă un reper spiritual.
Alte informații:Numarul de vietuitori: 3 (viata de obste)
Acces rutier: Drumul interjudetean Oravita-Moldava Noua.
Posibilitati de cazare: in curs de amenajare.
Știri despre biserică:

»  Slujire arhierească la Schitul Nicolinț, Caraș-Severin (2016-04-18)

 Închide 

Slujire arhierească la Schitul Nicolinț, Caraș-Severin

[2016-04-18]
de Gratian Moldovan

slujire schit nicolint2
În Duminica a cincea din Postul Mare, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a oficiat Sfânta Liturghie la Schitul Nicolinț din județul Caraș-Severin. În biserica cu hramul „Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, credincioșii au venit în număr mare.
În cuvântul de învățătură Ierarhul a subliniat importanța postului.
„În această duminică, Biserica noastră face pomenire Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, iar noi credincioșii trebuie să urmăm exemplul ei, deoarece postul niciodată nu este istovitor. Trebuie să luăm aminte la pocăința, râvna și evlavia pe care Maria Egipteanca a avut-o și să învățăm de la această sfântă că 48 de zile cu post și rugăciune nu sunt prea multe în comparație cu cei 47 de ani petrecuți de această cuvioasă în pustiul Iordanului”, a mărturisit Preasfinția Sa.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Lucian a hirotonit pe ierodiaconul Iosif Luchinciuc întru ieromonah pe seama Schitului „Sfântul Siluan Athonitul”. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului, a anunțat diac. Pavel Canea, de la Biroul de Comunicare al Eparhiei.

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 1718, Ultimul acces: 2020-04-09 23:22:42

»  Hramul schitului Nicolinț (2015-10-27)

 Închide 

Hramul schitului Nicolinț

[2015-10-27]
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a fost cinstit luni, 26 octombrie 2015, și la Schitul Nicolinț din Episcopia Caransebeșului. Astfel, din încredințarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, cu ocazia hramului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, informează site-ul oficial al Episcopiei.
Schitul Nicolinț a fost amenajat în anul 2003. La data de 30 octombrie 2009 a fost târnosit paraclisul schitului, iar în data de 24 septembrie 2010 a fost sfințită pictura acestuia.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1923, Ultimul acces: 2020-04-10 09:40:47

»  Schitul Nicolinț își va sărbători hramul (2015-10-22)

 Închide 

Schitul Nicolinț își va sărbători hramul

[2015-10-22]
Luni, 26 octombrie, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Schitul Nicolinț din județul Caraș-Severin își va sărbători hramul, informează Diac. Pavel Canea de la Biroul de Presă al Episcopiei Caransebeșului. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie va fi oficiată, din încredințarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, de către părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice vor fi date de către Grupul psaltic Ethos al Episcopiei Caransebeșului.
Acest așezământ monahal a fost amenajat într-un fost pichet grăniceresc de la frontiera cu Serbia, în anul 2003, la inițiativa părintelui protopop al Oraviței, Ion Văran. În scurtă vreme, Schitul Nicolinț a devenit pentru credincioșii din zonă un reper spiritual. O amplă reînviere a schitului se datorează părintelui Ilie Pentoiu, care a dat prin osteneala sa un elan de promovare a vieții monastice și în zona Protopopiatului Oravița.
Cu sprijinul Centrului eparhial, dar și prin osârdia părintelui stareț, la schit s-au făcut reparații capitale: amenajarea paraclisului, iconostas sculptat și pictură interioară. La data de 30 octombrie 2009 a fost târnosit paraclisul schitului, iar în 24 septembrie 2010 s-a sfințit pictura prin grija Întâistătătorului Eparhiei, Preasfințitul Lucian. Osteneala părintelui stareț a fost evidențiată și răsplătită, fiindu-i acordat rangul de protosinghel. În prezent se continuă amenajarea camerelor (chiliilor) care pot deveni spații de cazare pentru vizitatori și se au în vedere activități cu tineretul, tabere de vară și acțiuni cu caracter social.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1787, Ultimul acces: 2020-04-09 23:22:42

»  Seară duhovnicească la Schitul Nicolinț (2011-02-24)

 Închide 

Seară duhovnicească la Schitul Nicolinț

[2011-02-24]
În seara zilei de duminică, 20 februarie, la schitul cu hramul 'Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir' din localitatea Nicolinț, preoții din parohiile învecinate au participat la o seară duhovnicească la invitația părintelui egumen Ilie Pentoiu, după cum ne informează 'Ziarul Lumina', Ediția de Banat.
Seara de rugăciune a început cu oficierea slujbei Vecerniei în paraclisul de iarnă al schitului, continuată cu slujba de Te Deum la care, pe lângă părintele egumen, au participat și preoții din localitățile vecine.
Astfel, au participat părintele Paul Banci de la Parohia Nicolinț, Mihai Sima de la Parohia Berliște, Pavel Toc de la Parohia Brădișorul de Jos, Gheorghe Cucul de la Parohia Oravița Română, Bogdan Belu de la Parohia Moldova Nouă, Gheorghe Tibuleac de la Parohia Răcășdia, ieromonahul Atanasie de la Mănăstirea Hodoș Bodrog din Arhiepiscopia Aradului și Mareș Sava de la Parohia ortodoxă sârbă Pojejena.
De asemenea, la această întâlnire duhovnicească au participat credincioși din localitățile vecine, în frunte cu primarii din Ciuchici, Răcășdia și Socol. De amintit că administrațiile locale din comunitățile mai sus amintite s-au implicat activ în demararea și finalizarea picturii la biserica Schitului Nicolinț, așezământ monahal care a înflorit sub pastorația și îngrijirea părintelui egumen Ilie Pentoiu.
Bucuria duhovnicească a fost una deosebită, deoarece alături de credincioșii români au fost prezenți și credincioși sârbi din Clisura Dunării, mulți dintre ei cercetând schitul de numeroase ori.
Pentru întâia oară, însă, la seara duhovnicească a participat și un preot ortodox sârb, părintele Mareș Sava de la Parohia ortodoxă sârbă Pojejena. Astfel, acest eveniment a devenit un frumos început de colaborare între schit și preoții parohi sârbi din Clisura Dunării, o dorință mai veche a părintelui egumen, și anume aceea de a fi împreună în rugăciune, dorindu-se pe viitor o și mai strânsă colaborare între schit, parohiile românești și cele sârbești din acest colț binecuvântat de Dumnezeu.
Vecernie și apoi slujbă de Te Deum
După slujba Vecerniei, preoții participanți au săvârșit slujba de Te Deum, mulțumind pentru binefacerile lui Dumnezeu, iar la final, părintele Gheorghe Cucul a ținut un bogat cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți la întâlnire.
În cuvântul său, părintele a îndemnat credincioșii să urmeze poruncile lui Dumnezeu și ale Bisericii, să se apropie de Sfintele Taine și să se pregătească duhovnicește în vederea întâmpinării măritului praznic al Învierii Domnului.
La sfârșit, preoții împreună cu cei prezenți au transmis părintelui egumen, cu ocazia zilei sale de naștere, multe bucurii duhovnicești, alături de împliniri și realizări pe plan administrativ-gospodăresc și să păstorească cu bună chivernisire obștea și lăcașul ce i-au fost date spre păstorire.
Seara s-a încheiat cu o agapă frățească oferită de obștea așezământului monahal, la care au participat preoții și credincioșii prezenți.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 3665, Ultimul acces: 2020-04-09 23:22:42


Nr. vizualizări:3654
Data ultimei vizualizări:2020-04-09 23:22:42
Data actualizare:2015-11-06 07:02:55
Data încărcării:2008-01-13 15:54:39
Nr. Mesaje:0
Nr. Fotografii:3
Fotografi:internet: 3

Clic pe fotografii pentru a le vedea in format mărit!

Data: 2008-01-14
Contor: 173

Vedere din față
Foto: internet

Data: 2008-01-14
Contor: 126

Interior
Foto: internet

Data: 2008-01-14
Contor: 76

Icoană
Foto: internet