Ploiesti :: Biserica Inaltarea Domnului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2020 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker

Biserici

Biserica Înălțarea Domnului
Ploiești
 HARTA S   HARTA G   VREMEA   ADAUGĂ INFO   ADAUGĂ FOTO   ADAUGĂ MESAJ   FĂRĂ MESAJE 
Religie:Ortodox
Localitate:Ploiești
Județ:Prahova
Adresa:strada Gheorghe Grigore Cantacuzino nr. 259
Cod poștal:100203
Telefon :NU deținem nr. de Telefon (al preotului sau parohiei)...
Adresă de e-mail :NU deținem adresa de e-mail...
Adrese utile:www.arhiepiscopiabucurestilor.ro/, www.ploiesti.ro, www.cjPH.ro, www.prefecturaPrahova.ro
Hram:Înălțarea Domnului
Detalii:Construită în 1992.
Alte informații:Catedrala Eroilor Tineri.
Știri despre biserică:

»  Nu suntem făcuți pentru țărână, ci pentru Cer: Episcopul Timotei Prahoveanul de Înălțare (2018-05-18)

 Închide 

Nu suntem făcuți pentru țărână, ci pentru Cer: Episcopul Timotei Prahoveanul de Înălțare

[2018-05-18]
de Sorin Ionițe

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul le-a vorbit joi credincioșilor ploieșteni despre semnificațiile sărbătorii Înălțării Domnului și despre eroii neamului.
„Nu ne-am născut ca să ne întoarcem în pământ și să rămânem acolo, ci noi vom merge în cer într-o zi”, a subliniat Episcopul Timotei în omilia rostită în Biserica Înălțarea Domnului din Ploiești, lăcaș de cult care și-a sărbătorit joi hramul.
Preasfinția Sa a semnalat că am fost creați pentru a locui în locașurile cerești, însă pentru a ajunge acolo trebuie să îndeplinim două condiții: „să avem credință în Mântuitorul Hristos cel Înviat din morți și înălțat la Cer și să împlinim poruncile Lui”.
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a afirmat că praznicul Înălțării Domnului „ne îndeamnă pe toți să ne înălțăm de la cele pământești la cele cerești, să iubim mai mult Cerul și înălțimile decât țărâna și lucrurile care trec”.
Liturghie și parastas pentru eroii neamului
De sărbătoarea Înălțării Domnului, ploieștenii au venit în număr mare la Biserica „Eroilor Tineri” pentru a participa la hramul locașului de cult și pentru a-i pomeni pe eroii neamului.
Biserica din Ploiești este construită în cinstea eroilor martiri prahoveni care au murit în decembrie 1989; în curtea lăcașului de cult se află un monument închinat acestora și tuturor eroilor neamului.
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat joi, 17 mai 2018, Sfânta Liturghie și o slujbă de pomenire la monumentul eroilor martiri din fața lăcașului de cult.
Episcopul Timotei Prahoveanul în Biserica Înălțarea Domnului din Ploiești, sfințită în anul 2006. Foto: Andrei Duță
La finalul slujbei, ierarhul a remarcat legătura dintre această sărbătoare și pomenirea eroilor neamului.
PS Timotei a spus că sărbătoarea Înălțării Domnului ne îndeamn㠄să fim recunoscători față de cei care s-au jertfit cu ani în urmă, în diferite perioade, apărând pământul strămoșesc și oferindu-ne nou această lecție adevărată către care trebuie să privim”.
Vezi și: Patriarhul României explică legătura dintre Ziua Eroilor și sărbătoarea Înălțării Domnului
Preasfinția Sa a îndemnat să ne rugăm pentru eroii „care s-au jertfit în fața gloanțelor în urmă cu 29 ani, dar și a celorlalți care, în alte vremuri, s-au luptat și au apărat acest pământ românesc”.
Slujba de pomenire la monumentul din curtea bisericii. Foto: Andrei Duță
După slujbă, reprezentanți ai autorităților locale și centrale au depus coroane de flori la monumentul din fața bisericii.
Pe lângă hramul „Înălțarea Domnului”, biserica îl are ca ocrotitor pe Sfântul Domnitor Ștefan cel Mare.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 899, Ultimul acces: 2020-01-27 18:06:20

»  Hramul Bisericii „Înălțarea Domnului” din Ploiești (2016-06-09)

 Închide 

Hramul Bisericii „Înălțarea Domnului” din Ploiești

[2016-06-09]
de Robert Nicolae

Untitled
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat, astăzi, Sfânta Liturghie în Parohia „Înălțarea Domnului” din Protopopiatul Ploiești Sud.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre importanța sărbătorii Înălțării Domnului:
Această Înălțare la cer a Domnului, care încheie activitatea Sa mântuitoare de trei ani și jumătate, ne aduce aminte că Mântuitorul nu fost așezat într-un mormânt pentru a rămâne acolo, ci s-a întors la Tatăl Său, de-a dreapta Tatălui întru Împărăția Preasfintei Treimi, acolo unde îi era și locul. El a rămas viu, după cum este veșnic Viu, așezându-se de-a dreapta Tatălui, întru Slavă, după cum ne spun și rugăciunile și cântările acestei sărbători.
Potrivit părintelui protopop Mihăiță Stroie, la slujbă au participat numeroși credincioși care au avut ocazia de a aduce cinstire unui fragment din moaștele Sfântului Simeon de la Muntele Minunat, care se păstrează, de câțiva ani, în locașul de cult.
Audio Player
00:00
Use Up/Down Arrow keys to increase or decrease volume.
În Biserica „Înălțarea Domnului” din Ploiești se păstrează fragmente din moaștele Sfântului Ierarh Spiridon, Cuviosului Paisie de la Neamț și din moaștele Sfântului Simeon din Muntele Minunat.
Biserica aceasta are o legătură specială cu istorica Biserică a «Înălțării Domnului» din Mănăstirea Neamț. Acolo, marele domn al Moldovei a închinat-o Înălțării la cer a Domnului, rugându-l pe Mântuitorul Hristos să acopere cu mila sa mănăstirea de acum și până în veac. În mod binecuvântat au ajuns aici o parte din moaștele Sfântului Cuvios Simeon de la Muntele Minunat, moaște pe care Domnul Moldovei, Ștefan, le-a dăruit ctitoriei sale de la Mănăstirea Neamț. Aceste lucruri sunt semnificative și trebuie amintite în această zi a Înălțării Domnului la cer, rugându-l și noi pe Mântuitorul să ne acopere cu mila Sa de acum și până în veac, a declarat pentru TRINITAS TV Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.
Biserica „Înălțarea Domnului” din Ploiești mai poartă hramul Sfântul Ștefan cel Mare.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 2916, Ultimul acces: 2020-01-27 18:06:20

»  Simpozion dedicat Anului comemorativ la Ploiești (2014-09-26)

 Închide 

Simpozion dedicat Anului comemorativ la Ploiești

[2014-09-26]
Parohia Eroilor Tineri - „Înălțarea Domnului“ din Ploiești a organizat ieri, 25 septembrie 2014, Simpozionul „Constantin Brâncoveanu - ctitor, domn și martir“. Programul acestui eveniment a cuprins Sfânta Liturghie arhierească, un concurs de eseuri religioase, un vernisaj, o sesiune de prelegeri și un program artistic, informează Ziarul Lumina.
Simpozionul „Constantin Brâncoveanu - ctitor, domn și martir“ a debutat cu Sfânta Liturghie arhierească, săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, în biserica Parohiei Eroilor Tineri din Ploiești și a continuat în după-amiaza zilei de ieri, cu lucrările propriu-zise. „Lucrările simpozionului au fost deschise cu un concurs de eseuri, scrise pe tema Sfinților Martiri Brâncoveni de către școlari și liceeni de la Școala Gimnazială «Toma Caragiu», Colegiul «Alexandru Ioan Cuza» și Liceul «Toma Socolescu» din Ploiești. La acest simpozion au contribuit și cei mai mici copii din parohia noastră, și anume copii de la Grădinița «Sfântul Mina», care au realizat desene pe tema simpozionului, ce au fost vernisate. Au fost premiate cele mai bune și inspirate eseuri și, de asemenea, au fost date diplome de participare tuturor participanților, inclusiv profesorilor îndrumători: profesori de religie, română și istorie. În cadrul simpozionului a fost organizată și o sesiune de prelegeri, susținută de către prof. univ. dr. Georgeta Filitti, important istoric contemporan, pr. prof. dr. Daniel Benga, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, și Preasfințitul Părinte Episcop Varlaam Ploieșteanul. Simpozionul s-a încheiat cu un concert susținut de Grupul folcloric «Trandafirul prahovean» al Palatului Copiilor din Ploiești, condus de prof. Cristina Stănescu, și de corul parohiei noastre «Gloria Dei», condus de prof. dr. Ovidiu Badea“, a precizat pr. Claudiu Băzăvan, slujitor la Parohia Eroilor Tineri din Ploiești.
Acest simpozion organizat la biserica cu hramurile „Înălțarea Domnului“ și „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare“, a Parohiei Eroilor Tineri din Ploiești, a mai spus pr. Claudiu Băzăvan, are scopul de a marca cei 300 de ani de la martiriul Sfinților Martiri Brâncoveni, dar mai ales de a evidenția că Sfântul Constantin Brâncoveanu este pentru fiecare român „cel care ne definește cel mai fidel aspirațiile, cel care ne susține neîncetat și convingător cauza personală și națională“.
„În acest an dedicat jertfei Sfinților Martiri Brâncoveni, și parohia noastră își aduce o contribuție și, în același timp, redescoperă modelul de generozitate, noblețe și jertfelnicie pe care îl reprezintă Sfântul Constantin Brâncoveanu. Dacă există în istoria neamului un român emblematic, acesta este fără îndoială Constantin Brâncoveanu, și din acest motiv am considerat că este cât se poate de potrivit să realizăm acest eveniment care îmbină munca de cercetare și de studiu a personalității marelui voievod martir și prinosul de recunoștință exprimată pentru marea sa personalitate“, a subliniat pr. Claudiu Băzăvan.
Tot în Ploiești vor mai fi organizate în perioada 28 septembrie - 3 octombrie și alte evenimente dedicate Sfinților Martiri Brâncoveni, precum conferințele „Constantin Brâncoveanu – moștenirea sa spirituală“, susținută de acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici (luni, 29 septembrie, ora 18:00, la Filarmonica „Paul Constantinescu“), „Urmașii de azi ai familiilor istorice românești: memorie de familie și strategii ale distincției“, susținută de dr. Filip-Lucian Filip (marți, 30 septembrie, ora 18:30, la Biblioteca „Nicolae Iorga“), „Martiri peste timp“, susținută de prof. univ. dr. Georgeta Filitti (miercuri, 1 octombrie, ora 18:30, la Biblioteca „Nicolae Iorga“).

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 4896, Ultimul acces: 2020-01-27 18:06:20

»  Procesiune cu icoana Maicii Domnului la Ploiești (2011-06-29)

 Închide 

Procesiune cu icoana Maicii Domnului la Ploiești

[2011-06-29]
Cu prilejul prăznuirii Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, începând de astăzi și până luni, 4 iulie, la Biserica Eroilor Tineri 'Înălțarea Domnului' și 'Sfântul Voievod Ștefan cel Mare' din Ploiești va poposi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu trei mâini de la Mănăstirea Neamț, informeaz㠄Ziarul Lumina”.
Denumită 'Trihirusa', icoana se numără printre cele mai importante icoane din Moldova, fiind foarte cunoscută în spiritualitatea și cultura românească. Această icoană este folosită la diverse procesiuni și evenimente importante și mai cu seamă în vreme de calamități. Între 29 iunie și 3 iulie, Biserica Eroilor va fi deschisă zilnic între orele 7:00 și 24:00.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 6528, Ultimul acces: 2020-01-27 18:06:20


Nr. vizualizări:6807
Data ultimei vizualizări:2020-01-27 18:06:21
Data actualizare:2006-08-24 08:35:57
Data încărcării:2006-08-24 08:35:57
Nr. Mesaje:0
Nr. Fotografii:5
Fotografi:Manolescu Ioan: 2, Voluntar: 1, Basilica.ro: 1, Ioan C: 1

Clic pe fotografii pentru a le vedea in format mărit!

Data: 2008-02-08
Contor: 293

Vedere de ansamblu
Foto: Voluntar

Data: 2011-07-01
Contor: 231

Vedere de ansamblu
Foto: Basilica.ro

Data: 2010-03-17
Aparat: GENERAL IMAGING CO.   A950
Contor: 129

Vedere dIN LATERAL
Foto: Ioan C

Data: 2012-07-25
Aparat: SONY DSC-W55
Contor: 183

Vedere de ansamblu
Foto: Manolescu Ioan

Data: 2012-08-16
Aparat: SONY DSC-W55
Contor: 143

Vedere de ansamblu
Foto: Manolescu Ioan