Biserica Sf. Gheorghe Vorovești
| ||||||||
Religie: | Ortodox | |||||||
Localitate: | Vorovești | |||||||
Comună: | Miroslava | |||||||
Județ: | Iași | |||||||
Adresa: | strada Bisericii nr. 7 | |||||||
Cod poștal: | 707319 | |||||||
Telefon : | 0721... Click aici pentru a Vizualiza Telefoanele! | |||||||
Adresă de e-mail : | @gmail.com @mmb.ro | |||||||
Adresa web Biserica: | vorovesti.mmb.ro | |||||||
Adrese utile: | www.MMB.ro, www.primariamiroslava.ro, www.icc.ro, is.prefectura.mai.gov.ro | |||||||
Preot: | Graur Daniel | |||||||
Hram: | Sf. M. Mc. Gheorghe | |||||||
Stil arhitectonic: | Lemn | |||||||
Detalii: | Conform unei plăci de marmură amplasată deasupra intrării, biserica de lemn a fost construită în 1768 pe vremea preotului Vasile. Acesta a înființat și o școală începătoare pentru copii satului. S-a păstrat piatra funerară a preotului Vasile (+1846) având inscripție cu caractere chirilice. În decursul timpului, biserica a fost întreținută și restaurată pe cheltuiala sătenilor. Între anii 1911-1913, biserica a fost reparată radical prin strădania deosebită a slujitorilor ei în frunte cu preotul paroh și epitropul Lazăr Condrea, fiind adusă la forma în care se prezintă astăzi. Lăcașul de cult a fost reparat în anii 1956 și 1968 pe vremea preotului Alexandru Țurcanu. În anul 1956 i s-a reînnoit fundația și s-au efectuat diverse reparații interioare. Reparațiile efectuate în anul 1968 s-au efectuat de către meșteri tâmplari și tinichigii locali, ajutați de unii enoriași, și au urmărit aspectele de mai jos: -biserica a fost acoperită pe trei laturi cu pereți de scândură vopsiți în culoarea albă, iar pe latura nordică cu tablă vopsită în aceeași culoare; -acoperișul bisericii și a turlei cu rol de clopotniță a fost reînnoit și au fost amplasate burlane pentru a evita scurgerea apei pe pereți; -tavanul, bolțile și pereții interiori au fost curățati și spălați, iar dușumelile și obiectele bisericești au fost vopsite; -a fost construit trotuarul de la poartă la biserică. Cheltuielile s-au ridicat la 27. 378 lei și au fost suportate de către enoriașii din Vorovești, de unii credincioși din satele Uricani și Valea Ursului și de Arhiepiscopia Iașilor. Biserica a fost resfințită la 15 septembrie 1968 de către protopopul Constantin Andone și de preoții Constantin Barnea, secretar al Protopopiatului Iași și Alexandru Țurcanu, parohul local, în zilele arhipăstoririi IPS Iustin Moisescu, Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Sucevei. În anul 2006, în timpul păstoririi preotului Daniel Graur și a epitropului Dumitru Musteață, deasupra intrării în biserică a fost amplasată o placă de marmură cu câteva date istorice referitoare la biserică. | |||||||
Alte informații: | Biserica de lemn din Vorovești este construită în totalitate din bârne de stejar masiv, căptușite cu lut. Edificiul are o temelie de piatră. Ulterior, pereții de bârne ai bisericii au fost placați pe interior și exterior cu scânduri vopsite în culoare albă. Inițial acoperită cu șindrilă, biserica are astăzi învelitoare din tablă. Edificiul are plan treflat cu abside laterale poligonale, fiind împărțită în interior în trei încăperi: pronaos, naos și altar. Deasupra pronaosului bisericii se află clopotnița. Intrarea se face prin partea de sud, iar lumina pătrunde prin 6 ferestre. Catapeteasma bisericii este confecționată din lemn de tei, icoanele fiind pictate în 1918 de un pictor localnic. | |||||||
Cod Monument: | IS-II-m-B-04270 | |||||||
Nr. vizualizări: | 7374 | |||||||
Data ultimei vizualizări: | 2025-01-13 12:40:29 | |||||||
Data ultimei actualizări: | 2023-12-09 12:42:07 | |||||||
Data încărcării pe sit: | 2006-07-12 03:39:13 | |||||||
Nr. Mesaje: | 0 | |||||||
Nr. Fotografii: | 1 |
Clic pe fotografii pentru a le vedea in format mărit!
Vedere de ansamblu |
Timp total: 0,06s...
[]:1