Manastirea :: Biserica Sf. Nicolae - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Biserici

Biserica Sf. Nicolae
Mănăstirea
 HARTA S   HARTA G   ADAUGĂ INFO   ADAUGĂ FOTO   ADAUGĂ MESAJ   FĂRĂ MESAJE 
Religie:Ortodox
Localitate:Mănăstirea
Comună:Mica
Județ:Cluj
Adresa:nr. 86
Cod poștal:407397
Telefon :NU deținem nr. de Telefon (al preotului sau parohiei)...
Adresă de e-mail :NU deținem adresa de e-mail...
Adrese utile:www.mitropolia-clujului.ro, www.primariaMica.ro, www.cjCluj.ro, cj.prefectura.mai.gov.ro
Preot:Coroian Marcel
Hram:Sf. Nicolae
Stil arhitectonic:Romanic
Detalii:Vechea biserică ortodoxă din Mănăstirea, purtând hramul „Sfântul Nicolae” este cel mai vechi și valoros monument de arhitectură medievală rămas până acum în zona Dejului și o atestare a existenței și afirmării neîntrerupte a populației românești pe teritoriul de la confluența Someșurilor. Ridicată din pereți puternici, de piatră, în secolul al XIII-lea, și refăcută parțial în 1330, biserica se află în partea vestică a satului, pe un pinten înaintat de terasă a Câmpiei Transilvaniei, înfipt în malul drept al Someșului Mic, la 2 km de confluența acestuia cu Someșul Mare și la 4 km de Dej. A servit ca lăcaș de cult pentru biserica românească din localitate până în anul 1939 când, de la contele Korniș se cumpără biserica în stil gotic, mai nouă și încăpătoare, aflată la sud de sat.
Cine și când anume a construit această biserică de piatră, încă martoră a istoriei, nu se știe. Este posibil să fie primul așezământ monahal construit de călugării benedictini, ctitori a numeroase așezăminte de pe culoarul Someșului Mic și Someșului Mare. Atribuirea ei unei comunități de români ortodocși ca atestat „a existenței și afirmării neîntrerupte a populației românești pe teritoriul de la confluiența Someșurilor”, este discutabilă, fiind mai degrabă produsul unui entuziasm patriotic sustras probei cu documente și logicii. Numele localității, în 1308 Scembenedek, consacrare toponimică părintelui spiritual al Ordinului călugărilor benedectini, activi în Transilvania în primele trei veacuri ale celui de al doilea mileniu creștin, planimetria specifică bisericilor romano-catolice și cadrul legislativ restrictiv care interzicea ortodocșilor ridicarea bisericilor de piatră, sugerează o ctitorie benedictină. Când a intrat biserica în folosul ortodocșilor e greu de spus, căci prima mențiune referitoare la o biserică românească datează abia din 1733. Cum documentul a înregistrat doar existența bisericii fără referire la locație, materiale de construcție, vechime și stare, nu știm dacă este vorba de această biserică sau de una de lemn menționată ca fiind construită în 1700.
Alte informații:Arhitectural, acest edificiu, cu puternici pereți din piatră, este o originală și valoroasă expresie a stilului romanic transilvan. Naosul dreptunghiular, cu bolta semicilindrică, are pe latura de est o absidă semicirculară decroșată, pentru altar, iar în latura vestică pronaosul. Ieșirea se face prin latura sudică a pronaosului, printr-un portal romanic, ce dă într-un pridvor deschis. Acoperișul acestui pridvor, aflat de-a lungul naosului și pronaosului, se sprijină pe șase stâlpi patrulateri, din lemn, ornamentați cu crestături tradiționale românești.
În partea vestică a bisericii din Mănăstirea, peste pronaos, în secolul al XVIII-lea, a fost ridicat un turn-clopotniță care, degradat fiind, în 1977, a fost refăcut, din lemn, cu foișor și coif alungit, acoperit cu șindrilă, ca întregul edificiu. Cu ocazia lucrărilor de restaurare, pe peretele nordic al absidei și naosului, au fost găsite câteva palide urme de pictură murală, iar în jurul bisericii mai multe morminte vechi. De acest lăcaș, de cult mai aparținea și un clopot, de mici dimnensiuni, spart, care are gravată pe el, în relief, cu litere latine și grecești, o inscripție, care cuprinde în ea și anul 1631:”Z 4. VI. 1361. D. A. AKSURED SINROK GIS. N. D. O. GAM. CA SILPS”. În traducerea profesorului de limba latină Ilie Butoi, această inscripție ne face cunoscut c㠄În anul Domnului 1631, ziua 4, luna 6, Sigismund Korniș de Ruska a dat 1068 sicli și 176 acri (pământ) ”. Tălmăcitorul inscripției mai face explicația c㠄așezarea de la dreapta la stânga a literelor, cu ocazia turnării clopotului, nu este cauzată dintr-o eroare, ci dintr-un scop ușor de identificat. Scopul urmărit se observă și din cele două numere formate dintr-un amestec de cifre slavone și latine, așezate în mod neobișnuit, de la dreapta la stânga”. În 1955, acest clopot cu inscripția din 1631 a fost predat Muzeului Municipal Dej, iar în prezent el constituie una dintre piesele de importantă valoare istorică și documentară din colecțiile amintitei instituții.
De-a lungul celor șapte veacuri de existență, tradiția spune că, în unele perioade, pe lângă această bisericuță românească, a funcționat și o școală confesională, frecventată de copii și tineri din Mănăstirea și satul Mica. Cum, între 1940 și 1974, vechea bisericuță n-a fost întrebuințată și întreținută corespunzător, aceasta s-a deteriorat în mod grav; între 1975 și 1978, Direcția pentru patrimoniul cultural național din cadrul Ministerului culturii a găsit posibilitatea pentru a interveni cu eficiență, iar valorosul monument a fost salvat de la distrugere totală. Se preconizează ca biserica să fie înzestrată corespunzător, spre a fi pusă în folosința locală, și, chiar inclusă în circuitul turistic, alături de biserica de secol XVI-lea (zisă și „dinafară”) , de importantă expresie arhitecturală renascentistă transilvană, care a servit drept capelă pentru castelul Korniș, de la Mănăstirea.
Nr. vizualizări:5531
Data ultimei vizualizări:2024-03-29 02:18:13
Data ultimei actualizări:2020-01-03 13:36:17
Data încărcării pe sit:2006-06-12 05:23:47
Nr. Mesaje:0
Nr. Fotografii:1

Clic pe fotografii pentru a le vedea in format mărit!


Setul de Fotografii 1
Data: 2012-03-04
Aparat: SONY DSC-H7 SONY DSC-H7
Contor: 167

Biserica (vest)
Foto: Țetcu Mircea Rareș