Jibou :: Biserica Sf. Gheorghe - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2018 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Biserici

Biserica Sf. Gheorghe
Jibou
 HARTA S   HARTA G   VREMEA   ADAUGĂ INFO   ADAUGĂ FOTO   ADAUGĂ MESAJ   FĂRĂ MESAJE 
Religie:Ortodox
Localitate:Jibou
Județ:Sălaj
Adresa:strada 1 Mai, nr. 2
Cod poștal:455200
Telefon :0260... Click aici pentru a Vizualiza Telefoanele!
Adresă de e-mail :NU deținem adresa de e-mail...
Adrese utile:www.episcopiasalajului.ro
www.primariaJibou.ro
www.cjSJ.ro
www.prefecturaSalaj.ro
Preot:Dan Dregan, Gheorghe Longodor, Vasile-Adrian Danciu
Hram:Sf. M. Mc. Gheorghe,
Detalii:Construită în 1998-2001.
Știri despre biserică:

»  PS Petroniu a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Proroc Daniel” din orașul Jibou, jud. Salaj (2016-12-18)

 Închide 

PS Petroniu a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Proroc Daniel” din orașul Jibou, jud. Salaj

[2016-12-18]
de Andrei Pau

Duminică, 18 decembrie 2016, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica cu hramurile Sfântul Proroc Daniel și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din orașul Jibou, notează site-ul oficial al Episcopiei Sălajului.
În cadrul Sfintei Liturghii, părintele diacon Răzvan Govor a fost hirotonit preot misionar pe seama Protopopiatului Jibou.
***
Piatra de temelie a locașului de cult a fost sfințită în data de 16 iunie 1991, iar în 23 aprilie 2002, altarul demisolului bisericii a fost târnosit (sfințit). Lucrările efectuate la biserică au fost finalizate în anul 2013, iar în data de 15 septembrie a aceluiași an, locașul de cult a fost sfințit de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului și Preasfințitul Părinte Petroniu. Cu această ocazie, cei doi preoți slujitori ai bisericii au primit din partea Preafericirii Sale distincția Crucea Patriarhală. Tot atunci, Sfântul Proroc Daniel a fost proclamat ocrotitorul orașului Jibou.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 977, Ultimul acces: 2018-11-14 12:49:58

»  Vizită Arhierească în orașul Jibou în cea de-a doua zi de Paști (2016-05-02)

 Închide 

Vizită Arhierească în orașul Jibou în cea de-a doua zi de Paști

[2016-05-02]
de Gratian Moldovan

????????????????????????????????????
În cea de-a doua zi de Paști, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din orașul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Sfântul Proroc Daniel și Sfântul Mucenic Gheorghe.
Alături de Ierarh au slujit părinții slujitori la această biserică, părintele paroh Dan Dregan, protopopul Jiboului și părintele Gheorghe Longodor, precum și părinții diaconi Adrian Onica, Andrei Urs și Cristian Iura. La slujbă au participat numeroși credincioși obișnuiți deja ca an de an, în cea de-a doua zi de Paști, Ierarhul să fie alături de ei în rugăciune. În cadrul Sfintei Liturghii, copiii prezenți au fost împărtășiți cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, după cum precizează reprezentanții Biroului de Presă al Eparhiei.
Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent pentru a 15- a oară la Sfânta Liturghie în această biserică, cu prilejul sărbătorilor pascale.
***
Piatra de temelie a bisericii a fost sfințită în data de 16 iunie 1991, iar în 23 aprilie 2002 a fost târnosit altarul de la demisolul locașului de cult, ce are ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Până îm anul 2005 lucrările la biserică au fost coordonate de către părintele Gheorghe Longodor, iar începând cu acel an lucrările au fost continuate de către părintele Dan Dregan.În anul 2012, biserica a primit cel de-al doilea hram, luându-l ca ocrotitor pe Sfântul Proroc Daniel. Lucrările la locașul de cult au fost finalizate în anul 2013, iar în 15 septembrie în același an, biserica a fost târnosită de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, și Preasfințitul Părinte Petroniu. Cu acest prilej, cei doi preoți slujitori ai bisericii au primit din partea Preafericirii Sale distincția Crucea Patriarhală. Tot în acel moment istoric, Sfântul Proroc Daniel a fost proclamat ocrotitorul orașului Jibou.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1062, Ultimul acces: 2018-11-14 12:49:58

»  Liturghie Arhierească la biserica cu hramurile Sf. M. Mc. Gheorghe și Sf. Prooroc Daniel din Jibou (2013-12-15)

 Închide 

Liturghie Arhierească la biserica cu hramurile Sf. M. Mc. Gheorghe și Sf. Prooroc Daniel din Jibou

[2013-12-15]
Duminică, 15 decembrie 2013, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramurile Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfântul Prooroc Daniel din orașul Jibou, după cum ne-a precizat Arhid. Adrian Onica.
Alături de Preasfinția Sa au mai făcut parte din sobor Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, consilierul economic al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Dan Dregan, parohul bisericii și protopop al Protopopiatului Jibou, Preacucernicul Părinte Gheorghe Longodor, preot coslujitor la această biserică precum și ceilalți părinți slujitori din orașul Jibou.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotonit întru preot pe seama parohiei Țăud, protopopiatul Zalău, pe părintele diacon Ioan Botiș. De asemenea, tânărul Vasile Roșan a fost hirotonit diacon, urmând ca acesta să fie hirotonit preot pe seama parohiei Plesca, protopopiatul Șimleu Silvaniei.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Petroniu a sfințit și icoana ce întruchipează pe Sfântul Prooroc Daniel, ca ocrotitor al orașului Jibou.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de grupul vocal Sfânta Cuvioasă Parascheva, al Catedralei Episcopale Înălțarea Domnului din Zalău.
Piatra de temelie a bisericii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a fost sfințită în data de 16 iunie 1991, iar în 23 aprilie 2002 a fost târnosit altarul de la demisolul bisericii. Până îm anul 2005 lucrările la locașul de cult au fost coordonate de către Preacucernicul Părinte Gheorghe Longodor, iar începând cu acel an lucrările au fost continuate de către Preacucernicul Părinte Dan Dregan.
În anul 2011, biserica a primit cel de-al doilea hram, pe Sfântul Prooroc Daniel.
Lucrările la locașul de cult au fost finalizate în acest an, iar în 15 septembrie 2013, biserica a fost târnosită de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului și Preasfințitul Părinte Petroniu. Cu acest prilej, cei doi preoți slujitori ai bisericii au primit din partea Preafericirii Sale distincția Crucea Patriarhală. Tot în acel moment istoric, Sfântul Prooroc Daniel a fost proclamat ocrotitorul orașului Jibou.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1849, Ultimul acces: 2018-11-14 12:49:58

»  „Cerul pe pământ” – sfințirea bisericii noi (2013-09-15)

 Închide 

„Cerul pe pământ” – sfințirea bisericii noi

[2013-09-15]
Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de sfințire a bisericii cu hramurile “Sfântul Prooroc Daniel” și “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, din orașul Jibou, județul Sălaj, duminică, 15 septembrie 2013.
Sfințirea bisericii cu hramurile „Sfântul Proroc Daniel” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Jibou este un eveniment mare și binecuvântat pentru Biserica noastră în general, dar în mod special pentru comunitatea harnică și darnică a acestui oraș, care se adună în noua biserică pentru a păstra vie flacăra credinței ortodoxe strămoșești și a spori dragostea față valorile spiritualității și culturii românești.
Zidirea unei biserici și sfințirea ei are loc odată la 100-200 de ani și înseamnă în istoria unei comunități un moment sfânt și solemn prin care se aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru tot ceea ce s-a realizat și în același timp se cere harul Lui sfințitor ca această lucrare - ofrandă a clerului și credincioșilor - să fie sfințită așa cum sfințim în biserică darurile pe care le aducem la Sfântul Altar.
Construită cu multă jertfă și râvnă duhovnicească, noua biserică din Jibou, sfințită astăzi,reprezintă împlinirea unui proiect care, la fel ca în multe alte locuri din țară, a început după căderea regimului comunist în anul 1989. De atunci Biserica noastră a început să folosească libertatea de a-și construi noi locașuri de cult, potrivit nevoilor liturgice actuale.
Ca spațiu sacru de rugăciune, biserica sfințită este în același timp darul oamenilor adus lui Dumnezeu și darul lui Dumnezeu pentru oameni, deoarece aceasta a devenit prin sfințire Casa Preasfintei Treimi, în care se adună creștinii rugători pentru a celebra în iubirea milostivă a Preasfintei Treimi. De aceea, la sfârșitul slujbei de sfințire se cântă: “Această biserică, Tatăl a zidit-o, Fiul a întărit-o, Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o și a sfințit sufletele noastre!”
Prin urmare, o biserică în care se săvârșesc Sfintele Taine ale iubirii eterne a lui Dumnezeu pentru oameni este un semn de binecuvântare asupra comunității credincioșilor și asupra orașului în care a fost construită și sfințită această biserică.
Biserica nouă pe care credincioșii o oferă Mântuitorului Iisus Hristos ca dar sau ofrandă a credinței, hărniciei, înțelepciunii, priceperii și dărniciei lor devine, prin sfințire, “poartă a cerului și casă a lui Dumnezeu” (Facere 28, 17), icoană profetică a Ierusalimului ceresc,așa cum auzim în slujba de sfințire a noii bisericii.
Prin aceast㠓poartă a cerului” intră Hristos - Împăratul Slavei, Care, după Învierea Sa din morți, S-a înălțat întru slavă la cer și a așezat umanitatea Sa pe tronul slavei Preasfintei Treimi. Prin sfințirea bisericii noi, Hristos, Domnul puterilor cerești, împreună cu îngerii, intră în mod tainic în această biserică și rămâne mereu prezent în ea prin Sfintele Taine și prin toate slujbele săvârșite aici, dăruind celor ce se roagă darurile Sale cerești: iertarea păcatelor, fericirea comuniunii omului cu Dumnezeu și arvuna vieții veșnice din Împărăția lui Dumnezeu, după cum se arată în cele trei Evanghelii care se citesc la slujba de sfințire a bisericii: Matei 16, 13-19, Luca 10, 38-42 și 11, 27-28 și Ioan 10, 22-28. Așadar, prin însăși construcția și podoaba bisericii, noi oferim lui Dumnezeu daruri pământești, materiale, iar El ne oferă daruri cerești, spirituale și veșnice.
Dumnezeu este pretutindeni prezent, dar în modul cel mai direct și receptiv este prezent în biserica sfințită, în Casa Lui, în care vede, ascultă și binecuvintează pe cei care Îl cheamă în rugăciune, se împărtășesc cu Sfintele Taine și împlinesc voia Lui în viața lor, în comuniune cu toți sfinții lui Dumnezeu din toate timpurile și din toate locurile.
Numit㠄laborator al Învierii” de către Sfântul Maxim Mărturisitorul (sec. VII) sau „anticameră a Împărăției cerurilor” de către Sfântul Nicolae Cabasila (sec. XIV), fiecare biserică ortodoxă sfințită reprezint㠄cerul pe pământ”, cum spunea Sfântul Gherman, Patriarhul Constantinopolului (sec. VIII), pentru ca pe om să-l înalțe duhovnicește la ceruri, în iubirea Preasfintei Treimi și comuniunea sfinților.
Noi cinstim biserica locaș de cult și ne închinăm în fața Sfântului Altar pentru că în biserica sfințită prin lucrarea Sfântului Duh este prezent și lucrător Însuși Hristos Domnul, Mirele Bisericii, Care sfințește obștea rugătoare a credincioșilor „ca s-o înfățișeze Sieși, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă și fără de prihan㔠(cf. Efeseni 5, 23).
Prin intrarea în biserica sfințită, prin închinarea la sfintele icoane, prin participarea,cu multă credință și evlavie, la sfintele slujbe, prin împărtășirea cu Sfintele Taine, credinciosul se sfințește și se luminează, pentru a sfinții apoi spațiul în care trăiește și muncește. De aceea, se spune c㠄omul sfințește locul”. Desigur, omul sfințește locul îndeosebi dacă se sfințește mai întâi pe sine în sfânta biserică a lui Dumnezeu, prin rugăciune și împărtășire cu Hristos Cel Unul Sfânt.
Potrivit cuvintelor Sfântului Irineu de Lyon (sec. II), Biserica a fost „sădită în lume ca un paradis” fiind centrul liturgic al creației, deoarece creația întreagă, universul sau cosmosul se sfințește prin Duhul Sfânt invocat de Biserică. În viața Bisericii creștinul participă la pelerinajul sau trecerea umanității „de la moarte la viață și de pe pământ la cer” (Canonul Învierii). Biserica este corabia care ajută pe oameni să treacă de la viața pământească vremelnică la viața cerească veșnică.
Astfel, ca „Poartă a cerului” și “Casă a Preasfintei Treimi” biserica locaș de închinare exprimă vocația lumii de a participa la slava cerească și bucuria eternă a Preasfintei Treimi, în „cerul nou și pământul nou” în care moarte nu va mai fi (cf. Apocalipsă, 21). În acest sens, Sfintele Taine săvârșite în biserica sfințită sunt arvună a vieții și bucuriei veșnice din Împărăția lui Dumnezeu, simbolizată de Sfântul Altar cu ușile împărătești și catapeteasma lui, vedere iconică a venirii în slavă a lui Hristos la sfârșitul veacurilor, înconjurat de Sfinții Apostoli și Sfinții Îngeri (cf. Matei 25, 31).
Sfințirea bisericii ne invită, de asemenea, la sfințirea vieții noastre, ca înnoire a omului după chipul lui Hristos sau ca sălășluire a vieții lui Hristos în viața noastră (cf. Galateni, 2, 20). Din acest motiv, după sfințirea noii bisericii, toți credincioșii ortodocși prezenți la acest eveniment primesc binecuvântarea să intre în Sfântul Altar pentru a săruta Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și Sfânta Masă din Altar, fiecare rugându-se lui Dumnezeu să sfințească viața lui așa cum a fost sfințită biserica nouă sau reînnoită.
Într-o lume din ce în ce mai secularizată, legată exclusiv sau excesiv de bunurile materiale limitate și trecătoare, semnificațiile teologice și duhovnicești ale sfințirii unei noi biserici ne cheamă azi să redescoperim și să trăim adevărul esențial că omul este chemat la sfințire și viață veșnică în iubirea lui Dumnezeu Cel Sfânt și veșnic Viu. Iar tot binele pe care l-a săvârșit omul pe pământ devine lumină și are valoare veșnică în ceruri. De aceea, biserica sfințită ca „poartă a cerului” nu poate fi înlocuită cu nimic din lumea aceasta. Numai în biserică se primește iertarea păcatelor și arvuna vieții veșnice, iar rugăciunea pentru cei vii și cei morți din biserică arată că iubirea izvorâtă din credință este mai tare decât moartea.
În încheiere, dorim să exprimăm aprecierea și prețuirea noastră pentru toată lucrarea care s-a desfășurat cu multă dăruire și iubire jertfelnică la această biserică nouă din Jibou.
Felicităm pe Părintele Dan Dregan, protopop de Jibou, precum și pe Părintele paroh Gheorghe Longodor, care împreună sunt ctitorii bisericii cu hramurile: „Sfântul Prooroc Daniel” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și preoți slujitori la altarul acesteia.
Ca semn al prețuirii și binecuvântării noastre, le conferim CRUCEA PATRIARHALĂ pentru clerici, cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române.
Totodată, felicităm pe toți credincioșii acestei parohii, harnici și dinamici, luminați de evlavie și credință, pe toți donatorii și ajutătorii acestui sfânt lăcaș, precum și pe toți ierarhii, autoritățile de stat centrale și locale, clericii și credincioșii prezenți la acest eveniment sfânt și solemn de spiritualitate creștină și demnitate românească.
Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să ocrotească această biserică și pe toți închinătorii și binefăcătorii ei, dăruindu-le pace și bucurie, sănătate și mântuire, spre slava Preasfintei Treimi și bucuria Bisericii lui Hristos.
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1920, Ultimul acces: 2018-11-14 12:49:58


Nr. vizualizări:2386
Data ultimei vizualizări:2018-11-14 12:49:59
Data actualizare:2006-06-06 05:17:55
Data încărcării:2006-06-06 05:17:55
Nr. Mesaje:0
Nr. Fotografii:4

Clic pe fotografii pentru a le vedea in format mărit!

Data: 2012-10-25
Contor: 54

Vedere de ansamblu
Foto: Panoramio.com

Data: 2012-06-06
Aparat: Nokia C2-01
Contor: 46

Vedere de ansamblu
Foto: Voluntar

Data: 2015-07-30
Aparat: FUJIFILM FinePix HS30EXR
Contor: 34

Turle
Foto: Alexandru Losonczy

Data: 2012-04-23
Aparat: Nokia C2-01
Contor: 42

Pictură
Foto: Voluntar