HOTARAREA SF. SINOD PRIVIND PROCLAMAREA ANULUI 2009 CA ANUL COMEMORATIV-OMAGIAL AL SF. VASILE CEL MARE ȘI AL CELORLALȚI SFINȚI CAPADOCIENI - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

HOTĂRÂREA SF. SINOD PRIVIND PROCLAMAREA ANULUI 2009 CA ANUL COMEMORATIV-OMAGIAL AL SF. VASILE CEL MARE ȘI AL CELORLALȚI SFINȚI CAPADOCIENI

[2008-12-31]
HOTĂRÂREA SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE PRIVIND PROCLAMAREA DE CĂTRE PATRIARHIA ROMÂNĂ A ANULUI 2009 CA ”ANUL COMEMORATIV-OMAGIAL AL SFÂNTULUI VASILE CEL MARE († 379) ȘI AL CELORLALȚI SFINȚI CAPADOCIENI”
Comunicată de Cancelaria Sf. Sinod prin adresa nr. 7080 / 04 noiembrie 2008
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa de lucru din 29 octombrie 2008, a luat în examinare inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel privind proclamarea de către Patriarhia Română a anului 2009 ca “Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379) și al celorlalți Sfinți Capadocieni”, precum și propunerea de aprobare a programului-cadru național de desfășurare.
Având în vedere că în cadrul discuțiilor care au avut loc, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel s-a reținut necesitatea ca toate manifestările din cadrul Anului comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379), precum și tratarea subiectului din cadrul Conferinței pastoral-misionare de primăvară din anul 2008 să fie abordate în cadrul a patru mari direcții de aprofundare:
1. Sfântul Vasile cel Mare – Dascăl al vieții liturgice;
2. Sfântul Vasile cel Mare – Dascăl al familiei creștine;
3. Sfântul Vasile cel Mare – Dascăl al vieții monahale;
4. Sfântul Vasile cel Mare – Dascăl al operei filantropice,
Ca urmare a discuțiilor care au avut loc și a completării referatului supus discuțiilor cu sugestiile Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la propunerea Comisiei teologice, liturgice și didactice, Sfântul Sinod a hotărât:
Ia act și aprobă inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel privind proclamarea de către Patriarhia Română a anului 2009 ca “Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379) și al celorlalți Sfinți Capadocieni”.
Aprobă programul-cadru național bisericesc inițiat și propus de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel (redat la punctele 1-13 din prezenta comunicare) pentru realizarea proiectului religios-duhovnicesc, cultural-editorialistic și mediatic intitulat “2009 – Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379) și al celorlalți Sfinți Capadocieni”, toate manifestările urmând a fi abordate în cadrul a patru direcții de aprofundare: a). Sfântul Vasile cel Mare – Dascăl al vieții liturgice; b). Sfântul Vasile cel Mare – Dascăl al familiei creștine; c). Sfântul Vasile cel Mare – Dascăl al vieții monahale; d). Sfântul Vasile cel Mare – Dascăl al operei filantropice.
Aprobă ca în fiecare eparhie și în fiecare școală teologică, ierarhii eparhioți să ia măsurile necesare pentru a reflecta programul-cadru național bisericesc prin acțiuni și programe locale (media, publicistice și editoriale, conferințe, întruniri și simpozioane pastorale și teologice) realizate cu contribuția profesorilor de teologie, a specialiștilor, a preoților și monahilor, urmând să se sublinieze importanța și contribuția Sfântului Vasile cel Mare și a celorlalți Sfinți Capadocieni în viața Bisericii, acordându-se o atenție sporită receptării acestor programe de către tineret.
Ca parte a programului-cadru național bisericesc, aprobă ca la Conferința pastoral-misionară semestrială de primăvară din anul 2009 să se trateze tema „2009 – Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379) și al celorlalți Sfinți Capadocieni”, cu următoarele subpuncte: a). Sfântul Vasile cel Mare – Dascăl al vieții liturgice; b). Sfântul Vasile cel Mare – Dascăl al familiei creștine; c). Sfântul Vasile cel Mare – Dascăl al vieții monahale; d). Sfântul Vasile cel Mare – Dascăl al operei filantropice.
Aprobă ca la Conferința pastoral-misionară semestrială de toamnă din anul 2009, centrele eparhiale să stabilească teme de interes pastoral-misionar local, pe care le vor comunica , pentru informare, Cancelariei Sfântului Sinod.
Program-cadru național bisericesc
privind modul de desfășurare în cuprinsul Patriarhiei Române
a manifestărilor din cadrul Anului comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379) și celorlalți Sfinți Capadocieni
1.În prima parte a anului 2009 (ianuarie-iunie) se va trata despre Sfântul Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379) și ceilalți Sfinți Capadocieni în conștiința Bisericii Universale și a Bisericii Ortodoxe (viața sfântă, contribuția lor la cristalizarea și apărarea învățăturii de credință, la dezvoltarea exegezei Sfintei Scripturi, la îmbogățirea tezaurului liturgic și canonic, aportul la dezvoltarea vieții monahale etc.). Se va evidenția opera Sfinților Capadocieni, în special a Sf. Vasile cel Mare, ca izvor și exemplu pentru lucrarea actuală socială și caritativ-filantropică a Bisericii Ortodoxe Române;
2.În partea a doua a anului 2009 (iulie-noiembrie) se va sublinia prezența Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379) și a celorlalți Sfinți Capadocieni în conștiința Bisericii Ortodoxe Române (manuscrise cuprinzând opera lor tradusă în limba română, ediții tipărite a operei lor în limba română, contribuții ale teologilor ortodocși români la studierea vieții și operei acestora etc.);
3.Se va publica un album cu Sfântul Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, în diferite reprezentări (pictură bisericească, icoanografie, miniaturi, manuscrise, mozaicuri, vitralii) din toată România (se va studia eventualitatea finanțării de la bugetul de stat ca proiect cultural-artistic de importanță națională);
4.Se va publica un album cu Sfântul Grigorie de Nazianz și alți Sfinți Capadocieni în diferite reprezentări (pictură bisericească, icoanografie, miniaturi, manuscrise, mozaicuri, vitralii) din toată România (se va studia eventualitatea finanțării de la bugetul de stat ca proiect cultural-artistic de importanță națională);
5.Se va publica prioritar integrala operei Sfântului Vasile cel Mare și, în măsura în care va fi pregătită pentru tipar, și parte din opera Sfântului Grigorie de Nazianz, conform proiectului stabilit inițiat în cadrului noii serii a colecției Părinți și scriitori bisericești, prin reeditarea operei deja publicate și traducerea integrală a celorlalte texte ale acestor doi Sfinți Capadocieni (se va studia posibilitatea finanțării de la bugetul de stat ca proiect cultural de importanță națională și contribuție a României la cultura universală);
6.Se vor organiza pelerinaje în Cezareea Capadociei, în care scop se va întocmi corespondența oficială către Sanctitatea Sa Bartolomeu Arhiepiscop al Constantinopolului și Patriarh Ecumenic pentru a fi anunțat din timp.
7.Pe toată durata anului 2009, la postul de Radio Trinitas și la Televiziunea Trinitas TV, precum și la posturile de radio bisericești locale se vor realiza emisiuni care vor pune în lumină aspectele redate la punctele 1-5, cu contribuția teologilor specialiști în istorie bisericească, patrologie, liturgică, drept canonic, spiritualitate ortodoxă, istoria artei și picturii. În acest scop, redactorii postului de Radio Trinitas și postului de Televiziune Trinitas TV se vor deplasa la centrele eparhiale, la bibliotecile instituțiilor de învățământ sau mânăstirești care dețin manuscrise, miniaturi și tipărituri rare din operele Sfinților Capadocieni, precum și la centre sociale și filantropice, unde vor realiza emisiuni tematice speciale;
8.Contribuțiile scrise menționate la punctele 1 și 2 vor fi reflectate prioritar în Ziarul Lumina, precum și în revistele și publicațiile bisericești centrale, mitropolitane și eparhiale;
9.Pe Site-ul Patriarhiei Române, care va avea în 2009 o pagină specială intitulat㠓Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379) și al celorlalți Sfinți Capadocieni”, se va reda programul mare, dar și prezentări imediate ale acțiunilor ce se vor realiza, precum și imagini cu reprezentări ale Sfinților Capadocieni în pictura, miniatura și manscrisele românești;
10.În ultimul trimestru al anului 2009, la Palatul Patriarhiei se va organiza o expoziție tematică în cadrul căreia vor fi prezentate manuscrise, miniaturi și texte tipărite din opera Sfinților Capadocieni.
11.În cursul anului 2009, în funcție de data ieșirii de sub tipar, se vor organiza la Patriarhia Română lansările de carte menționate la punctele 3-5, iar în eparhii, ale unor proiecte editoriale locale dedicate acestui eveniment;
12.Ca parte a programului-cadru național bisericesc, aprobă ca la una din Conferințele pastoral-misionare semestriale din anul 2009 să se prezinte tema “Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379) și al celorlalți Sfinți Capadocieni”;
13.În ultimul trimestru al anului 2009 se va organiza o ședință solemnă a Sfântului Sinod dedicată evaluării modului în care s-au desfășurat în eparhiile Patriarhiei Române manifestările din cadrul “Anului comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379) și al celorlalți Sfinți Capadocieni”.
Președintele Sfântului Sinod
† D a n i e l
Arhiepiscopul Bucureștilor,
Mitropolitul Munteniei și Dobrogei, Locțiitor al tronului Cezareei Capadociei și
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Secretarul Sfântului Sinod
† Vincențiu Ploieșteanul
Episcop-vicar patriarhal

Sursa: www.MMB.ro


Contor Accesări: 2047, Ultimul acces: 2026-04-16 10:58:25