Rugati-va fara incetare: prezentarea temei

Acasă > Ştiri > Arhivă Ştiri

Timp stanga: 0,39s...

Ştiri şi Evenimente

Rugaţi-vă fără încetare: prezentarea temei

[2008-01-17]

Pasajul biblic ales pentru celebrarea centenarului Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor este luat din Scrisoarea întâi către tesaloniceni. Textul 'Rugaţi-vă fără încetare' (1Tes 5,17) scoate în evidenţă funcţia esenţială a rugăciunii în viaţa comunităţii credincioşilor, de vreme ce dăruieşte membrilor săi aprofundarea în relaţia lor cu Cristos şi cu ceilalţi. Acest text face parte dintr-o serie de 'imperative', din declaraţiile prin care Paul îndeamnă comunitatea să trăiască unitatea pe care Dumnezeu ne-o dă în Cristos, să fie în practică ceea ce este de la început: unicul trup al lui Cristos, vizibil unit în acest loc.
Scrisoarea către tesaloniceni, care datează din anul 50 sau 51 după Cristos şi este considerată de cea mai mare parte a exegeţilor ca şi cea mai veche scr isoare a lui Paul, ne revelează legătura foarte puternică ce îl uneşte pe acesta din urmă cu comunitatea creştină din Tesalonic. Exact când se termină persecuţiile din oraşul Filipi - Paul şi însoţitorii săi Sila şi Timotei au fost conduşi aici de mulţime şi aruncaţi în închisoare la porunca magistraţilor din oraş (Fap 17,1-9) - constituie Biserica în Tesalonic în câteva săptămâni printr-o muncă intensă înainte ca noi atacuri să-l conducă de la Bereea la Atena (Fap 17,10-15). Paul nutrea mari speranţe pentru Biserica din Tesalonic: credinţa, speranţa şi caritatea care nu încetau să crească în acest oraş, maniera în care a primit cuvântul în pofida suferinţelor şi bucuria pe care o exprima în Duhul Sfânt, totul contribuia la trezirea admiraţiei şi a laudelor sale (1Tes 1,2-10). Cu toate acestea era îngrijorat. Plecarea sa precipitată nu-i lăsase timp pentru a consolida lucrarea pe care a întreprins-o şi ajunseseră la el zvonuri neliniştitoare. Unele provocări proveneau din ex t erior, îndeosebi din persecuţia comunităţii şi a membrilor săi (1Tes 2,14). Altele erau de natură internă: unii membrii ai comunităţii aveau comportamente caracterizate mai mult de cultura înconjurătoare decât de viaţa lor nouă în Cristos (4,1-8); alţii îi criticau pe responsabilii care exercitau autoritatea şi deci pe însuşi Paul (cf. 2,3-7,10); alţii nu aveau speranţă cu privire la soarta rezervată celor care mureau înainte de întoarcerea lui Cristos. Li se nega să intre în împărăţia lui Dumnezeu? Pentru ei şi cine ştie pentru alţii, promisiunea mântuirii era inutilă şi lipsită de sens (cf. 4,13)?
Temându-se că a muncit în zadar şi 'nemaiavând răbdare' (3,1), Paul, în incapacitatea de a se întoarce el însuşi la Tesalonic, decide să-l trimită pe Timotei şi să-l informeze de mărturia de credinţă şi iubire profundă manifestată de această comunitate, ca şi de fidelitatea ei faţă de Paul. În 1Tes citim răspunsul lui Paul la această veste bună, de asemenea la pro v ocările pe care trebuie să le înfrunte Biserica aceasta. În primul rând, scrie pentru a mulţumi comunităţii pentru tăria sa în faţa încercării persecuţiei. Însă, în pofida bucuriei sale şi a calmării sale atunci când Timotei îl informează, înţelege că sămânţa dezbinării se află deja în Biserică; pentru acest motiv răspunde la diferitele întrebări puse de comunitate cu privire la comportamentul personal (4,9-12), despre conducători (5,12-13a) şi despre speranţa în viaţa veşnică în Cristos (4,14-5,11).
Unul dintre obiectivele principale ale lui Paul era să edifice această comunitate în unitate. Nici măcar moartea nu poate rupe legăturile care creează unitatea sa, ca unic trup al lui Cristos. Isus a murit şi a înviat pentru noi toţi; pentru aceasta atunci când vine Domnul, cei care au adormit deja sunt vii, cu toţii 'vom trăi împreună cu el' (5,10). Acest lucru îl face pe Paul să pronunţe imperativele care sunt în 1Tes 5,13-18 şi formează o listă de îndemnuri, d i ntre care unul a fost ales ca bază a Săptămânii de rugăciune din acest an. Acest pasaj începe cu îndemnul pe care Paul îl îndreaptă spre membrii comunităţii: 'Trăiţi în pace unii cu alţii' (5,13b), o pace care nu înseamnă doar lipsa conflictului, ci o armonie în care darurile tuturor membrilor comunităţii contribuie la prosperitatea şi la creşterea sa.
Este interesant de ţinut cont de faptul că Paul nu dă nici o învăţătură teologică abstractă şi nici nu face aluzie la emoţii sau la sentimente. Ca în pasajul vestit despre iubire în 1Cor 13, el invită mai curând la acţiune, la comportamente concrete prin care membrii comunităţii revelează angajarea şi responsabilitatea pe care o au unii faţă de alţii în unicul trup al lui Cristos. Iubirea trebuie să fie pusă în practică şi să fie vizibilă.
Stabileşte o listă a acestor imperative, a 'lucrurilor care contribuie la pace': garantarea participării tuturor şi valorizarea celor care au puţin; susţinere a celor slabi; răbdarea cu toţi; a nu răsplăti răul cu rău, ci a căuta mereu binele, între noi şi în respect faţă de toţi; a fi mereu bucuroşi; a se ruga fără încetare; a mulţumi în orice împrejurare (5,14-18). Acest pasaj se încheie cu afirmaţia că, acţionând astfel, comunitatea trăieşte după 'voinţa lui Dumnezeu în Isus Cristos cu privire la ei' (5,18b).
Chemarea 'rugaţi-vă fără încetare' (5,17) face parte din această listă de imperative. Acest lucru ne aminteşte că viaţa într-o comunitate este posibilă numai printr-o viaţă de rugăciune. Mai mult, Paul scoate în evidenţă că rugăciunea este parte integrantă a vieţii creştinilor exact atunci când pretind să arate unitatea care le-a fost dată în Cristos - o unitate care nu se limitează la puncte doctrinare şi la declaraţii oficiale, ci se exprimă în 'tot ceea ce contribuie la pace' - prin acţiuni concrete care atestă unitatea lor în Cristos şi între ei şi care o fac să crească. (Din broşura 'Rugăciune pentru un i tatea creştinilor 2008', Editura Presa Bună, Iaşi; textul a apărut publicat online pe Ercis.ro şi ca fişier PDF pe Pastoratie.ro)
(Sursa: Dieceza Romano-Catolică de Iaşi)

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 1850, Ultimul acces: 2026-04-16 18:06:35

Timp total: 0,42s...

[]:1