Rugaciunea in viata de familie: Parintele Constantin Necula conferentiaza la Bucuresti - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Rugăciunea în viața de familie: Părintele Constantin Necula conferențiază la București

[2022-02-08]
de Ștefana Totorcea

Părintele Profesor Constantin Necula conferențiază sâmbătă la Biserica „Sf. Treime-Ghencea” din București. Tema prelegerii este „Rugăciunea în viața de familie”.
Conferința va sublinia rolul și importanța rugăciunii în viața de familie, iar Părintele Constantin Necula va indica cele mai eficiente moduri în care părinții se pot ruga pentru copiii lor, dar și copiii, la rândul lor, se pot ruga pentru părinți.
Conferința face parte dintre activitățile prin care parohia bucureșteană participă la Concursul National Catehetic „Rugăciunea în viața mea”, organizat de Sectorul Teologic-Educațional al Patriarhiei Române în parteneriat cu Ministerul Educației.
Tema conferinței se încadrează în tematica Anului 2022, declarat în Patriarhia Română ca Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț.
Părintele Constantin Necula este doctor în Teologie și prodecanul Facultății de Teologie Ortodox㠄Sf. Andrei Șaguna” din Sibiu.
Biserica „Sf. Treime – Ghencea” este situată pe Calea 13 Septembrie Nr. 211, Sectorul 5, București.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 607, Ultimul acces: 2026-04-18 00:22:00