Pr. Godfrey ODonnell, singurul cleric irlandez din Biserica Ortodoxă Română, comemorat de PS Ignatie la Dublin[2022-02-08]de Andrei UrsuleanPreasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat duminică la Dublin o slujbă de pomenire pentru Pr. Godfrey ODonnell, primul preot irlandez ce a aparținut de Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și de Nord. Slujba a avut loc după Sfânta Liturghie, la Parohia Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfântul Columba din Dublin, Irlanda. Pr. Godfrey ODonnell, fost membru al ordinului iezuit, s-a convertit la ortodoxie în anul 1999 și a fost hirotonit preot de Mitropolitul Iosif în anul 2004. În activitatea sa, părintele Godfrey a sprijinit fundamental formarea comunităților ortodoxe din Irlanda. A trecut la cele veșnice în data de 14 februarie 2020, slujba de înmormântare fiind oficiată tot de Preasfințitul Părinte Ignatie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif. Părintele Godfrey ODonnell a avut un rol semnificativ în consolidarea Ortodoxiei românești în Irlanda și mai ales în Dublin. Aproape toți preoții ortodocși români au beneficiat de sfatul, gândul bun și de ajutorul spiritual și material al familiei Părintelui Godfrey ODonnell, a subliniat la slujba de înmormântare Episcopul Hușilor. În anul 2013, Pr. Godfrey ODonnell a fost hirotonit iconom stavrofor, fiind singurul irlandez hirotonit cleric în Biserica Ortodoxă Română. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 603, Ultimul acces: 2026-04-16 17:15:13
|
Timp total: 0,33s...
[]:1