Sf. Mc. Tatiana, cinstită la Craiova: Este un model pentru tinerii şi tinerele noastre, a spus Mitropolitul Irineu[2022-01-12]de Sorin IoniţeSfânta Muceniţă Tatiana, diaconiţa, a fost cinstită marţi seară şi miercuri la Catedrala Mitropolitană din Craiova, acolo unde se află un fragment din moaştele sale. Marţi seară a avut loc slujba Vecerniei şi procesiunea cu sfintele moaşte, condusă de Arhim. Vladimir Dărângă, marele eclesiarh al catedralei. Miercuri, 12 ianuarie, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Mitropolitul Irineu al Olteniei. Ierarhul şi-a exprimat bucuria că Oltenia are în Catedrala Mitropolitană cinstitul cap al Muceniţei Tatiana. Vorbind despre viaţa sfintei, care a trăit la Roma în secolul 3, Mitropolitul Irineu a remarcat că credinţa ei a fost una de neînvins pentru că a auzit de la Mântuitorul Iisus Hristos îndemnul de a nu ne teme de „ceea ce vom răspunde înaintea oamenilor, pentru că Duhul Sfânt ne va da nouă cuvânt şi putere să răspundem”. „Sf. Mc. Tatiana este un model pentru noi cei de astăzi, pentru tinerii şi tinerele noastre”, a subliniat IPS Irineu. „Să ne gândim că Sf. Tatiana a ales ce este mai bun dintre toate lucrurile vieţii, anume să trăiască în Împărăţia lui Dumnezeu, primind cununa nestricăcioasă a muceniciei. Cu alte cuvinte, Sf. Tatiana a păstrat pe Mântuitorul Hristos în sufletul său şi s-a unit cu El. Ca fecioară, a devenit mireasa Acestuia. Aşa cum mireasa este dăruită întru-totul mirelui ei, Sfânta Tatiana s-a dăruit Mântuitorului Hristos, cum spunem în cântare că ‹pe tine Mirele meu Te iubesc şi pe Tine căutându-Te mă chinuiesc, ca să mor şi să împărăţesc întru Tine. Ca pe o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine întru dragostea Ta›”. În a doua parte a predicii, Părintele Mitropolit a vorbit despre cinstirea sfintelor moaşte şi a explicat că aceasta se datorează faptului că atunci când sfântul a primit pe Duhul Sfânt, el l-a primit „în întregul complex al vieţii sale, adică în trup şi în suflet”. „Sfinţii sunt purtători de Dumnezeu. Ei s-au nevoit în viaţa aceasta şi au lăsat loc milostivului Dumnezeu în sufletele lor. Altfel spus, sfinţii s-au golit de viaţa şi personalitatea lor pentru a se învrednici de primirea lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, sfinţii şi-au dăruit în întregime viaţa lui Dumnezeu”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 741, Ultimul acces: 2026-06-24 17:31:46
|
Timp total: 0.04s...
[]:1