Invitaţie la simpozion biblic ocazionat de celebrarea Duminicii Cuvântului lui Dumnezeu[2022-01-17]Episcopia Romano-Catolică de Iaşi prin Oficiul pentru Pastoraţie Biblică şi Oficiul pentru Ecumenism organizează simpozionul „Fericiţi aceia care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu!” (Lc 11,28), care se va desfăşura sâmbătă, 22 ianuarie 2022, în Aula Sinodală a Catedralei „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi. Manifestarea va preceda Duminica Cuvântului lui Dumnezeu care anul acesta se va celebra pe 23 ianuarie 2022.După Conciliul Vatican II şi după Sinodul despre Cuvântul lui Dumnezeu din 2008, s-au înmulţit iniţiativele pastorale menite să pună în centru cunoaşterea, răspândirea, reflecţia şi studiul Sfintei Scripturi. Papa Francisc, prin scrisoarea apostolică în formă de motu proprio „Aperuit illis”, a stabilit ca a treia duminică din timpul de peste an să fie dedicată celebrării, reflecţiei şi divulgării Cuvântului lui Dumnezeu. Această zi este o ocazie preţioasă de a face cât mai conştientă întreaga Biserică de o realitate fundamentală a identităţii sale, centralitatea Cuvântului lui Dumnezeu. Primatul Cuvântului se explică în orice ambient al vieţii ecleziale: de la dimensiunea spirituală, la grija pastorală şi la acţiunea evanghelizatoare, Cuvântul lui Dumnezeu, inspiră orice aspect al credinţei personale şi comunitare. Papa Francisc a dorit ca această duminică să fie celebrată în apropierea Zilei de dialog dintre evrei şi catolici şi a Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor, dând astfel acestei duminici marea valoare ecumenică pe care o are. Este o alegere care vrea să marcheze un pas important în dialogul ecumenic, şi anume, punerea Cuvântului lui Dumnezeu în însăşi inima angajării pe care creştinii sunt chemaţi să o realizeze zilnic. În această perspectivă Oficiul pentru Pastoraţie Biblică şi Oficiul pentru Ecumenism invită la simpozionul biblic organizat pe 22 ianuarie 2022, care se va desfăşura în Aula Sinodală a Catedralei „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi. Moderatorul întâlnirii va fi pr. prof. dr. Iosif Antili (Oficiul pentru Ecumenism al Diecezei Romano-Catolice de Iaşi). Programul va fi deschis la 9:00 de Excelenţa Sa Iosif Păuleţ, Episcopul Diecezei Romano-Catolice de Iaşi. Mai apoi sr. Iuliana Neculai, NDS (Oficiul pentru Pastoraţie Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iaşi) va oferi o „Introducere la Duminica Cuvântului lui Dumnezeu”. De la 9:30 vor urma două conferinţe de câte o jumătate de oră: „Fiecare evreu este responsabil, unul pentru celălalt” – Albert Lozneanu (Comunitatea Evreilor din Iaşi) şi „Sfânta Scriptură – Cuvântul lui Dumnezeu, viu şi lucrător în Biserica Ortodoxă” – pr. lect. dr. Cătălin Vatamanu (Biserica Ortodoxă). Între 10:30 şi 11:00 este prevăzută o pauză, după care vor urma alte două conferinţe: „Sfânta Scriptură pentru creştinul neoprotestant” – Marian Pădureţ (pastor penticostal) şi „Biblia: Spune-mi cum mă citeşti, ca să-ţi spun cine eşti!” – pr. dr. Marius Taloş, SJ (Biserica Romano-Catolică). Ultima parte din program propune lectura textului din Dt 11,18-21. Pentru detalii suplimentare: sr. Iuliana Neculai, NDS (tel. 0741.658.651) şi pr. Iosif Antili (tel. 0744.545.043). (Oficiul pentru Pastoraţie Biblică şi Oficiul pentru Ecumenism ale Diecezei de Iaşi) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 783, Ultimul acces: 2026-06-24 16:02:45
|
Timp total: 0.03s...
[]:1