Bistriţa - Alexandru cel Bun - Neamţ
 

Mănăstirea Bistriţa Bistriţa  HARTA S   HARTA G   ADAUGĂ INFO   ADAUGĂ FOTO   ADAUGĂ MESAJ   FĂRĂ MESAJE
Religie:	Ortodox
Localitate:	Bistriţa
Comună:	Alexandru cel Bun
Judeţ:	Neamţ
Adresa:	strada Mănăstirii nr. 116
Cod poştal:	617508
Persoana de contact:	Arhim. Luca Diaconu
Telefon:	0233... Click aici pentru a Vizualiza Telefoanele!
Adresa de e-mail:	@mmb.ro
Adresă web Biserica:	bistrita.mmb.ro
Adrese utile:	www.mmb.ro, comunaacb.ro, nt.prefectura.mai.gov.ro
Hram:	Adormirea Maicii Domnului
Stil arhitectonic:	Tradiţional moldovenesc
Detalii:	După tradiţie, începuturile obştei monahale din Bistriţa moldavă s-ar situa în timpul domniei lui Petru I Muşat, la asfinţit de secol XIV, când s-a ridicat aici o modestă bisericuţă de lemn, prin osteneala ieromonahului Pafnutie. În locul acesteia, Alexandru cel Bun a zidit - în 1402 - o frumoasă biserică de piatră, de peste 30 m lungime, cu pronaos, gropniţă, naos şi altar, pentru a-i fi loc de veşnică odihnă, lui şi familiei sale. Actul fondator al lui Alexandru cel Bun nu a fost deloc întâmplător, înscriindu-se pe linia preocupărilor acestuia de consolidare a bisericii ortodoxe, pentru a o transforma într-un adevărat stâlp de susţinere a edificiului tânărului stat feudal independent. Că Mănăstirea Bistriţa ocupa un loc important în sistemul religios şi instituţional creat de Alexandru cel Bun, o dovedeşte şi actul din 7 ianuarie 1407 emis de Mitropolitul Iosif Muşat - cu acordul voievodului - prin care acest lăcaş era pus pe picior de egalitate cu Mănăstirea Neamţ, stabilindu-se o conducere comună a acestor două aşezăminte, în persoana preotului chir Domentian: Prea Sfinţitul Mitropolit chir Iosif al Moldovlahiei, cu bunăvoinţa lui Dumnezeu şi a Preacuratei lui Maici şi a sfintei Lui Înălţări, mănăstirea vlădiciei mele, Io Alexandru Voievod, domn al Ţării Moldovei, şi am dat această mănăstire mai înainte zisă popii chir Domentian, de asemenea şi mănăstirea Uspeniei (Adormirea) Preacuratei Născătoare de Dumnezeu cea de la Bistriţa, ca să fie aceste mănăstiri nedespărţite una de alta, pentru că sunt amândouă ale vlădiciei mele. . . De-a lungul mai multor ani, ctitorul înzestrează Mănăstirea Bistriţa cu numeroase sate şi moşii, asigurându-i şi alte surse de venituri. Suficient să amintim că numai pe baza hrisovului din 6 ianuarie 1411 mănăstirea primeşte două sate şi biserica de la Bohotin împreună cu zece butii de vin, zece "coloane de grâu" şi tot atâtea postavuri de Cehia, în fiecare an. Dacă adăugăm la acestea şi vămile de la Bârlad şi Tazlău, iar în timpul lui Ilie Vodă şi pe cea de la Bacău, putem să ne facem o imagine mai clară cu privire la forţa economică la care ajunsese mănăstirea în decurs de numai trei decenii. După ce în 1418 Doamna Ana a fost aşezată sub lespedea din gropniţa bisericii, la 1 ianuarie 1432 a fost adus şi Alexandru cel Bun în mormântul dinainte pregătit, încheind astfel o domnie lungă şi rodnică pusă în slujba întăririi statului feudal şi principalelor instituţii ale acestuia. La sfârşit de veac, în 1498, Ştefan cel Mare şi-a înscris numele printre ctitorii de la Bistriţa ridicând o impunătoare clopotniţă cu paraclis, după cum rezultă şi din inscripţia votivă încastrată în peretele sudic al construcţiei: Evlaviosul şi de Hristos iubitorul Io Ştefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a zidit această clopotniţă şi biserică aşeză într-însa, întru numele Sfântului Mucenic Ioan cel Nou din Cetatea Albă, pentru rugăciunea sa şi a Doamnei sale, Maria, şi a copiilor lor, în anul 7006 (1498) , şi tot în anul acela le-a şi săvârşit, în luna lui septembrie, 13 zile. Şirul marilor ctitorii voievodale de la Bistriţa a continuat apoi cu Petru Rareş care, în toamna anului 1538, a trebuit să părăsească ţara invadată de ienicerii lui Soliman Magnificul. Abandonat de boieri şi lipsit de orice speranţă, fiul lui Ştefan cel Mare a găsit loc de popas şi adăpost la Bistriţa, în drumul său către Ciceul transilvan. . . . Am fugit şi am ajuns la Mănăstirea Bistriţa - îşi va aminti voievodul într-un document de danie din timpul celei de-a doua domnii (1546) - şi intrând în biserică am căzut la pământ înaintea sfintelor icoane şi mult am plâns, aşişderea şi egumenul şi tot soborul plângea împreună cu mine, cu fierbinţi lacrimi. Şi am dat făgăduinţă lui Dumnezeu şi Prea Curatei lui Maici că de mă voi întoarce iarăşi la scaunul meu cu bine şi biruitor, atunci din temelii voi înnoi sfânta mănăstire a Adormirii Prea Curatei Fecioare. . . Şi mi-am adus aminte de făgăduinţa mea şi îndată, trimiţând, am reînnoit şi din temelie am zidit acest hram, făcând împrejur şi zid şi l-am înfrumuseţat şi pe dinăuntru şi pe dinafară. Amploarea lucrărilor realizate de Petru Rareş la Bistriţa între 1541-1546 nu poate fi stabilită cu precizie, neavând date certe în această privinţă. Ca atare, unii cercetători consideră că efortul constructiv al voievodului s-a rezumat la consolidarea şi întregirea bisericii lui Alexandru cel Bun, în timp ce alţii, dimpotrivă, îi atribuie o nouă biserică ce nu s-a mai păstrat din motive necunoscute. În sfârşit, nu lipsesc nici cei care afirmă că lucrările începute de Petru Rareş au fost continuate apoi şi terminate de ginerele său Alexandru Lăpuşneanu, înscriindu-se şi el printre ctitorii acestui vestit lăcaş de credinţă şi cultură românească. Coroborând ştirile existente cu datele oferite de cercetarea arheologică s-a putut stabili că Petru Rareş a refăcut zidul de incintă cu turnul de la intrare, unde a amenajat un mic paraclis cu hramul Sfântului Nicolae, a refăcut casa domnească pe care a împodobit-o cu frescă şi a extins paraclisul din clopotniţa ridicată de Ştefan cel Mare, adăugându-i o navă susţinută de elegante arce de zid. Se mai ştie că tot lui Petru Rareş i se datorează şi clădirea de piatră din colţul sud-vestic al incintei, unde a funcţionat până în secolul al XIX-lea o şcoală domnească şi care găzduieşte astăzi muzeul mănăstirii. În ceea ce priveşte contribuţia lui Petru Rareş la refacerea bisericii mari, dacă vom considera ad literam conţinutul amintitului document din 1546 în care menţionează că a ". . . înnoit din temelie sfânta mănăstire", înseamnă că acest edificiu s-a risipit în numai opt ani, în împrejurări care nu s-au mai transmis posterităţii, ceea ce este greu de presupus. Noi considerăm că Petru Rareş vorbind de "înnoirea mănăstirii" s-a referit la întregul ansamblu de lucrări executate aici, deoarece actuala biserică a fost zidită de Alexandru Lăpuşneanu, după cum rezultă din inscripţia fixată în peretele sudic, sub o superbă stemă a Moldovei: Cu vrerea Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, s-a zidit această biserică din Mănăstirea Bistriţa, unde este hramul Adormirii Precistei şi Prea Binecuvântatei Stăpânei noastre, Maica Domnului şi pururea Fecioară Maria, în zilele blagocestivului şi de Hristos iubitorul, Io Alexandru Voievod, fiul lui Bogdan Voievod, în anul şapte mii 62, luna mai în 26 zile (1554) . În perioada următoare, Mănăstirea Bistriţa a continuat să se afirme ca o puternică şi rodnică vatră de spiritualitate şi cultură medievală românească, până spre mijlocul veacului al XVIII-lea când . . . am rămas la mare pustietate şi grea stricare. . . s-au schimonosit şi au lipsit toate podoabele ei ce s-au chemat: veşminte scumpe, odoare multe şi moşii bune. . . În 1677, Doamna Safta, soţia voievodului Gheorghe Ştefan, închină mănăstirea Locurilor Sfinte (Patriarhiei Ierusalimului) , inaugurând o lungă epocă de înstrăinare şi nechibzuită gospodărire, când s-a pierdut şi cea mai mare parte din patrimoniul care mai rămăsese. Până şi puţinele lucrări de reparaţii care s-au efectuat în secolul al XVIII-lea şi în prima jumătate a veacului următor s-au soldat cu pierderi ireparabile, aşa cum a fost cazul "restaurărilor" din 1792 efectuate la casa domnească şi care au dus la sacrificarea unor fragmente de frescă interioară originală, de mare valoare artistică. Evenimentele din 1821 au afectat şi Mănăstirea Bistriţa, chiar în biserică desfăşurându-se adevărate lupte între turci şi eterişti. Atunci, toate construcţiile au avut de suferit de pe urma incendiilor, au fost profanate mormintele ctitorilor şi au fost jefuite numeroase manuscrise, broderii şi obiecte de cult. Într-o "vidomostie de monastiri, mitoace şi schituri ce se află în cuprinsul ţinutului Neamţ", întocmită în 1830, Mănăstirea Bistriţa continuă să figureze printre aşezămintele închinate şi doar măsurile adoptate de Alexandru Ioan Cuza au determinat plecarea călugărilor greci de aici. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Iată eu robul lui Dumnezeu, Gavriil Hatman cu Cneaghina Liliana, făcut-am şi am zidit această Mănăstire Agapia din nou zidită, în zilele blagocestivului şi de Hristos iubitorului Domnului nostru Ioan Vasile Lupu Voievod. Şi s-a început zidirea în anul 7150 (1642) octombrie 16 zile şi s-au săvârşit la anul 7152 (1644) septembrie în 3 zile şi s-au sfinţit în anul 7155 (1647) septembrie 12. După aplicarea Legii secularizării averilor din decembrie 1863 a luat sfârşit şi "epoca de închinare" a Mănăstirii Bistriţa, deschizându-se o lentă dar necesară acţiune de renaştere şi reconstrucţie datorită căreia străvechea ctitorie muşatină a redevenit vatra de cultură şi de viaţă ortodoxă de altădată, temeinic integrată în istoria ţării şi în viaţa spirituală a poporului român. Dovadă stau cei peste 800 de ostaşi răniţi care au găsit îngrijire aici în timpul primului război mondial şi sutele de copii care au primit adăpost şi educaţie în orfelinatul ce a funcţionat în cadrul mănăstirii în anii 1919-1928. În 1932, când s-a împlinit o jumătate de mileniu de la stingerea din viaţă a lui Alexandru cel Bun, au fost deshumate osemintele ctitorilor şi reaşezate pe latura nordică a gropniţei sub două bolţi de piatră. Tot atunci, Mănăstirea Bistriţa a fost gazda unei ample serbări naţionale, omagiu peste ani adus celui care a intrat în istoria ţării sub numele de "părintele Moldovei". O manifestare similară a avut loc şi la sfârşitul anului 1982, la 550 de ani de la moartea ctitorului, când slujba parastasului a fost oficiată de Înalt Prea Sfinţitul Teoctist, actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, şi s-a sfinţit statuia în marmură albă a lui Alexandru cel Bun, operă remarcabilă a sculptorului Gir Rădulescu, situată lângă biserică pe latura de sud şi realizată prin strădania stareţului mănăstirii, arhimandritul Ciprian Zaharia.
Alte informaţii:	Între vetrele de credinţă ortodoxă şi de cultură românească ce înnobilează trecutul acestei ţări, Mănăstirea Bistriţa ocupă un loc deosebit, numărându-se printre cele mai vechi ctitorii voievodale, adăpostind oseminte domneşti şi fapte de neuitat din istoria şi viaţa spirituală a poporului nostru. Situată la aproximativ 8 km de limita vestică a oraşului Piatra-Neamţ, în comuna Viişoara (actualmente comuna Alexandru cel Bun) , Mănăstirea Bistriţa a dăinuit timp de peste şase veacuri la adăpostul culmilor împădurite care o înconjoară, înfruntând - ca toate lăcaşurile noastre de credinţă şi cultură - năpraznicele încercări ale istoriei. Incinta mănăstirii are o formă cvasipătrată, fiind protejată de ziduri puternice de piatră cu o înălţime iniţială de aproximativ 4 m, prevăzute cu metereze şi drum de strajă ce se desfăşoară pe toată lungimea lor. Intrarea principală e situată pe latura sudică şi este arcuită sub un turn cu trei nivele: o încăpere cu boltă semicirculară, sprijinită pe două arce în ogivă la parter, un paraclis închinat Sfântului Ierarh Nicolae la primul etaj şi o cameră la etajul superior, destinată probabil corpului de gardă ce străjuia accesul în mănăstire. Paraclisul nu este pictat şi se pare că nici nu a avut zugrăveli anterioare, întreaga atmosferă interioară fiind creată de un frumos iconostas din secolul al XVIII-lea. Atât zidul de incintă cât şi turnul de la intrare se datoresc lui Petru Rareş (în perioada 1541-1546) , construcţiile similare din vremea lui Alexandru cel Bun, ale căror substrucţii au fost descoperite cu prilejul cercetărilor arheologice din 1972-1977, fiind distruse de tunurile lui Soliman Magnificul în 1538. Zidul de incintă a mai fost reparat şi consolidat în 1777, de faţa sa interioară sprijinindu-se vechile chilii, după cum dovedesc urmele de tencuială păstrate pe latura nordică. Arhondaricul, vechea stăreţie şi celelalte anexe care urmează linia împrejmuirii nu prezintă caracteristici arhitecturale deosebite, cu excepţia noilor chilii din partea sud-estică a incintei, construite după modelul tipic al caselor ţărăneşti de pe valea Bistriţei. În partea de miazănoapte a incintei se află turnul-clopotniţă zidit de Ştefan cel Mare în 1498, după victoria de la Codrii Cosminului obţinută asupra regelui polon Ioan Albert. Deşi contemporană cu cele de la Popăuţi şi Sfântul Ion Domnesc din Piatra-Neamţ, clopotniţa de la Bistriţa nu este identică cu acestea. Baza reprezintă aproape jumătate din înălţimea totală a turnului, care are forma unei prisme dreptunghiulare cu laturile de lungime egală. Doar contraforturile ce sprijină colţurile bazei întrerup linia continuă a zidurilor, fiind construite - ca şi la Tazlău şi "Sf. Ioan" din Piatra-Neamţ - cu o copertină intermediară din piatră de talie. Comunicaţia dintre cele trei nivele ale turnului (parter, paraclis şi camera clopotelor) se asigură atât prin clădirea anexă, cât şi printr-o scară exterioară, fiecare etaj având propria sa intrare. Cele două ferestre mici ale primului etaj au ancadrament de piatră ornat cu baghete încrucişate, în timp ce deschiderile mari de la camera clopotelor sunt împodobite cu muluri arcuite, deasupra cărora se află patru ocniţe oarbe. La primul etaj al clopotniţei este amenajat paraclisul menţionat în pisania votivă: o încăpere boltită cu o calotă sferică sprijinită pe patru arce în consolă şi care comunică spre apus cu anexa atribuită lui Petru Rareş. Acelaşi sistem de boltire s-a folosit şi la nivelul următor, unde s-a mai păstrat, printre altele, un clopot turnat la Liov, pe care s-a făcut următoarea menţiune: Leopoli anno Domini M. CCCC. L. XXXX. Clopotul este deci dăruit în 1490 de Ştefan cel Mare şi reţine atenţia atât prin execuţie cât şi prin inscripţia sa în limba latină, scrisă cu foarte elegante majuscule gotice. Revenind la paraclisul din clopotniţă trebuie spus că nu întâmplător i s-a ales hramul "Sfântului mare mucenic Ioan cel Nou de la Suceava", acesta cinstind memoria primului ctitor al mănăstirii, Alexandru cel Bun, şi care în 1402 a adus racla cu sfintele moaşte de la Cetatea Albă la Suceava. Paraclisul era destinat familiei voievodale şi, după cum au relevat cercetările arheologice, a fost legat printr-un pod suspendat direct de casa domnească aflată în apropiere. Interiorul paraclisului a fost acoperit cu var, probabil în timpul unor lucrări de reparaţii din secolul al XVIII-lea. În 1924 s-au descoperit sub tencuială unele zugrăveli, dar abia prin restaurările din 1975 s-a scos la lumină o excepţională frescă de la începutul secolului al XVI-lea, cu deosebite calităţi artistico-documentare. Această capodoperă poate fi astăzi admirată datorită restaurării realizate cu profesionalism de către Tatiana Pogonat. Valorificând judicios suprafeţele restrânse, s-a realizat o erminie a frescelor pe deplin adaptată la spaţiul existent, întreaga lucrare impresionând prin unitatea ei de ansamblu şi prin personalitatea fiecărei scene sau personaj. Coloritul sobru şi bine armonizat pe fond albastru profund, alegerea şi repartizarea scenelor, trăsăturile pline de mişcare ale îngerilor şi, mai ales, exprimarea sfinţeniei pe chipurile blânde şi luminate ale Sfinţilor Părinţi, situează pictura paraclisului de la Mănăstirea Bistriţa în rândul marilor ansambluri iconografice din ţara noastră. Cu totul remarcabile din punct de vedere artistic şi de o valoare documentară deosebită sunt cele opt compoziţii de pe pereţii de la nord şi sud care prezintă momentele cele mai importante din viaţa, pătimirea şi martirizarea Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. Acelaşi interes prezintă şi tabloul votiv originar de pe peretele vestic, motiv pentru care Petru Rareş a şi realizat un alt tablou votiv, păstrat până astăzi într-o bună stare, pe faţada sudică a clopotniţei, în exterior. Construcţia anexă alipită clopotniţei prezintă evidente similitudini cu cele de la Moldoviţa, Slatina şi mai ales Probota. Deschiderea care asigură legătura între paraclisul din turn şi etajul anexei a fost succesiv lărgită, ajungând astăzi sub forma unei arcade ce se desfăşoară pe o mare parte din suprafaţa fostului zid despărţitor. O problemă îndelung controversată în istoria Mănăstirii Bistriţa a fost aceea a caselor domneşti construite aici de-a lungul veacurilor, dar se pare că cercetările arheologice din anii '70, realizate aici de Adrian şi Lia Bătrâna, au reuşit să facă lumină şi în acest important domeniu. S-a stabilit cu acest prilej că o primă reşedinţă voievodală de dimensiuni modeste (9 x 14 m) a fost ridicată aici de către Alexandru cel Bun, probabil în anul 1402, când a construit biserica mare a mănăstirii. Judecând după vestigiile descoperite în demisolul acestui edificiu de început, se poate afirma că era o construcţie cu trei nivele şi interiorul acoperit cu fresce de un incontestabil rafinament artistic şi ai căror autori ar fi putut fi aceiaşi "Nichita şi Dobre" care au împodobit şi prima biserică de zid de la Bistriţa. Lângă prima reşedinţă voievodală, Alexandru cel Bun a construit ulterior o nouă casă domnească, la dimensiuni sporite (9 x 25 m) , cu etaj şi două pivniţe încăpătoare. Este de presupus că acest edificiu s-a ridicat spre sfârşitul domniei voievodului (1432) , care nu a mai avut timp să realizeze noi picturi interioare. Acest lucru îl va înfăptui Petru Rareş care, în a doua domnie a sa, restaurează reşedinţa străbunului său şi îi acoperă pereţii cu o frumoasă pictură. Din păcate, "reparaţiile" din 1792 şi cele care au urmat au dus la sacrificarea unor mari porţiuni din zugrăveli şi la modificarea faţadei edificiului. Abia prin lucrările începute în 1976, casa domnească de la Bistriţa îşi va recăpăta înfăţişarea iniţială şi compartimentarea interioară originală, înscriindu-se astfel printre cele mai reprezentative şi mai bine conservate monumente de acest gen.
Cod Monument:	NT-II-a-A-10593
Nr. vizualizări:	40573
Data ultimei vizualizări:	2026-09-23 01:51:10
Data ultimei actualizări:	2016-07-26 10:11:28
Data încărcării pe sit:	2006-03-21 04:36:04
Nr. Mesaje:	0
Nr. Fotografii:	1

Clic pe fotografii pentru a le vedea ăn format mărit!

Vedere de ansamblu Foto: Constantin Florea Vedere de ansamblu Foto: Constantin Florea (www.facebook.com/florea.constantin.54), Data: 2009-09-14 Contor: 966

Timp total: 0.03s...

[]:1