Apărători ai ortodoxiei | Preotul gălățean Vasile Buruiană în temnița comunistă[2017-02-14]de Sorin IonițeDespre Preotul Vasile Buruiană aflăm din Ziarul Lumina că s-a născut la 6 aprilie 1905, în familia învățătorului cu același nume, din localitatea gălățeană Măcișeni. După absolvirea Facultății de Teologie a primit darul preoției. Începând cu data de 16 august 1928 a slujit la Parohia Nărtești, județul Covurlui (partea de est a actualului județ Galați). Din data de 1 decembrie 1940, pe părintele Buruiană îl găsim la Parohia Matca II. În dosarul penal întocmit împotriva sa de Securitate nu găsim alte date biografice. În schimb, aflăm că a fost arestat în noaptea de 7 spre 8 septembrie 1958, în contextul începerii celui de-al doilea val de arestări și într-o zonă în care autoritățile comuniste doreau cu orice preț realizarea colectivizării în agricultură. În urma cercetării documentelor din arhiva fostei Securități, aflăm că în fața opoziției manifestate de localnici față de planul de transformare socialistă a agriculturii, organele de represiune au acționat prin arestări masive și trimiterea de loturi de dușmani ai poporului în justiție sub acuzații absurde. Așa a fost și în cazul preotului Vasile Buruiană. În ancheta Securității a fost acuzat că, în 1948-1949, ar fi știut și ar fi avut legături cu membrii organizației contrarevoluționare din liceul Codreanu din Bârlad, condusă de Nicolae Lupașcu. În ancheta Securității, desfășurată la Galați, părintele Buruiană nu a recunoscut nici o legătură cu presupusa mișcare anticomunistă. În realitate era vorba de asociația elevilor din liceul Codreanu din Bârlad, aflată sub influența profesorului Nicolae Lupașcu, care în perioada 1946-1948 se opusese penetrării mediului școlar cu celula de tineret comunist. În consecință, organele de represiune au etichetat pe acești elevi ca membrii FDC (Frățiile de Cruce organizații de tineret ale Mișcării Legionare), iar pe toți susținătorii și cunoscuții, ca legionari. Printre cunoscuții lui Lupașcu figura și părintele Buruiană, pe care îl cunoștea încă din 1928. Prin Sentința nr. 646 din 18 decembrie 1958 a Tribunalului Militar Constanța, în deplasare la Galați, părintele Buruiană a fost condamnat la 15 ani muncă silnică, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale. Ulterior, la recurs, în depoziția sa, părintele Buruiană a arătat: În timpul anchetei, am recunoscut că am fost recrutat de Nicolae Lupașcu, fiind nevoit să trec peste conștiința mea. Deși falsul judiciar comis de Securitate era vădit, instanța a păstrat condamnarea inițială. Părintele Buruiană a cunoscut penitenciarele de la Galați (noiembrie 1958 și septembrie 1963), Gherla (noiembrie 1961 și septembrie 1963) și Jilava (septembrie 1963-în tranzit), dar și lagărele de muncă forțată de la Salcia (septembrie 1959) și Periprava (iulie 1962). În timpul detenției s-a confruntat cu o stare precară de sănătate, în mai multe rânduri fiind internat în infirmeria Penitenciarului Gherla. În 23 iunie 1964 a fost eliberat din Penitenciarul Gherla. La 1 octombrie 1964 a revenit în Parohia Matca II, unde a slujit până în 1 mai 1978, când s-a retras la pensie. În data de 2 martie 1988 a trecut la cele veșnice. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 934, Ultimul acces: 2026-08-29 00:42:22
|
Timp total: 0.05s...
[]:1