Slujire arhierească la Biserica Sfântul Andrei din Turnu Severin[2015-02-22]În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, pe 22 februarie 2015, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, s-a aflat în mijlocul enoriașilor parohiei severinene "Sf. Apostol Andrei". Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească având alături preoți și diaconi.Din soborul de preoți slujitori a făcut parte și pr. Ionuț Semenescu, protoiereul Protopopiatului Drobeta Turnu Severin Nord. La strana sfântului lăcaș de închinare au psalmodiat membrii grupului psaltic "Sf. Nicodim" de la Catedrala episcopală din municipiu. În cadrul Sfintei Liturghii, câteva zeci de credincioși s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului, dorind a intra primeniți duhovnicește în Marele Post al Sfintelor Paști. Cu binecuvântarea Părintelui Episcop, predica a fost rostită de pr. Viorel Vlăducu, consilierul Sectorului Comunicații Media al Episcopiei Severinului și Strehaiei. Părintele slujitor le-a vorbit bunilor creștini despre dimensiunile spirituale ale postului care li se așterne înainte, arătând că numai practicarea corectă a acestuia este bineplăcută lui Dumnezeu. Sfinția sa făcut referire și la semnificațiile Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai, îndemnând pe credincioși să asculte de duhovnic, de poruncile bisericești, ferindu-se de ispitele si cursele diavolului, care nu dorește ca omul să dobândească fericirea cea veșnică. La finele slujbei arhierești, Preasfințitul Părinte Nicodim a pus la inimile credincioșilor cuvânt de binecuvântare și învățătură. Ierarhul mehedințean și-a exprimat, totodată, aprecierea față de progresul și calitatea lucrărilor desfășurate la biserica "Sf. Andrei" prin purtarea de grijă a preotului paroh George Smeu, consilier al sectorului Social-Filantropic. În încheiere, părintele George Smeu a mulțumit ierarhului, soborului de preoți, psalților și tuturor celor de față pentru împreuna petrecere din ajunul intrării în cea mai frumoasă perioadă de asceză. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 870, Ultimul acces: 2026-09-01 05:49:52
|
Timp total: 0.03s...
[]:1