Cursuri de duhovnicie în județele Cluj și Bistrița-Năsăud[2015-02-06]Preoții din județele Cluj și Bistrița-Năsăud participă la cursurile de duhovnicie organizate de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului. Cursurile de acest gen au loc în fiecare an, în luna februarie, la Mănăstirea Nicula, județul Cluj și la Mănăstirea Sfinții Apostoli Petru și Pavel - Rebra Parva, informează Ziarul Lumina.La cursurile de duhovnicie sunt invitați să participe monahi și duhovnici cu experiență liturgică și pastorală, care să îi îndrume pe preoții mai tineri în taina duhovniciei. Preoții sunt invitați la o trăire liturgică mai intensă prin sfintele slujbe oficiate la mănăstirile unde au loc aceste cursuri. De asemenea, clericii pot afla de la preoți și monahi cu experiență pastorală, ce înseamnă să fie un bun duhovnic. Cursurile își propun să faciliteze dialogul dintre preoții tineri și duhovnicii mai învățăți pe teme de mare importanță precum: rolul duhovnicului, actualitatea canoanelor în societatea de astăzi și legătura dintre spovedanie și împărtășanie, conform celor precizate de pr. Bogdan Ivanov, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Prin abordarea acestor subiecte, se dorește o mai bună asimilare de către preot a conștiinței misionare pe care trebuie să o aibă față de credinciosul care vine să se spovedească, știut fiind faptul că de tactul cu care el gestionează această relație depinde recuperarea sau pierderea credinciosului, a mai spus pr. consilier Bogdan Ivanov. Cursurile de duhovnicie sunt organizate în două serii, una pentru preoții din județul Cluj, care se va desfășura la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului de la Nicula, în perioada 9-12 februarie, și la care vor participa aproximativ 20 de clerici din cele șase protopopiate ale județului, și o altă serie, pentru preoții din județul Bistrița-Năsăud, care se va desfășura la Mănăstirea Sfinții Apostoli Petru și Pavel - Rebra Parva, în perioada 16-18 februarie, și pentru care au fost selectați să participe 15 clerici din cele trei protopopiate, Bistrița, Beclean și Năsăud. La ambele întâlniri va fi prezent și Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care va deschide lucrările acestor cursuri și care va purta un dialog cu preoții clujeni și bistrițeni, oferindu-le în același timp sfaturi și îndemnuri părintești. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 907, Ultimul acces: 2026-08-31 21:14:03
|
Timp total: 0.05s...
[]:1