Praznicul Întâmpinării Domnului la Catedrala Episcopală din Oradea

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Praznicul Întâmpinării Domnului la Catedrala Episcopală din Oradea

[2015-02-03]

La Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” şi „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” din Oradea, praznicul Întâmpinării Domnului din acest an, sărbătorit luni, 2 februarie 2015, a fost un prilej de aleasă bucurie duhovnicească pentru clerul şi credincioşii care au luat parte la această sărbătoare.
Chiriarhul Oradiei, Preasfinţitul Părinte Sofronie, înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoČ›i Č™i diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în paraclisul de iarnă ce are ca ocrotitori pe Sfinţii Ierarhi Nicolae, Spiridon şi Nectarie de la demisolul noii Catedrale Episcopale, a precizat Pr. Cristian Rus.
În cadrul Sfintei Liturghii arhiereČ™ti, Întâistătătorul Eparhiei Oradiei a oficiat hirotonia în treapta preoČ›iei a diaconului Ciprian Claudiu Paşca, ca preot misionar la Protopopiatul Oradea, îmbisericit pe seama Paraclisului Episcopal „Învierea Domnului”, Capela Haşaş din Oradea. Noul preot hirotonit a primit, la finalul Sfintei Liturghii, şi hirotesia întru duhovnic.
După citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Luca, pornind de la cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos, „Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc” (Matei 5, 17), Ierarhul Oradiei a rostit un frumos cuvânt de învăţătură în care a arătat importanţa şi bogăţia duhovnicească a praznicului Întâmpinării Domnului:
„Sărbătoarea de astăzi, a Întâmpinării Domnului sau a Streteniei este o dovadă a împlinirii celor spuse de Domnul nostru Iisus Hristos, că nu a venit să strice Legea, ci să o împlinească. Împlinirea Legii, însă, cum putem înţelege din studiul Sfintei Scripturi, nu înseamnă, nicidecum, limitarea la litera Legii, oprirea la a împlini ceea ce prevede Legea în litera ei, ci înseamnă ceva mult mai adânc. Şi totuşi, Mântuitorul Hristos Iisus, născându-Se ca om în lumea aceasta a înţeles ca să împlinească toată Legea. Dar El Însuşi este, aşa cum Biserica Îl numeşte, împreună cu Apostolii şi cu toţi sfinţii, împlinirea, desăvârşirea Legii.
Voind, însă, a arăta tuturor că a venit ca să respecte cele ce s-au scris în Lege şi în prooroci, a împlinit rânduiala veche, prin părinţii Săi, Maica Domnului şi tatăl lui adoptiv, Dreptul Iosif, şi la opt zile de la naştere a fost tăiat împrejur, punându-I-Se numele de Iisus, iar la patruzeci de zile de la naştere, întâi născut de parte bărbătească fiind, a fost dus la Templu pentru a fi prezentat Domnului, pentru a fi închinat Dumnezeului Celui Viu. Dar El nu este orice întâi născut din neamul lui Israel. El este Hristosul, Unsul lui Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu, Născut din veci din Tatăl, fără de maică, deofiinţă cu Tatăl, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Care, la plinirea vremii, vine şi Se naşte în lume din Preasfânta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, din maică fără de tată.”
„Aşa cum Duhul Sfânt a venit peste Fecioara Maria la Buna Vestire, cum Duhul Sfânt a fost şi este prezent în toate lucrările Fiului, împreună cu Tatăl, tot aşa la intrarea în Templul din Ierusalim a Domnului, Duhul Sfânt l-a pregătit pe Dreptul Simeon, anunţându-l că nu va vedea moartea mai înainte de a-L vedea pe Hristosul, pe Unsul lui Dumnezeu, mai înainte de a se întâlni cu Mesia. Tot Duhul Sfânt este Cel Care a umplut-o de har pe proorociţa Ana, fiica lui Fanuel, din neamul lui Aşer, care a venit şi ea să-L vadă pe Prunc. Duhul Sfânt Îl mărturiseşte pe Fiul, Care vine şi Se arată prin gurile acestor oameni dăruiţi cu darul profeţiei. Aşadar, este tot o arătare a Preasfintei Treimi, la fel cum, în mod explicit o avem noi în Biserică la sărbătoarea Botezului Domnului. În Biserica Noului Legământ este o legătură foarte puternică între arătarea Preasfintei Treimi şi botezul pe care Mântuitorul Hristos l-a poruncit Apostolilor Săi să îl săvârşească cu toţi cei care vor crede şi doresc să se mântuiască, botezul în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”
„Legea cea veche a fost împlinită de Mântuitorul Iisus Hristos în sensul desăvârşirii ei, desăvârşire pe care o vedem manifestată în Biserica noastră, unde lucrarea harului Duhului Sfânt împlineşte lucrarea Mântuitorului Iisus Hristos, Marele Arhiereu şi Marele Păstor, Marele Slujitor şi Marea Jertfă, pentru mântuirea noastră. Nu întâmplător, atunci când este dus la Templu Domnul Hristos, deja încep profeţiile cu privire la pătimirile Sale. El vine ca Jertfă, dar şi ca Mare Preot, după o altă rânduială, nu după preoţia levitică, nu după preoţia din Legea lui Moise, aşa cum am ascultat astăzi în pericopa din Apostolul zilei, în fragmentul din Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, ci El este Preot după o rânduială mai veche decât Legea, rânduiala lui Melchisedec.
Melchisedec, Regele Salemului este un personaj cu totul misterios al Sfintei Scripturi a Vechiului Testament. Apare sporadic şi binecuvintează pe Avraam, în ale cărui coapse era Levi, pentru că încă nu se născuse. În Biserică, atât în cea veche, cât şi în cea nouă, cel mai mic este binecuvântat de către cel mai mare, de aceea Melchisedec, binecuvândându-l pe Avraam, se arată a fi mai mare, mai important, mai vechi decât acesta. Rânduiala lui Melchisedec înseamnă, deci, o rânduială a unei preoţii mai vechi, mai adânci, dincolo de litera Legii, preoţia tainei care se ascunde în spatele literei. Şi care este această taină? Este taina Duhului Sfânt al lui Dumnezeu, cea care săvârşeşte ungerea preoţiei celei vechi, mai vechi decât preoţia levitică, preoţia cea după rânduiala lui Melchisedec. Ungerea de către Duhul Sfânt asupra Celui Uns, asupra Hristosului, este rânduiala cea veche a lui Dumnezeu. Melchisedec este doar un prototip. El nu este, însă, Unsul lui Dumnezeu. El arată că există o altă rânduială, mai veche decât rânduiala preoţiei obişnuite care aducea jertfele la Templu, o preoţie tainică, în Duhul Sfânt, preoţia lui Hristos, Unsul lui Dumnezeu.”
„Mai mult decât aceasta, El este nu doar Preotul care aduce jertfa, nu este doar Marele Arhiereu, Veşnicul Arhiereu, care nu doar o dată pe an şi nu fără de jertfă de sânge intră în Sfânta Sfintelor, cum era arhiereul Legii cele vechi, ci El este Arhiereul Care Se aduce pe Sine Însuşi ca jertfă. Deci este şi Jertfitorul şi Mielul de jertfă. Pentru că la întrupare, Domnul Hristos S-a făcut toate asemenea nouă, afară de păcat. De o astfel de jertfă era nevoie pentru mântuirea noastră, a celor păcătoşi, o jertfă fără de păcat, care să moară pentru noi, cei păcătoşi. Aici este taina lucrării Duhului Sfânt. Marele Arhiereu, Hristos Domnul, Marele Preot, Care este Jertfitorul prin excelenţă, Preotul după rânduiala lui Melchisedec, dar mai mare şi mai vechi decât acesta, este Înşuşi Jertfa. Deci El este Cel Care aduce jertfa şi Cel Care Se aduce pe Sine ca jertfă. El este Cel Care primeşte jertfa, pentru că este Dumnezeu, dar şi Cel Care Se împarte, frângându-Şi Trupul pe Cruce şi, apoi, duhovniceşte, împărţindu-Se nouă în Cina cea de Taină, la Sfânta Liturghie, pentru a ni Se împărtăşi cu Trupul şi Sângele Său, spre a vedea viaţa cea veşnică, pe care o putem primi dacă ne botezăm în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”
„Domnul Iisus Hristos nu a venit să ne mântuiască formal, ci fiinţial, adresându-se făpturii fiecăruia dintre noi, căci fiecare suntem chemaţi să intrăm în Biserică prin Taina Sfântului Botez, primind pecetea harului Duhului Sfânt şi să rămânem în Biserică, împărtăşindu-ne cu Preacuratele lui Hristos Taine. Iar de păcătuim, să ne spovedim, pentru ca, tot prin lucrarea harului Duhului Sfânt, să primim iertare de păcate şi să putem să ne cuminecăm, pe parcursul întregii vieţi, ca merinde pentru viaţa cea veşnică.”
Preasfinţia Sa a vorbit şi despre marea responsabilitate a părinţilor faţă de copiii lor în privinţa creşterii şi formării lor duhovniceşti şi educaţionale, subliniind necesitatea şi rostul orei de Religie în şcoală, pentru promovarea şi apărarea valorilor familiei creştine:
„Între datoriile noastre creştineşti este şi aceea de a nu-i neglija pe copiii noştri; de a-i boteza atunci când trebuie, după rânduiala Bisericii, şi a-i creşte după poruncile Domnului Hristos, spre a deveni buni creştini şi fii ai Bisericii strămoşeşti, şi nu aşa cum vedem în societate, în lumea virtuală tot mai agresivă, nu învăţându-i să fie delăsători, lacomi, poftitori şi doritori de a primi toate bunătăţile din lume, ci învăţându-i, încă de mici, că trebuie să crească pentru a ajunge oameni responsabili.”
„Avem datoria de a-i duce pe copiii noştri la biserică, pentru a se împărtăşi cu Preacuratele lui Hristos Taine; avem datoria să îi învăţăm să se roage şi să ne rugăm împreună cu ei, să îi învăţăm să respecte valorile noastre strămoşeşti, care sunt, totodată, şi valori naţionale; avem datoria să îi ducem pe copii la programele catehetice ale Bisericii şi să îi îndemnăm, chiar exprimându-ne în scris şi semnând pentru aceasta, ca să urmeze ora de religie la şcoală, nu pentru o notă mai bună care să mărească media generală, ci pentru a-i învăţa să crească în lume ca oameni responsabili, ca la bătrâneţele noastre să avem toiag pe care să ne sprijinim, pentru ca lumea noastră să nu se dezumanizeze. La ora de religie copiii nu învaţă să fure, să aibă tot mai multe bunuri nefolositoare, să ajungă desfrânaţi, ci învaţă să fie buni, cuminţi, ascultători, să îşi iubească şi să îşi respecte părinţii şi pe semenii lor, primind hrană pentru suflet.”
La finalul Sfintei Liturghii, deoarece cu o zi înainte, la 1 februarie, în Biserica Ortodoxă a fost pomenit Sfântul Mucenic Trifon, ocrotitorul ogoarelor, Ierarhul a oficiat Rânduiala ce se face la ţarini, la vii şi la grădini pentru ferirea de orice stricăciuni, de dăunători, secetă sau grindină, spre rod bogat şi curat.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 982, Ultimul acces: 2026-08-31 07:44:17

Timp total: 0.03s...

[]:1