Slujbă cu arhiereu la biserica Sf. Arhidiacon È?tefan din Severin[2015-02-02]La praznicul Întâmpinării Domnului, 2 februarie 2015, PreasfinÈitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a slujit în biserica parohiei Sf. Arhidiacon È?tefan din municipiul Drobeta Turnu Severin. Ierarhul mehedinÈean a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie având alături un ales sobor de preoÈi Èi diaconi.Zeci de credincioÈi au păÈit încă de la primele ore ale dimineÈii în lăcaÈul ocrotit de întâiul mucenic al Ortodoxiei. Drept-slăvitorii creÈtini au ascultat cu evlavie slujba utreniei, luând aminte la cântările care istorisesc evenimentul aducerii Domnului Iisus Hristos la templu, la 40 de zile după naÈterea Sa. La momentul sosirii Chiriarhului locului, câÈiva credincioÈi i-au ieÈit întru întâmpinare cu flori, pâine Èi sare, semne ale ospitalităÈii Èi dragostei poporului faÈă de conducătorii săi duhovniceÈti. La Sfânta Liturghie răspunsurile muzicale au fost date de membrii grupului psaltic Sf. Nicodim de la Catedrala episcopală din municipiu, după cum ne-a transmis Cătălin Cernătescu, Redactor Știri Episcopia Severinului și Strehaiei. În cuvântul de învăÈătură, PreasfinÈitul Părinte Nicodim le-a vorbit celor de faÈă despre însemnătatea zilei de praznic, ilustrând două chipuri minunate de sfinÈi: bătrânul Simeon Èi prorociÈa Ana. Cuvântarea ierarhului s-a constituit Èi într-un îndemn la rugăciune: Meditând la sărbătoarea de astăzi, învăÈăm că este importantă credinÈa. Să credem cu toată fiinÈa noastră în lucrarea lui Dumnezeu, Creatorul cerului Èi al pământului, al tuturor celor văzute Èi nevăzute! Să intrăm în legătură Èi comuniune cu El prin rugăciune! Să urmăm cu toÈii exemplul Sfintei Ana ProrociÈa Èi al Sfântului Èi Dreptului Simeon, care a dus pentru Dumnezeu o viaÈă la Templu întru răbdare, aÈteptând să vadă mântuirea în persoana Domnului. El l-a întâmpinat pe Pruncul Iisus Hristos cu nădejde, dar Èi cu dorinÈa de eliberare de sub povara grea a anilor. Să ne facă Èi nouă Dumnezeu parte de aceeaÈi credinÈă, la sfârÈitul vieÈii noastre, ca să putem zice către Domnul Hristos: Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor: lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău celui binecredincios! În încheierea vizitei pastorale, părintele paroh Cristian Drăgan a mulÈumit PreasfinÈitului Nicodim pentru bucuria prilejuită de popasul arhieresc, oferindu-i în dar, din partea sa Èi a enoriaÈilor, o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 960, Ultimul acces: 2026-08-31 09:55:03
|
Timp total: 0.03s...
[]:1