Pomenirea Sfântului Mucenic Trifon la Galați - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Pomenirea Sfântului Mucenic Trifon la Galați

[2015-02-01]
Ziua de prăznuire a Sfântului Mucenic Trifon reprezintă în fiecare an un prilej de bucurie duhovnicească atât pentru obștea mănăstirii aflată sub ocrotirea sfântului, cât și pentru credincioșii parohiei È?endreni din județul Galați, localitate aflată în vecinătatea mănăstirii.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de către un sobor alcătuit din ieromonahi ai mănăstirilor eparhiei, după care a fost săvârșită slujba de sfințire a apei.
În continuare, în livada din imediata vecinătate a mănăstirii, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a oficiat rânduiala ce se face la țarini, la vii și la grădini, în cadrul căreia a fost citită rugăciunea Sfântului Mare Mucenic Trifon, a precizat părintele Molocea Gabriel.
La slujbă, alături de obștea monahală, au participat și un grup de copii de la È?coala Gimnazială nr. 1 din È?endreni însoțiți de cadrele didactice, ostenitorii din cadrul fermei anexe a mănăstirii, precum și credincioși din parohiile învecinate.
De asemenea, au fost binecuvântate lucrările de construcție a noii biserici și capela din incinta mănăstirii, unde ierarhul Dunării de Jos a săvârșit o slujbă de mulțumire.
La final, copiii și credincioșii prezenți au fost invitați la tradiționala agapă frățească.
Mănăstirea „Sf. Mc Trifon“ de pe raza comunei Șendreni din județul Galați, se află într-o zonă care reprezintă un important punct de susținere a operei filantropice a Arhiepiscopiei Dunării de Jos, prin dezvoltarea unor activități agricole sistematice.
Aceasta fost înființată în anul 2001, pe terenul primit de Arhiepiscopia Dunării de Jos ca urmare a retrocedării suprafețelor de pământ care au aparținut Bisericii înainte de 1948. Documentul de înființare a mănăstirii consemnează că aceasta este ”loc de rugăciune, de evlavie și de duhovnicească râvnă spre mântuire”, dar și ”spațiu al activității cinstite și binevoitoare spre folosul săracilor, al nevoiașilor, al copiilor de la Orfelinatul eparhial Sf. Vasile cel Mare, al celor care primesc hrană în cantinele eparhiei și al tuturor celor care așteaptă de la noi semn, sprijin și iubire”.
Piatra de temelie a bisericii care se construiește în cadrul acestei mănăstiri a fost așezată de către Arhiepiscopul Dunării de Jos la data de 7 mai 2001.
În prezent noul locaș de cult este ridicat în întregime, iar în interior au fost realizate lucrările premergătoare picturii.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 894, Ultimul acces: 2026-09-01 11:07:37