Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor s-a încheiat în municipiul Arad[2015-01-26]Săptămâna de Rugăciune, care s-a desfășurat pe parcursul a 6 zile în municipiul Arad, a ajuns la final. Manifestările prilejuite de acest moment s-au încheiat sâmbătă seara, 24 ianuarie, în Catedrala Ortodoxă Veche din Arad, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, informează Ziarul Lumina.Părintele Flavius Petcuț, protopop al Aradului, a adresat invitaților un călduros cuvânt de bun venit, după care s-a trecut la desfășurarea programului stabilit. Pe parcursul întrunirilor, potrivit rânduielii deja consacrate, s-au citit pasaje din Vechiul și Noul Testament care vizează ideea de unitate în Hristos și Biserică, s-au rostit Simbolul de credință niceo-constantinopolitan și Rugăciunea Domnească în limba română, sârbă și maghiară. Preacuviosul Părinte Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, a dat citire mesajului de binecuvântare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pregătit pentru acest moment. Cuvântul de învățătură a aparținut părintelui Sorin Seviciu, paroh la Biserica Greco-Catolică Arad-Șega II. Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a adresat celor prezenți un cuvânt de încheiere a întrunirilor, în care a accentuat câteva direcții pe care unitatea creștinilor trebuie să le aibă în vedere, făcând și o scurtă incursiune în timp, pentru a sublinia deschiderea și climatul de pace și frățietate existent dintotdeauna în cetatea multiconfesională și multietnică a Aradului, ecumenismul promovat aici putând fi chiar un exemplu în acest sens. În aceeași notă de frățietate și simțire creștină, s-au desfășurat întrunirile ecumenice și la celelalte biserici din Arad. Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor s-a încheiat cu mulțumirile adresate de protopopul Aradului, pr. Flavius Petcuț, Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, oaspeților și tuturor credincioșilor care au participat la aceste întruniri de împreună-rugăciune. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 997, Ultimul acces: 2026-08-31 04:39:58
|
Timp total: 0.03s...
[]:1