Mitropolitul Basarabiei cere sprijinul Europei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Mitropolitul Basarabiei cere sprijinul Europei

[2008-01-12]
IPS Petru a cerut Consiliului Europei sa intervina pentru stoparea abuzurilor la care autoritatile ii supun pe preotii subordonati Patriarhiei Ortodoxe de la Bucuresti.

“Incepind cu data de 2 decembrie 2007, majoritatea preotilor Mitropoliei Basarabiei au fost vizitati la domiciliul lor sau la biserici si intimidati de catre agenti ai statului: politisti de sector, angajati ai comisariatelor raionale de politie, colaboratori ai Serviciului de Informatii si Securitate.

Acesti agenti ai statului i-au interogat pe preoti asupra motivelor pentru care nu adera la Biserica Ortodoxa Rusa si prefera sa ramina in cadrul Mitropoliei a Basarabiei, care ar fi schismatica si ilegala.” Astfel sintetizeaza IPS Petru, mitropolitul Basarabiei, intr-o scrisoare deschisa adresata Consiliului Europei, situatia cu care se confrunta eparhia sa in ultima perioada.

El mentioneaza ca, in unele cazuri, preotilor li s-a propus sa paraseasca Mitropolia Basarabiei si sa adere la Mitropolia Moldovei, subordonata canonic Patriarhiei Ruse, cu promisiunea ca nu vor mai avea probleme cu statul. IPS Petru atrage atentia in scrisoare si asupra declaratiei facute la sfirsitul anului trecut de presedintele Vladimir Voronin, prin care Mitropolia Basarabiei a fost amenintata cu scoaterea in afara legii si anularea actului sau de inregistrare de catre autoritatile statului.

De asemenea, mitropolitul a mai adus in discutie discriminarea practicata de stat in raport cu alte culte si refuzul restituirii arhivelor Mitropoliei Basarabiei, confiscate abuziv in timpul ocupatiei sovietice. In plus, procesul de inregistrare a trei eparhii istorice, reactivate la sfirsitul anului trecut si care au determinat presiunile de acum, este total blocat, mai avertizeaza IPS Petru.

“Mitropolia Basarabiei considera bine venita si necesara adoptarea de catre Comitetul de Ministri al Consiliului Europei a unei noi Rezolutii Interimare privind speta «Mitropolia Basarabiei si altii vs Moldova» ca singur mijloc eficient de a determina Guvernul Republicii Moldova sa se conformeze Hotaririi CEDO din 13/12/2001”, a sugerat IPS Petru in scrisoarea sa, referindu-se la decizia CEDO care a determinat autoritatile de la Chisinau sa inregistreze juridic Mitropolia Basarabiei, dupa 10 ani de la reactivarea sa de Patriarhia Romana.

Sursa: www.NewsReport.ro


Contor Accesări: 2081, Ultimul acces: 2026-08-27 18:15:16